Keira Kinghtley, un nou început

S-a luptat cu piraţii, a supravieţuit mulţimii de roluri pentru care a trebuit să poarte corsete iar acum, după un an de pauză şi o nuntă (secretă!) adorabilă, Keira Kinghtley face o mişcare şi mai curajoasă: cântă. Şi aşa cum spune Christa D’Souza, fata noastră chiar se pricepe.

S-a luptat cu piraţii, a supravieţuit mulţimii de roluri pentru care a trebuit să poarte corsete iar acum, după un an de pauză şi o nuntă (secretă!) adorabilă, Keira Kinghtley face o mişcare şi mai curajoasă: cântă. Şi aşa cum spune Christa D’Souza, fata noastră chiar se pricepe.

În ziua interviului nostru, o grevă a angajaţilor societăţii de transport în comun aproape a paralizat întreaga Londră. Cum i-a făcut faţă una dintre actriţele favorite ale englezilor? Pentru început, ea a sosit la interviu strănutând. Keira Kinghtley se pare că are febră. „Şi iată-mă aici, cu un cappuccino în mâini“, spune ea răguşită, „până la urmă una dintre cele mai groaznice băuturi din lume, dar cui îi pasă? O să îl beau fără să mă gândesc prea mult la asta“. Eu şi Knightley, 29 de ani, ne aflăm în clubul hip Shoreditch House din East London, aproape de casa pe care ea o împarte cu soţul ei de un an, James Righton, clăparul formaţiei britanice Klaxons. Nu este pentru prima oară când ne întâlnim – am intervievat-o cu mai bine de zece ani în urmă, în anul în care au fost lansate pe ecrane Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl şi Love Actually şi cu doi ani înainte de nominalizarea ei la Oscar pentru rolul din Pride and Prejudice. Pe atunci părea atât de ingenuă, povestindu-mi despre despre cum îşi ascundea buricul sub corsetul pe care îl purta pentru producţia TV, Oliver Twist. 11 ani mai târziu, Keira se potriveşte de minune în peisajul cool al acestui restaurant, format din oameni care încearcă să nu observe că printre ei se află un adevărat star de cinema, îmbrăcat într-o salopetă prespălată Doc Martens şi o jachetă biker din piele Balenciaga. Însă toată lumea o observă. Aşa cum mi-a spus Karl Lagerfeld, cel care a ales-o în 2007 drept imaginea parfumului Coco Mademoiselle de la Chanel: „Când vine vorba despre Keira, moda nu este lucrul cel mai important. Modernitatea ei este acel element care o face să arate bine“.

Fiica a doi actori, Knightley s-a făcut remarcată la 16 ani în filmul indie al lui Gurinder Chadha, Bend It Like Beckham, pentru ca mai apoi să obţină mult râvnitul rol din seria blockbuster Pirates of the Caribbean. Au urmat iubiţii celebri (Jamie Dornan, cel care joacă acum rolul principal din 50 Shades of Grey şi colegul ei de platou din Pride and Prejudice, Rupert Friend) şi… un soţ. Ea şi Righton s-au căsătorit în secret în luna mai a anului trecut, în sudul Franţei. Mireasa a purtat desigur Chanel (o rochie pe care de altfel a tot purtat-o de atunci).
Anul acesta, Knightley renunţă la corsete şi la coafurile de epocă pentru un rol cu totul diferit: ea joacă în nou lansatul film Begin Again, o comedie în care împarte ecranul cu Mark Ruffalo şi solistul Maroon 5, Adam Levine. Knightley intră în pielea unei cântăreţe britanice părăsite de iubit care îşi uneşte forţele cu cele ale unui producător muzical „prăfuit“ pentru a scoate împreună un album. Vă şoptim doar două amănunte (pozitive) despre film: Keira nu moare la final şi o putem asculta cântând. Şi dacă tot vorbim despre asta…

