Ce spune Katy Perry despre operațiile estetice

Cum a scăpat Katy Perry de cearcăne și ce spune despre operațiile estetice

Mai este de mirare pentru cineva faptul că vedetele recurg la operații estetice? Noi credem că nu, însă iată că în ultima vreme au circulat numeroase zvonuri despre Katy Perry, cum că și-ar fi făcut diverse intervenții. Iar când spunem zvonuri, spunem de fapt acuzații.

Știți deja ce părere avem despre operațiile estetice. În niciun caz nu blamăm persoanele care recurg la bisturiu, mai mult decât atât, iată 4 operații estetice care vor fi în trend în 2018. Totuși, pentru că alții o fac, Katy Perry s-a văzut nevoită să răspundă zvonurilor. Într-un interviu pentru Refinery 29, ea a dezvăluit că a scăpat de cearcăne cu ajutorul fillerelor, dar că, în rest, nu și-a modificat chirurgical nicio parte a corpului.

„Nu mi-am făcut nicio operație estetică. Am făcut tratamente cu lasere și mi-am injectat fillere sub ochi – ceea ce recomand tuturor celor care vor o soluție pentru cearcăne – dar toate aspectele fizice sunt reale. Oamenii cred că sunt false, dar asta nu prea zontează”, a declarat Katy. „Ne îndepărtăm ușor de stigmatul negativ legat de modificarea fizicului. Desigur, sfatul meu este să fii întotdeauna autentică – însă dacă cineva dorește o operație la nivelul nasului pentru a se simți mai bine, și își iubesc mai mult profilul datorită acesteia, eu spun „Dă-i înainte”! Fă orice te face să te simți mai bine în pielea ta”, a mai spus ea.

Tunsoarea Pixie i-a schimbat percepția despre sine

Ne amintim cu toții momentul în care Katy Perry a decis să își tundă părul și s-a afișat prima dată cu o coafură Pixie. Ei bine, se pare că acesta a fost un pas important pentru ea. „Să-mi tund părul a însemnat că nu mai trebuia să mă ascund în spatele lui. Fața mea iese mai mult în evidență acum, și chiar mă simt mult mai frumoasă cu părul meu scurt. Am ajuns să îmi cunosc fața mai bine”, a explicat Katy.

Schimbarea radicală de look a venit într-un moment-cheie pentru Katy. Se poate spune chiar că a avut efect terapeutic. În fond, chiar și vedetele au momente grele în viața lor, iar Katy Perry are mereu o soluție atunci când se simte nesigură.

Foto: Northfoto

Cezara Palade
palade.cezara@gmail.com