Jennifer Lawrence s-a lăsat de școală la 14 ani

Jennifer Lawrence s-a lăsat de școală la 14 ani

În urmă cu șapte ani cariera de film a lui Jennifer Lawrence exploda cu prima ei nominalizare pentru „Cea mai bună actriță” pentru rolul din Winter’s Bone. Avea doar 20 de ani la vremea respectivă și își găsise deja menirea, urmând să fie nominalizată pentru roluri cele din Joy și American Hustle, câștigând Oscarul pentru rolul din Silver Linings PlaybookA lucrat pentru acest succes încă de când era adolescentă – însă conform declarațiilor dintr-un interviu recent, asta a venit cu un preț. Jennifer Lawrence s-a lăsat de școală la 14 ani.

Actrița, al cărei cel mai recent rol este cel din filmul Red Sparrow, a discutat deschis cu Bill Whitaker într-un interviu care va apărea sâmbăta aceasta în emisiunea 60 Minutes – despre decizia ei de a renunța la școală la vârsta de 14 ani și să-și urmărească cariera de actriță ca un job fulltime.

„M-am chinuit cu școala,” a explicat Lawrence într-un clip din interviu. „Nu m-am simțit niciodată de parcă aș fi fost foarte inteligentă. Însă atunci când citesc un scenariu, știu exact cum ar trebui să stea lucrurile dacă cineva ar fi într-o anumită stare în acel timp – asta era o parte din creierul meu despre care nu aveam nici cea mai vagă idee că există, ceva în legătură cu care să mă pot simți încrezătoare. Nu am vrut să-l las cu una, cu două.”

Whitaker a continuat conversația întrebând-o pe actriță dacă a terminat liceul, iar ea i-a răspuns: „M-am lăsat în mijlocul studiilor. Teoretic, nu am vreo diplomă sau un GED. M-am educat singură.”

Pentru mulți oameni, educația este o prioritate de top în perioada liceului, însă Lawrence nu-și regretă decizia de a renunța la școală – deși câteodată simte că prețul pe care a fost nevoită să-l plătească a fost unul destul de mare. „Voiam să creez singură calea. Găsisem ce voiam să fac, și nu voiam să las nimic să-mi stea în cale,” a explicat ea.  „Chiar și prietenii, pentru mulți ani, nu erau la fel de importanți precum este cariera mea. Gândeam așa încă de la 14 ani.”

Eliza Nita
eliza.nitta@yahoo.com