Înainte de a vorbi despre orice altceva, trebuie să dezvăluim că în noul tău film, Begin Again, ai avut ocazia să cânţi şi chiar ai făcut-o foarte bine. Asta desigur dacă chiar e vocea ta…
Mulţumesc! Da, chiar este vocea mea. Ştiam că nu sunt complet afonă şi pot spune chiar că îmi place să cânt la duş, dar sunt voci şi sunt voci. M-am trezit într-o zi într-un studio de întregistrări şi mi-am dat seama că nu am nici cea mai mică idee despre cum se face asta. Din fericire, personajului meu nu îi prea place să cânte în faţa oamenilor; îi place să scrie şi să cânte de una singură, aşa că asta mi-a fost de ajutor.
E un film foarte cald – cam în stilul Love, Actually. Sau chiar mai plin de bună dispoziţie!
Atunci când faci un film care vrei să binedispună oamenii rişti mereu să duci lucrurile un pic prea departe şi să dai impresia publicului că are de-a face cu supradoză de zahăr…
Ce te-a făcut te reapuci de comedii romantice? Ai obosit să joci rolul eroinei torturate a secolelor trecute?
Am terminat filmările pentru Anna Karenina în 2011, o experienţă deopotrivă interesantă, dar sumbră, şi m-am trezit întrebându-mă: Oare astfel de poveşti vreau să scot în lume? Oare lumea chiar are nevoie de asta acum? Poate că ar trebui să iau o pauză de la acest gen de filme şi să joc un personaj care să nu fie distrus.
Colegul tău de platou, Adam Levine, joacă excelent rolul nesimţitului absolut.  
E drept, chiar a intrat în pielea unui nesimţit. De fapt, îl admir pentru că a fost atât de deschis să joace un asemenea rol. Să joci rolul unui nesimţit e o treabă destul de grea atunci când încerci să intri în industria filmului şi îţi doreşti să fii plăcut de toată lumea.
Cum a fost să lucrezi cu Cel mai sexy bărbat în viaţă? Ar fi chiar draguţ să aflăm că nu e genul acela de bărbat topit după modele şi care e pe deasupra şi îngâmfat?
E un tip extraordinar. E foarte, foarte, foarte amuzant şi e unul dintre cei mai energici oameni pe care am avut ocazia să-i cunosc. Pentru că filmul a avut un buget atât de mic şi nu am avut bani să angajăm oameni pentru figuraţie, am dat un anunţ în ziar cu textul „Eşti fan Adam Levine? Dacă da, vrei să apari într-un film alături de el?“ A stat pe scenă timp de zece ore şi le-a cântat oamenilor adunaţi acolo. Cred că a părăsit scena de două ori în tot acest timp doar ca să meargă la baie. Asta ca să nu mai spun că el şi logodnica lui, Behati [n.red. actuala lui soţie, Behati Prinsloo, înger Victoria’s Secret], formează un cuplu atât de reuşit. Dacă nu ar fi amândoi atât de zâmbăreţi şi drăguţi ar fi chiar intimidanţi.
Am o teorie cum că lumea este împărţită în două categorii. Erai unul dintre acei copii care respecta mereu instrucţiunile atunci când construia un joc Lego?
Da! Sunt cam obsedată să deţin controlul. Voiam să arate aşa cum arăta pe cutie. Însă cred că e foarte bine pentru oameni ca mine să lucreze cu persoane complet opuse lor. Aşa că de obicei îmi place ca personajele pe care le joc să fie cât mai diferite de mine.
Gurinder Chadha a spus la un moment dat despre tine: „Camera de filmat nu o intimindează deloc. Mai degrabă îi sporeşte sentimentul de siguranţă în propriile forţe.“ Eşti de acord cu această descriere?
Ha! Aş spune că e mai degrabă invers. Am suferit din cauza fricii de scenă sau mai degrabă din cauza fricii de cameră. Pentru că ea captează straturi peste straturi peste straturi de transformări. Nu eşti numai tu acolo, sunt oamenii care au grijă cum arată faţa ta, părul tău, corpul tău.
Asta îmi aduce aminte de ceva ce ai spus mai demult; „Sunt feministă, dar în acelaşi timp mă consider un obiect sexual – aşadar e o contradicţie în asta.“
Încerc să ţin în frâu asta pretinzând că persoana care apare pe covorul roşu e o complet altă persoană decât cea care sunt eu zi de zi, de personajul din film sau de cea care e recunoscută şi oprită pe stradă. Sigur că nu e cea mai sănătoasă modalitate de a face faţă situaţiei şi nici cea mai fericită pentru că atunci când toate aceste lumi se intersectează lucrurile pot deveni schizoide, însă e singurul mod în care pot trăi.
Apropo de cea care apare pe covorul roşu – e ceva amuzant în acel proces?
Îmi plac momentele de dinainte când sunt alături de make-up artistul şi hairstylistul meu, cei care îmi sunt alături de zece ani şi care mi-au devenit prieteni buni, şi deschidem împreună o sticlă de şampanie. Iar apoi… ai ocazia să porţi câteva rochii cu adevărat uluitoare. Unde Dumnezeului ai putea să mai porţi astfel de creaţii decât pe covorul roşu?! Ăsta e până la urmă un soi de privilegiu – să te costumezi ca o cu totul altă persoană şi să pretinzi că eşti ea pentru câteva minute.
Una dintre aceste rochii pe care le-ai purtat în ultimul timp pe covorul roşu a primit critici nu tocmai pozitive – vorbesc despre cea albă Chanel, pe care ai purtat-o la Festivalul de Film Tribeca în aprilie.
Când mă pregăteam pentru acel eveniment ne dădeam coate şi spuneam „O să primesc atâtea critici pentru această rochie, dar se înşală atât de tare“. Se pare că motivul pentru care acea rochie a fost atât de detestată era pentru că nu era suficient de sexy. Nu intenţionam să fiu sexy. Ideea asta că trebuie să fii musai sexy pe covorul roşu – acea rochie mă facea să mă simt foarte fericită.
Cum e să fii soţia unui star rock zilele acestea? Poţi să mergi în turneu cu soţul tău şi să joci rolul unei…
Groupie? (Râde.) Da, câteodată, dar nu mereu. Vrei să ai acces la lumea celuilalt ca să vezi ce îl entuziasmează. Dacă unul dintre noi e în turneu timp de trei luni iar celălalt pe platoul de filmare, vieţile voastre devin foarte separate. E un lucru delicat. Trebuie să ai ceva care să fie al tău însă în acelaşi timp trebuie să construiţi o viaţă împreună.
Te-ai gândit să îi iei numele în viaţa personală? Keira Righton – sună simpatic.
Da, m-am dus să îmi refac paşaportul. Şi m-am tot gândit înainte: oare ar trebui să fac asta? Şi am zis că ar fi folositor. Dar a venit momentul să îmi văd numele scris negru pe alb ca să îmi dau seama că nu pot să fac asta. Nu încă.
Hai să vorbim un pic despre căsătorie. Ai fost mereu o fană?
Nu. Chiar deloc! De fapt părinţii mereu îmi spuneau mereu „De ce să îţi baţi capul?!“ Cred că ei s-au căsătorit doar ca să îşi facă ipotecă. (Râde.) Dar atunci când James m-a cerut de soţie, m-am gândit că nu am mai făcut asta vreodată ş mi s-a părut că e un lucru amuzant pe care ar trebui să îl fac.
Iar acum ai acea bucată de hârtie. Simţi că e ceva diferit?
Să presupunem că i se întâmplă ceva jumătăţii tale şi tu nu poţi intra în spital fără acea hârtie? Cam asta a făcut acea hârtie pentru mine. Am prieteni gay care s-au căsătorit iar ăsta a fost un pas mare pentru ei.


