The Big Bang Theory se apropie de final

Cum toate lucrurile iau sfârșit, fie că ne convine sau nu, se pare că a venit și vremea serialului hit The Big Bang Theory. Acesta a fost reînnoit pentru încă un sezon, așa că sfârșitul sezonului 12 pare să fie momentul potrivit să ne luăm la revedere de la el.

Johnny Galecki, actorul care joacă rolul lui Leonard, a lăsat un indiciu care confirmă cele de mai sus. „ (…) cred că în acest punct putem cădea cu toții de acord că cele 12 sezoane arată că este momentul să ne întoarcem acasă la familiile noastre” a declarat acesta.

Ne întristează vestea dar în același timp credem că toate serialele au o viață limitată și este mai bine să se sfârșească cât încă au succes decât atunci când devin plictisitoare și previzibile.

Începând cu toamna anului trecut, serialul are și un spin-off intitulat Young Sheldon și, ai ghicit, îl va avea protagonist pe Sheldon, mai mic și simpatic decât te-ai obișnuit.

 

Foto: Northfoto

Irina Munteanu
skipped.hb@gmail.com