Selena Gomez, despre experiența din centrul de reabilitare

Selena Gomez, despre experiența din centrul de reabilitare

Selena Gomez a vorbit despre experiența sa în centrul de reabilitare, în cadrul unei conferințe pentru noul său serial, Thirteen Reasons Why.

Artista, în vârstă de 24 de ani, este producătorul executiv al serialului bazat pe cartea scrisă de Jay Asher. În timpul conferinței de presă, Selena a mărturisit că rezonează foarte mult cu povestea personajelor deoarece „trecea printr-o perioadă foarte dificilă atunci când au început să lucreze la serial”.

„M-am internat pentru 90 de zile într-un centru de reabilitare unde am cunoscut foarte mulți copii și am discutat cu ei despre tot felul de probleme cu care se confruntă și aceste personaje de altfel. Așadar, și eu m-am luptat cu astfel de lucruri, însă la un alt nivel. Tot timpul adulții mi-au spus cum să îmi trăiesc viața și asta m-a făcut să fiu foarte confuză. Nu știam cine sunt sau cine vreau să fiu”, a declarat Selena în cadrul conferinței.

Artista s-a internat la reabilitare în luna octombrie a anului trecut, anulându-și 34 de concerte din cadrul turneului său Revival. Totodată, aceasta a mărturisit că a urmat un tratament pentru Lupus în luna octombrie a anului 2015. Boala cronică de care suferă artista poate cauza depresie, anxietate și atacuri de panică.

Deși are peste 100 de milioane de urmăritori pe Instagram, aceasta susține că urăște rețelele sociale. „Nu îmi place deloc social media. Îmi displac lucrurile pe care tinerii le admiră și cred că au o percepție distorsionată asupra realității“, spune Gomez.

Foto: Hepta

 

erika
erika.chivu@ringier.ro