Pe cine nu ar trebui să inviți la nunta ta

Nu vrei să neglijezi pe nimeni, așa că lista ta de invitați se mărește pe zi ce trece.

Așadar pe cine ar trebui să elimini de pe listă? Știm că nu este ușor de decis, așa că am făcut un top cu opt persoane care nu ar trebui să se afle pe lista ta de invitați.
Ne vei mulțumi mai târziu!

1. Rude îndepărtate
Dacă nu ai mai ținut legătura cu unele dintre rudele tale îndepărtate, nu trebuie să te simți obligată să îi chemi la nuntă.

Amintește-ți că este un moment special pentru tine și persoana iubită, așa că doar cei apropiați ar trebui să ia parte la acest moment minunat din viața ta.
Este o nuntă, nu o reuniune de familie.

2. Prieteni cu care nu ai mai ținut legătura
Poate îți dorești să reiei o prietenie cu oamenii cu care ai crescut și de aceea ești tentată să îi inviți la nunta ta.
Dar gândește-te că în acea zi vei fi foarte ocupată și nu vei avea timp de depănat amintiri.

Nunta ta nu este cel mai bun loc de a reînnoda prietenii.

3. Colegi de muncă
Doar pentru că împărțiți același birou și vă vedeți zilnic, nu înseamnă că aceștia trebuie să facă parte din lista ta de invitați.
Dacă vrei ca aceștia să nu se simtă neglijați poți organiza o mică petrecere la birou.

4. Persoane care te-au invitat la nunta lor
Doar pentru că tu ai fost la nunta lor nu înseamnă că ești obligată să îi inviți și tu la nunta ta.

5. Vecini
Chiar dacă stați în același bloc și la același etaj, asta nu înseamnă că sunteți apropiați. Dacă crezi ca aceștia se vor supăra, spune-le că vrei să ai parte de o nuntă restrânsă.

6. Prieteni gălăgioși
Cu toții avem acei prieteni care la o petrecere se dau în spectacol.
Dacă totuși vrei să vină la nunta ta, discută cu ei înainte și stabiliți câteva reguli de bază pentru o bună desfășurare a lucrurilor.

7.Copiii rudelor sau ai prietenilor
O modalitate rapidă de a minimiza lista invitaților este de a face nunta doar pentru adulți. Părinții se vor bucura de o noapte în care se vor putea distra.

8. Partenerii prietenilor pe care nu i-ai întâlnit niciodată
Nu este necesar ca toți prietenii tăi să vină însoțiți. Mai ales, dacă relația lor este abia la început.

Foto:123rf

erika
erika.chivu@ringier.ro