Angelina Jolie şi Brad Pitt: iată cine le pune la cale nunta

Nu suntem singurii care aşteaptă cu nerăbdare nunta acestor două vedete hollywoodiene şi asta pentru că cei şase copiii ai cuplului par să fie cei mai entuziasmaţi. Atât de entuziasmaţi încât au început să caute o tematică perfectă pentru eveniment (iar în planul lor este inclusă şi o partidă de paintball!). GLAMOUR îţi dă detalii.

UPDATE Veşti de ultimă oră de la Hollywood: Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au căsătorit în acest weekend, mai precis sâmbătă, în Franţa. Ceremonia a avut loc la Chateau Miraval, într-o mică capelă privată iar cei şase copii ai cuplului au participat şi ei, alături de numeroşi prieteni şi de familie. Jolie a fost condusă la altar de cei doi fii mai mari, Maddox şi Pax, în timp ce Zahara şi Vivienne au presărat flori în calea mirilor. Shilohand Knox le-a înmânat inelele. 

People şi Associated Press au  dat publicităţii ştirea iar un purtător de cuvânt al cuplului a confirmat deja vestea. Abia aşteptăm să aflăm mai multe detalii şi să vedem desigur rochia de mireasă aleasă de Angelina. 

Iată şi primele imagini cu Brad Pitt după nuntă, purtând verigheta. 

Nu suntem singurii care aşteaptă cu nerăbdare nunta acestor două vedete hollywoodiene şi asta pentru că cei şase copiii ai cuplului par să fie cei mai entuziasmaţi. Atât de entuziasmaţi încât au început să caute o tematică perfectă pentru eveniment (iar în planul lor este inclusă şi o partidă de paintball!). 

Sunt voci care spun că cei doi vor ajunge să concureze cu Kanye West şi Kim Kardashian pentru titlul de Nunta anului, însă spre deosebire de cuplul Kimye, Angelina Jolie şi Brad Pitt încă nu au stabilit o dată exactă pentru nunta lor.

Ce ştim sigur este însă faptul că cei doi dispun de un wedding planner care este dispus să le transforme ziua nunţii într-una magică. Să facem lumină! Echipa „angajată“ pentru această dificilă misiune este formată din cei şase copii ai cuplului: Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Knox şi Vivienne, care par să nu mai aibă răbdare şi pun totul la cale în cele mai amănunţite detalii.

„Am discutat tema cu ei şi am încercat să ne dăm seama cum îşi imaginează totul. Se zvoneşte deja că cei mici au acaparat orice plan”, a glumit actriţa la premiera Maleficent – cel mai recent film în care Angelina joacă alături de Vivienne. „Oricum, într-un mod sau altul, tot ei vor fi organizatorii!”. Iar cum ne putem imagina deja, o nuntă plănuită de un grup de copii cu vârste între 6 şi 13 ani nu va include neapărat rochii pretenţioase şi un cadru prea formal, ci multă veselie. „Disney sau paintball, una din acestea”, a spus Angelina.

Însă nu există nimic bătut în cuie în ceea ce priveşte cea mai aşteptată nuntă de la Hollywood. „Ne vom căsători, însă nu ne grăbim, trebuie să găsim momentul oportun pentru că este dificil să împaci viaţa de familie cu cea profesională.”

Aşa că în timp ce Brad şi Angie caută o dată perfectă, noi continuăm să visăm alături de cei mici la ziua unei nunţi care cu siguranţă ne va depăşi toate aşteptările.

Foto: Hepta