Frumuseţe de milioane: topul celor mai bine plătite modele în 2014

Modelul brazilian Gisele Bündchen deţine din 2002 supremaţia în topul Forbes al celor mai bine plătite supermodele din lume.

Modelul brazilian Gisele Bündchen deţine din 2002 supremaţia în topul Forbes al celor mai bine plătite supermodele din lume.

În 2014, Bündchen a avut încasări de aproximativ 47 de milioane de dolari, câştigând detaşat în faţa Adrianei Lima şi a lui Doutzen Kroes, ocupantele locului doi, cu venituri de opt milioane de dolari fiecare. Printre cele mai profitabile contracte ale lui Gisele Bündchen se numără cele cu H&M, Chanel şi Carolina Herrera. De asemenea, modelul în vârstă de 34 de ani deţine propria linie de lenjerie intimă, Gisele Bündchen Intimates, şi este imaginea brandurilor Oral-B şi Pantene în Brazilia.

În plus, Gisele a câştigat mai mult decât soţul ei, Tom Brady, unul dintre cei mai buni jucători de baseball din liga americană, care a adunat 31 de milioane de dolari în ultimul an. Cei doi sunt împreună din 2006, s-au căsătorit în 2009 şi au doi copii, de cinci şi doi ani.

Miranda Kerr, Kate Upton şi Alessandra Ambrosio figurează şi ele în topul Forbes al celor mai bine plătite modele din lume, câştigând sume impresionante în 2014.

Descoperă în galeria alăturată care sunt topmodelele plătite cel mai bine în 2014, conform Forbes.

Foto: Guliver / Splash News