dakota johnson momentul amuzant globurile de aur 2018

Dakota Johnson spune adevărul din spatele momentului amuzant de la Globurile de Aur 2018

La Globurile de Aur 2018, Dakota Johnson a fost surprinsă trăgând cu ochiul la Angelina Jolie în timp ce Jennifer Aniston se afla pe scenă. Momentul amuzant nu a fost scăpat din vedere, ci a fost îndelung comentat pe toate rețelele de socializare. Actrița explică acum ce s-a întâmplat atunci. 

Gala Globurilor de Aur 2018 a fost unul dintre puținele evenimente la care au participat și Jennifer Aniston și Angelina Jolie. Exact, cele două actrițe au fost în aceeași sală! Nu vezi așa ceva prea des! Bineînțeles, toată lumea era curioasă să vadă reacția Angelinei Jolie în momentul în care Jennifer Aniston a urcat pe scenă. Și Dakota Johnson, de asemenea. Actrița din 50 Shades of Grey a fost surpinsă trăgând cu ochiul la Angelina Jolie atunci când Jennifer Aniston se afla pe scenă. Momentul nu a fost scăpat din vedere, ci a fost îndelung comentat pe toate rețelele de socializare.

Invitată în emisiunea The Tonight Show Starring Jimmy Fallon, actrița de 28 de ani a fost întrebată despre acest moment. „Nu cred că mă uitam la Angelina. Dacă te uiți foarte atent la ochii mei observi că se uită dincolo… la masa celor de la Stranger Things. Iubesc Stranger Things“, i-a spus Dakota lui Jimmy Fallon.

„Ce urăsc cel mai tare este când oamenii se află la restaurant sau oriunde și încearcă să-ți facă poze pe ascuns… asta am facut și eu la Globurile de Aur. Toată lumea prezentă acolo este o celebritate. Încercam să filmez puștii din serial. Tot dădeam zoom și din greseală l-am prins pe Ridley Scott… care dormea. Poate se uita în telefonul lui, dar părea că doarme“, a spus actrița amuzată.

 

Foto: Hepta

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro