motiv cadouri de nunta printul harry meghan markle

Motivul pentru care Prințul Harry și Meghan Markle nu își doresc cadouri de nuntă

Prințul Harry și Meghan Markle nu-și doresc un cadou de nuntă trădițional. Palatul Kensington a făcut public motivul pentru care cei doi nu își doresc cadouri de nuntă, dar și ce au cerut viitorii însurăței invitaților lor. 

Ce cadou ai putea să dăruiești unui cuplu care are orice și-ar putea dori? Prințul Harry și Meghan Markle au luat o piatră de pe umerii invitaților anunțându-i dinainte ce își doresc drept cadou de nuntă. Dacă la începutul lunii februarie anunțam că viitorii însurăței nu au făcut o listă plină cu idei de cadouri ci au cerut invitaților să doneze bani către mai multe fundații de caritate, iată că acum vestea a fost confirmată de Palatul Kensington.

Într-o postare pe Twitter, Palatul Kensington a spus că Prințul Harry și Meghan Markle au cerut invitaților la nuntă să facă donații către anumite fundații de caritate pe care le susțin în locul unor tradiționale cadouri de nuntă.

„Prințul Harry și domnișoara Meghan Markle sunt incredibil de recunoscători pentru înțelegerea pe care au primit-o de când și-au anunțat logodna și au cerut ca oricine ar dori să celebreze nunțta lor să ia în considerare donația către o fundație de caritate, în loc să le trimită un cadou.”

„Cuplul a ales personal șapte organizații caritabile din mai multe domenii de care este pasionat, incluzând fundații care sprinjină conservarea mediului înconjurător, sportul pentru schimbarea socială, forțele armate, emanciparea femeilor, ajutarea persoanelor fără adăpost și a celor infectate cu virusul HIV.”

Una dintre organizații este : CHIVA (Children’s HIV Association), care sprijină copii din Marea Britanie și Irlanda infectați cu virusul HIV, dar și pe famiile lor. Prințul Harry a continuat munca începută de mama lui, Prințesa Diana, de sensibilizare cu privire la HIV și SIDA. Prințul Harry a luat parte la o campanie care încuraja oamenii să efectueze teste HIV și chiar a făcut un test în public.

Meghan Markle și Prințul Harry se vor căsători pe 19 mai la Capela Sf. George aflată pe proprietatea Castelului Windsor. Iată care este semnificația istorică a locului unde se vor căsători cei doi îndrăgostiți. Așteptăm cu nerăbdare să urmărim la televizor nunta Prințului Harry cu Meghan Markle. Știm deja și cum va arăta petrecerea burlăcițelor pentru Meghan și se pare că aceasta și-a ales deja și domnișoara de onoare.

Foto: Hepta

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro