Kat von d rochie de mireasa

Kat Von D s-a căsătorit, iar rochia ei de mireasă a fost spectaculoasă

Kat Von D a avut o rochie de mireasă spectactuloasă, care dovedește că nu e musai să porți alb în ziua nunții. Dacă și tu ești de această părere, rochia lui Kat ar putea fi o sursă de inspirație.  

Cele mai multe mirese aleg rochii albe sau ivoar pentru ziua cea mare și asta e minunat! Dar pentru cele care caută ceva diferit, rochia de mireasă a lui Kat Von D ar putea fi o bună sursă de inspirație.

La sfârșitul săptămânii trecute, vedeta s-a căsătorit cu muzicianul Rafael Reyes, cunoscut sub numele de Leafar Seyer, membrul formației Prayers. Cei doi au făcut o nuntă rapidă în luna februarie, dar acum au avut o ceremonie religioasă în toată regula.

Așa cum poate te-ai fi așteptat, nunta nu a fost deloc tradițională, tematica fiind una gotică, gândită până în cele mai mici detalii. În urmă cu o luna, Kat a arătat pe Instagram invitația de nuntă – o fotografie dark a mirilor într-o ramă aurie, pe spate fiind scrise informațiile legate de ceremonie.

Invitații au plecat de la nuntă cu un ruj Kat Von D creat special pentru acest eveniment. Rujul este negru cu sclipici auriu, iar pe cutie este scris „fie ca viețile voastre să fie binecuvântate cu un milion de săruturi negre cu sclipici“.

Bineînțeles, nici rochia de mireasă nu a fost una obișnuită. Kat Von D a optat pentru o rochie spectaculoasă în nuanța roșu sângeriu. Vedeta din L.A. Ink a publicat un desen al rochiei în urmă cu o săptămână, însă în realitate, ținuta creată de Adolfo Sanchez a fost și mai spectaculoasă.

Iată rochia de mireasă a lui Kat Von D

Mult tulle, multe volane, un voal brodat foarte lung și o pereche de coarne pe post de accesoriu, astfel a arătat rochia de mireasă a lui Kat Von D. Buchetul miresei a fost format din trei garoafe roșii – florile preferate ale lui Leafar Seyer – simbolizând cei doi miri și copilul lor, care urmează să se nască în următoarele luni.

Love LOVE. @thekatvond @prayers Dress @majestyblack #hairbyadir

O postare distribuită de Adir Abergel (@hairbyadir) pe

Iată cum a arătat rochia pe manechin:

Bineînțeles, nici mirele nu s-a lăsat mai prejos. El a purtat un costum negru, sacoul având extensii de dantelă și franjuri, și o pălărie.

Foto: Northfoto

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro