Primul membru al Familiei Regale Britanice care se va căsători cu o persoană de același sex

Primul membru al Familiei Regale Britanice care se va căsători cu o persoană de același sex

2018 este cu siguranță un an important pentru căsătoriile regale. După nunta Prințului Harry cu Meghan Markle, care i-a făcut pe cei mai conservatori să ridice din sprâncene, a venit momentul primei căsătorii între persoane de același sex. Este vorba despre vărul Reginei Elisabeta a II-a, Lord Ivar Mountbatten, care a anunțat că se va căsători cu partenerul său, James Coyle.

Vărul Reginei Elisabeta este primul membru al Familiei Regale Britanice care se va căsători cu o persoană de același sex

Lord Ivar Mountbatten și James Coyle s-au cunoscut la un resort de ski din Elveția și urmează să aibă o ceremonie de nuntă intimă, la o capelă de pe proprietatea din Devon.

Mountbatten a fost căsătorit înainte cu o femeie, Penny, timp de 16 ani, alături de care are trei copii. Foștii soți se află în relații foarte bune, ba chiar aceasta îl va conduce la altar pe Mountbatten, care a primit binecuvântarea întregii familii.

„A fost ideea fetelor noastre. Mă emoționează deosebit de mult, mă simt copleșită”, a declarat fosta lui soție pentru Daily Mail.

În interviu, Penny a povestit că știa despre fostul ei soț că este bisexual de dinainte să se căsătorească. „Am realizat cât de ușurat s-a simțit când a împărtășit acest secret, în special cu cineva care s-a arătat atât de receptiv. Pentru că am mulți prieteni și veri gay, sunt foarte deschisă în ceea ce privește sexualitatea. Am simțit că a scăpat de o povară și cu siguranță acest lucru ne-a apropiat și mai mult, pentru că a reprezentat momentul în care a avut încredere în mine”, a mai spus ea.

Cât despre nuntă, Mountbatten spune că face acest lucru pentru partenerul lui, James. „El nu a mai fost căsătorit.. Pentru mine este interesant că nu am nevoie de căsătorie, pentru că am mai trecut prin asta și îi am pe copiii mei minunați. Dar insist să facem acest lucru pentru că este important pentru James, el nu a mai avut stabilitatea aceasta”, a declarat el.

Le dorim casă de piatră și ne bucurăm pentru încă o nuntă regală care face istorie!

Foto: Northfoto

Irina Munteanu
skipped.hb@gmail.com