S-a scris că ţi-ai alocat un „salariu“ de doar 50.000 de dolari în 2012. E adevărat?
Da, cam în jurul acelei sume. Sigur, dacă vreau sau am nevoie de ceva care să depăşească acea sumă sigur că pot să îmi cumpăr dar mă învârt în jurul acelei sume.
Ştiu că pare nepoliticos să spun asta dar pare o sumă atât de mică pentru un star hollywoodian.
Cred că dacă vrei să te bucuri de o viaţă plină de lux vei reuşi să îi îndepărtezi pe acei oameni care nu îşi permit acelaşi stil de viaţă ca tine. Iar acest lucru te alienează Unele dintre cele mai fericite şi mai amuzante momente din viaţa mea le-am trăit în cele mai puţin luxoase locuri.
Mai concret?
Anul trecut am plecat împreună cu două prietene de-ale mele la Paris şi am stat în cel mai groaznic hotel, unul dintre acela pentru care plăteşti 40 de dolari pe noapte. Una dintre prietenele mele nu lucra pe atunci aşa că a trebuit să găsim cel mai ieftin loc cu putinţă. Am împărţit o cameră cu două paturi minuscule, de o singură persoană – nici nu puteai să deschizi uşa de la baie şi cea de la intrare în acelaşi timp. A fost atât de amuzant.
Te-ai descrie ca o persoană cumpătată atunci când vine vorba despre bani?
Părinţii mei sunt actori şi scenarişti şi m-au crescut cu mentalitatea că OK, poate că acum am ceva bani dar s-ar putea ca totul să dispară într-o bună zi. Dar la fel de bine pot să nu fiu prea cumpătată şi să mă duc să îmi cumpăr un lucru ridicol de scump [Arată către geaca de piele Balenciaga de lângă ea.]
Pare că îţi prieşte căsătoria. E adevărat că ai urât anii adolescenţei?
(Dă din cap) Nu eram fericită. Pur şi simplu lucrurile nu mergeau pentru mine. Adică mergeau din punct de vedere profesional, dar personal… Sunt unele persoane care profită la maximum de acei ani – petrec mult, fac o mulţime de greşeli, au senzaţia că au lumea întreagă la picioare… dar eu eram prea introvertită pe atunci şi în plus eram mereu urmărită de o hoardă de paparazzi care înrăutăţea totul. Când am împlinit 25 de ani dintr-un motiv sau altul nu mi-a mai păsat – mi-am permis să mă relaxez. De atunci, totul a fost minunat.
Să vezi la 40 de ani: e extraordinar. Deci ai înflorit un pic mai târziu?
(Râde) Categoric!
E ciudat ţinând cont că tot ce ţi-ai dorit vreodată era să devii actriţă – nu le-ai cerut părinţilor tăi un agent pe când aveai doar trei ani şi ai primit unul la şase ani?!
Da, aşa se pare. Cred că are de-a face cu faptul că amândoi părinţii mei aveau agenţi care sunau mai mereu acasă.
Mama ta [n.red. Sharman McDonald, scenaristă şi fostă actriţă] a fost descrisă ca fiind o forţă a naturii.
Mama mea obţine mereu ceea ce vrea. Are o voce înaltă, atât de amuzantă, care pare parcă ruptă din basme şi peste care crezi că ai putea trece cu uşurinţă. Însă ea este de fapt un munte.
Te vezi vreodată comportându-te ca ea?
Aşa cum îmi spune şi mama, am un caracter teribil. Nu ţip, dar pot deveni foarte, foarte rece şi ea mereu îmi spune „Nu o să reuşeşti niciodată dacă te comporţi aşa. Aminteşte-ţi, trebuie să fii soarele, nu vântul.“
Ce înseamnă asta?
Nu ştii povestea? Deci soarele şi vântul văd un bărbat mergând pe stradă şi se întrec să vadă cine îi poate lua haina mai întâi. Aşa că vântul suflă şi suflă şi suflă iar omul nu face altceva decât să îşi ţină haina cât mai aproape de corp. Iar apoi soarele nu trebuie să facă altceva decât să strălucească şi iar să strălucească. Mama mea şi-a trăit viaţa după acest motto.
Îmi place la nebunie povestea asta! Ştiu că eşti căsătorită doar de un an dar aş pune pariu că îţi doreşti copii. James va lua asupra lui jumătate din atribuţii? Te-ai descris în trecut ca fiind o feministă…
Da. Dar cred că feministă e un cuvânt delicat. Cred că vorbim mai degrabă despre egalitate. Vorbeam despre asta cu un prieten zilele trecute care are o fetiţă mică şi el este cel care a rămas acasă ca să aibă grijă de copil. S-a dus la un moment dat la un curs pentru mame şi copii şi toate mamele de acolo l-au întrebat curioase: „Oh, este acea zi din săptămână pe care copilul o petrece cu tatăl lui?“ Să nu ai libertatea de a face asta [dacă eşti bărbat] e la fel de rău ca şi când ai spune că e de datoria femeii să aibă grijă de copii.


