Angelina Jolie şi Brad Pitt: toate detaliile nunţii şi poze cu rochia de mireasă

În ce loc superb a avut loc nunta? Şi cel mai important: ce rochie a purtat Angelina? GLAMOUR îţi aduce toate detaliile nunţii anului.

În ce loc superb a avut loc nunta? Şi cel mai important: ce rochie a purtat Angelina Jolie? GLAMOUR îţi aduce toate detaliile nunţii anului.  

După o logodnă de doi ani şi o relaţie de nouă, Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au căsătorit într-o capelă de pe proprietatea lor din sudul Franţei (Chateau Miraval), în cadrul unei ceremonii private, la care au participat doar membrii celor două familii şi câţiva prieteni apropiaţi ai cuplului.

La ceremonie au participat cei şase copii ai cuplului – Maddox, în vârstă de 13 ani, Pax, în vârstă de 11 ani, Zahara, în vârstă de nouă ani, Shiloh, în vârstă de opt ani, şi gemenii Knox şi Vivienne, în vârstă de şase ani.Informaţia a fost confirmată de agentul de presă al cuplului hollywoodian, informează bbc.co.uk, citat de la Mediafax.

Jolie a fost condusă la altar de cei doi fii mai mari, Maddox şi Pax, în timp ce Zahara şi Vivienne au presărat flori în calea mirilor. Shiloh şi Knox le-au înmânat inelele.

Revista People a publicat primele fotografii de la nunta cuplului Angelina Jolie – Brad Pitt, care a avut loc pe 23 august, în Franţa. Pe coperta celui mai recent număr al publicaţiei. Jolie apare purtând o superbă rochie de mireasă, creaţie Atelier Versace, decorată de cei şase copii ai cuplului.

Rochia de mireasă, din satin de culoarea fildeşului a fost decorată pe spate cu desenele realizate de cei şase copii ai cuplului. Voalul purtat de Angelina Jolie a fost şi el decorat cu desene realizate de copii, ţinuta fiind o creaţie marca Atelier Versace. De asemenea ea a purtat o pereche de pantofi din satin, cu toc, de culoare albă.   

Printre celelalte fotografii publicate de revista americană se numără o imagine cu cuplul Jolie-Pitt, înconjurat de cei şase copii, dar şi un instantaneu cu cei doi actori sărutându-se, imediat după ce au spus „Da“.

Foto: Guliver / Splash News, People