Karlie Kloss are o nouă culoare de păr și arată incredibil

Karlie Kloss este una dintre femeile la care ne uităm gândindu-ne cât de generoasă a fost genetica cu ea. Este absolut superbă și după ultima sa schimbare de look, ne-am convins că arată bine cu orice. Karlie are acum părul blond platinat și arată senzațional!

Vara este aici, așa că este momentul schimbărilor de look. Asta a simțit și Karlie Kloss și a decis să încerce o nouă culoare de păr. După foarte mult timp în care și-a purtat părul vopsit într-o nuanță de blond miere, schimbând doar câteva șuvițe sau reflexii de-a lungul timpului, Karlie a ales să își deschidă culoarea părului și acum poartă cea mai cool culoare a momentului: blond platinat.

Știm, a făcut schimbarea aceasta încă de la începutul anului acesta, la Met Gala, când a apărut cu un blond platinat superb. Însă acum Karlie Kloss a mers și mai departe și părul ei este aproape alb, cu reflexii argintii – este cea mai deschisă culoare pe care a purtat-o până acum.

Karlie Kloss are o nouă culoare de păr

Așa arăta blondul platinat al lui Karlie Kloss la Met Gala

Karlie Kloss are o nouă culoare de păr

Iar așa arată Karlie Kloss acum: cu un blond platinat foarte deschis, cu reflexii reci.

Părul blond platinat are momentul lui de glorie în 2017 – Katy Perry, Kristen Stewart sau Emma Stone sunt doar câteva dintre celebritățile care au ales să se vopsească așa anul acesta. O nuanță rece pentru căldura de afară? Ne place ideea!

Intră în galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu noul look al lui Karlie Kloss!

Foto: Hepta

Andreea Badea
andreea.badea@ringier.ro