Penélope Cruz şi Javier Bardem sunt din nou părinţi

22 iulie e clar o zi norocoasă: alături de bebeluşul cuplului princiar s-a născut şi cel de-al doilea copil al cuplului Penélope Cruz-Javier Bardem, o fetiţă.

 

22 iulie e clar o zi norocoasă: şi asta nu doar pentru că s-a născut bebeluşul cuplului princiar, Kate şi William ci şi pentru că unul dintre cele mai hot cupluri de la Hollywood, Penélope Cruz şi soţul ei, actorul Javier Bardem, i-au spus bun venit celui de-al doilea copil. Din primele informaţii se pare că bebeluşul este o fetiţă iar numele ei nu a fost încă dezvăluit.

Cei doi actori spanioli mai au împreună un băieţel, Leo Encinas, care s-a născut în ianuarie 2011. Penélope Cruz şi Javier Bardem şi-au început relaţia în timpul filmării peliculei “Vicki Cristina Barcelona”, în regia lui Woody Allen, pentru care Penélope a câştigat Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. (Javier Bardem este şi el câştigător al unui Oscar, pentru rolul din “No country for old men”). Cei doi s-au căsătorit în iulie 2010.

Penélope Cruz şi fiul ei, Leo

Într-un interviu acordat revistei Vogue în 2011, Cruz povestea despre cât de mult îi place rolul de mamă. “Din prima secundă, simţi atât de multă dragoste”, spunea aceasta. “Este o experienţă revoluţionară. Acesta este cel mai bun mod de a o descrie. Te transformă total, într-o secundă. Natura este foarte înţeleaptă şi îţi dă nouă luni să te pregăteşti, dar în acel moment (al naşterii, n.r.), când vezi chipul acela, eşti transformat pentru totdeauna”, spunea actriţa în acel interviu citat de Mediafax. 

Javier Bardem şi Penélope Cruz

Foto: Hepta