Selena Gomez a dezvăluit motivul pentru care nu mai ascunde relația cu The Weeknd

După ce în urmă cu două săptămâni Selena Gomez a vorbit pentru prima dată despre The Weeknd, artista a dezvăluit acum și motivul pentru care nu vrea să mai păstreze relația un secret.

Neoficial, relația lor a început în luna ianuarie. Oficial, cei doi artiști au fost văzuți prima dată împreună pe covorul roșu de la MET Gala. După ce a vorbit sincer despre sentimentele sale pentru The Weekend, într-un interviu cu Ryan Seacrest, Gomez a explicat de ce nu mai dorește să păstreze relația departe de ochii lumii.

„Atunci când vrei să ascunzi ceva, îți consumi foarte mult timp și este foarte greu. Este prea multă presiune și cred că toate lucrurile sunt date uitării într-un final. Tot ce îmi doresc este să fiu fericită, iar dacă asta înseamnă să fiu eu însămi în orice situație, atunci nu mă interesează și îmi asum orice“, a declarat Selena.

„În mod evident, se referă la The Weeknd“, a spus Seacrest, pentru a clarifica lucrurile. „Abel… e atât de ciudat“, l-a corectat artista (n.red.: numele real al lui The Weeknd este Abel Tesfaye).

Urmărește mai jos o parte din interviul acord de Selena Gomez:

Intră în galeria foto pentru a descoperi 10 trucuri de stil pe care le-am învățat de la Selena Gomez.

Foto: Hepta

erika
erika.chivu@ringier.ro