Ghinioniştii de la Hollywood: ce actori faimoşi nu au câştigat Oscarul

Ai fi pariat că aceşti cinci actori celebri în Cetatea Filmului au măcar o statuetă aurită acasă? Ei bine, norocul nu le-a surâs până acum!

I-ai pune liniştită pe lista celor mai buni actori din lume. Însă Academia Americană de Film te-ar putea contrazice. Au fost distribuiţi în zeci şi zeci de filme bine cotate, au lucrat cu cei buni regizori ai planetei, au suferit transformări uimitoare pentru aceste roluri şi cu toate acestea… nu au reuşit să câştige nici măcar un Oscar deşi au adunat trei, patru sau chiar şase nominalizări! Fă cunoştinţă cu cei mai ghinionişti cinci actori de la Hollywood.

  1. Johnny Depp Morbidul Sweeney Todd, nebunul şi fermecătorul pirat Jack Sparrow şi fascinantul Sir James Matthew Barrie sunt cele trei roluri magistrale ce i-au adus trei nominalizări la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal pentru peliculele Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl (în 2004),  Finding Neverland (în 2005) şi Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street (în 2008). Fără niciun câştig însă până acum!
  2. Leonardo DiCaprio Pe an ce trece avem impresia că trebuie să existe un complot împotriva lui, altfel nu am putea înţelege de ce nu se află pe lista marilor câştigători: a adunat până acum trei nominalizări pentru pelicule precum Blood Diamond (2007), The Aviator (2005) şi What’s Eating Gilbert Grape (1994).
  3. Brad Pitt De la turbulentul rol din Twelve Monkeys (1996), la minunata transformare din The Curious Case of Benjamin Button (2009) şi apoi la excepţionalul portret din Moneyball (2012) Brad ar fi meritat să îi facă concurenţă Angelinei cu măcar o statuetă.
  4. Julianne Moore Două nominalizări în acelaşi an la cele două categorii importante de interpretare feminină: recordul lui Julianne a fost dobândit în 2003 cu rolurile din Far From Heaven şi The Hours. Înaintea lor au mai fost nominalizările pentru filmele The End of the Affair (în 2000) şi Boogie Nights (în 1998). Anul acesta, Julianne Moore este nominalizată din nou la Oscar, la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal (pentru Still Alice), şi sunt şanse mari să plece acasă cu statueta de aur.
  5. Glenn Close Este o adevărată legendă la Hollywood şi deşi numele ei stă alături de câştigători precum Al Pacino, Meryl Streep sau Robin Williams, Glenn nu a reuşit să câştige un Oscar în niciuna dintre cele… şase ocazii. Filmele pentru care a fost nominalizată? Albert Nobbs (în 2012), Dangerous Liaisons (în 1989), Fatal Attraction (în 1988), The Natural (în 1985), The Big Chill (în 1984) şi The World According to Garp (în 1984).

Intră în galeria foto pentru a vedea poze din uimitoare roluri pentru care cei cinci au primit nominalizări la Oscar..

Bogdan Galca
bogdan.galca@ringier.ro