Ai avut câţiva mentori de-a lungul vieţii: mama ta, cu siguranţă. Apoi Joe Wright, regizoarea filmului Pride and Prejudice, Emma Thompson? Ai vorbit deschis despre faptul că ai suferit de dislexie – e adevărat că Emma Thompson te-a ajutat să scapi de ea?
Nu chiar, cred că încă sufăr de dislexie. Dar ştiu de unde ai aflat asta – de la mama mea, care ştie că o iubesc pe Emma Thompson. Pe când creşteam mama obişnuia mereu să îmi spună „Nu crezi că dacă Emma Thompson ar fi dislexică ar exersa din plin la capitolul lectură?“
Trebuie să spun că eşti foarte înţeleaptă pentru vârsta ta.
Oare chiar sunt? Poate doar mă prefac…
Aha, revenim la obsesia ta cu „prefacerea“. Dar stai un pic, cineva nu poate pur şi simplu să pretindă că e deştept…
Eu ştiu?! Poţi să pretinzi că ştii câte ceva despre muzică, poţi să pretinzi că ştii ceva despre fotbal, aşa că până la urmă poţi să te prefaci pe parcursul unui interviu întreg.

Fotografii de Tom Munro. Fashion editor Jillian Davison. Traducere şi adaptare de Mirela Ujică

Christa D’Souza este editor colaborator al ediţiei britanice Vogue.          

Keira poartă: rochie Matthew Williamson, bluză Tory Burch, pălărie Satya Twena, eşarfă şi curea Burberry Prorsum, brăţară roz Aurelie Bidermann, brăţară turcoaz Shashi, brăţară argintie Vanessa Arizaga, cizme Alexander McQueen

Coafură Sam McKnight, machiaj Mary Greenwell, manichiură Shreen Gayle/ Premier Hair and Makeup, stilist recuzită Andy Hillman/Streeters, pânze şi stofe Sanderson, producţie And Production.