Concert Vunk în Oraşul Minunilor

Spectaculos: au creat sub anonimat un oraş virtual cu 10.000 de locuitori că să promoveze un concert – VUNK în Oraşul Minunilor!

Spectaculos: au creat sub anonimat un oraş virtual cu 10.000 de locuitori că să promoveze un concert – VUNK în Oraşul Minunilor!

Într-o campanie fără precedent în România, VUNK a creat, sub anonimat, un oraş virtual care a depăşit 10.000 de locuitori, o comunitate a oamenilor care vor să trăiască frumos, cu bun simţ şi să-i ajute necondiţionat pe cei din jur.  Totul a început în urmă cu 2 luni cu zeci de aşi de pică pe care bucureştenii i-au putut descoperi în locuri de poveste, a continuat cu restaurarea prin desen a unor obiective simbol ale României, cu fapte caritabile şi campanii educaţionale făcute sub anonimat absolut.

„Vunk în Oraşul Minunilor” este numele show-ului pe care trupa l-a anunţat pentru 3 octombrie la Sala Polivalentă, show al cărui afiş a fost făcut public astăzi şi care îi înfăţişează pe Cornel Ilie şi pe colegii lui drept supereroi asemenea celor din benzi desenate.

„În toamna trecută, toţi cei care au fost la concertul nostru spuneau ca nu-şi imaginează cum am putea să-l depaşim ca emoţie şi spectaculozitate cu următorul. Cu o lună jumătate înainte de concertul din acest an, sunt sigur că pe 3 octombrie va fi mai mult decât a făcut orice artist român în vreun concert. Ne facem văzuţi şi auziţi cum nimeni nu a mai făcut-o până acum. Va fi o inovaţie mondială din punct de vedere al proiecţiilor video şi va fi primul concert din România cu sunet surround, ca la cinema. Cei care vor fi acolo vor face parte dintr-o poveste. Şi vor spune povestea mai departe mult timp de-atunci încolo. Va fi odată ca niciodată. O singură dată, pe 3 octombrie”, spune Cornel Ilie, liderul trupei VUNK.

VUNK spune că Oraşul Minunilor este o demonstraţie împotriva a tot ceea ce e negativ în noi ca români şi împotriva tentaţiei de a afirma că nimic nu e bine, nimeni nu face nimic bun; un exemplu că, şi în anonimat absolut, oricine poate fi un supererou, transformând lumea din jurul lui in ceva magic.

Trupa precizează că Oraşul Minunilor ca mişcare socială va continua să existe şi dincolo de concertul din 3 octombrie şi că niciunul dintre oamenii implicaţi în evenimentele offline – de la marii artişti participanţi în campaniile de educare şi până la cei care au ajutat la realizarea actelor caritabile – nu a ştiut ca VUNK este în spatele proiectului; toţi s-au implicat deoarece cred în aceleaşi valori.

VUNK în Oraşul Minunilor, o poveste de concert, va fi o producţie care va depăşi cu mult desfăşurarea de forţe din precedentul show al trupei care a avut loc la Sala Polivalentă, desemnat de presa de specialitate drept cea mai mare producţie indoor a unei trupe româneşti.”

Până pe 3 septembrie, fanii pot cumpăra bilete cu o reducere de 15% la sută faţă de preţul normal al biletelor. Biletele sunt disponibile în reţelele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, la ghişeele Poştei Române, la casa de bilete a Sălii Palatului şi online pe www.iabilet.ro.