Ellen Pompeo neagă zvonurile că salariul ei a alungat colegele din serial

Ellen Pompeo neagă zvonurile că salariul ei i-a alungat colegele din serial

Ellen Pompeo este plătită cu 20 de milioane de dolari pe an pentru rolul ei din serialul de dramă „Grey’s Anatomy” (și pe bună dreptate!). Actriței i-au luat luni întregi să își negocieze acest salariu și să lupte pentru ceea ce merită, însă când ABC au anunțat că două dintre cele mai îndrăgite personaje din serial, Jessica Capshaw (Dr. Arizona Robins) și Sarah Drew (Dr. April Kepner), vor părăsi serialul, oamenii s-au gândit imediat că de vină ar putea fi salariul lui Ellen Pompeo.

Ellen Pompeo neagă zvonurile că salariul ei este responsabil pentru plecările personajelor

La începutul acestui an, Ellen Pompeo, starul din Grey’s Anatomy și actrița care interpretează rolul personajului principal, Meredith Grey, a devenit actrița de seriale de televiziune cel mai bine plătită. Pompeo a bătut palma pentru suma de 20 de milioane de dolari – 575.000 de dolari pe episod, plus un bonus de 7 cifre pentru semnarea contractului și două procente din încasări. Într-un interviu pentru The Hollywood Reporter, Ellen Pompeo a povestit cum a ajuns să îndrăgească serialul în care joacă ca personaj principal de 14 ani și mai ales, cum a învățat să ceară ce i se cuvine și ce merită. O mare parte a curajului și a ceea ce a învățat în toți acești ani, îi datorează lui Shonda Rhimes, creatoarea serialului Grey’s Anatomy și nu în ultimul rând, mentorul ei.

Luna aceasta, iubitorii dramei medicale aflată la cel de-al 14-lea sezon, s-au confruntat cu o veste tristă. Două dintre cele mai populare și longevive personaje din Grey’s Anatomy, Dr. Arizona Robins (Jessica Capshaw) și Dr. April Kepner (Sarah Drew) vor părăsi serialul la finalul sezonului în curs. La aflarea acestei vești, oamenii au început să se gândească că de vină ar putea fi salariul lui Ellen Pompeo, care i-ar fi lasat pe cei de la ABC fără suficienți bani pentru restul personajelor. Nu au existat dovezi în acest sens, însă actrița a vrut să clarifice situația.

Jessica Capshaw si Sarah Drew parasesc serialul Grey's Anatomy

Jessica Capshaw si Sarah Drew parasesc serialul Grey’s Anatomy

Invitată la emisiunea lui Ellen DeGeneres, Ellen Pompeo a negat aceste zvonuri și a spus că nu este implicată în niciun fel în astfel de decizii.

„Sunt câteva probleme de care ne ciocnim atunci când lucrăm la un serial timp de 14 sezoane” a spus Pompeo. „Una dintre acestea este că scenariștii încep să întâmpine greutăți în a crea noi și noi povești pentru toate personajele în parte. Cred că avem 16 personaje care apar în mod constant și este întotdeauna dificil să pierdem din acești oameni, oricare ar fi motivul. Fie că vor ei să plece, fie că nu, asta nu face lucrurile să fie mai puțin complicate.”

Motivul enunțat de Ellen Pompeo se află în concordanță cu cel publicat de Krista Vernoff pe Twitter. Astfel, motivul plecării celor două actrițe s-ar părea să fie direcția creativă diferită pe care și-o dorește serialul.

„Personajele Arizona și April sunt bine înrădăcinate în istoria serialului Grey’s Anatomy grație muncii extraordinare pe care o depun Jessica Capshaw și Sarah Drew” a spus Krista Vernoff, producătorul executiv. „Însă ca scenariști, treaba noastră este să urmărim poveștile acolo unde vor ele să se ducă, chiar dacă uneori acest lucru înseamnă să ne luăm la revedere de la personaje pe care le iubim. A fost o adevărată bucurie și un privilegiu să lucrăm cu asemenea actrițe fenomenal de talentate.”

Foto: Northfoto, Hepta

Irina Munteanu
skipped.hb@gmail.com