Angelina Jolie, rebelă cu o cauză

Angelina Jolie Pitt este actriţă, regizoare, mamă şi face acte de caritate. Luna trecută, ea şi soţul ei, Brad Pitt, au interpretat un cuplu căsătorit în By the Sea, un film scris şi regizat de Angelina, care a marcat prima lor apariţie împreună pe marile ecrane după Mr. & Mrs. Smith.

Regizoarea a fost foarte concentrată. Actriţa a fost nesigură. Iar scenarista a fost complet confuză“, spune Angelina Jolie Pitt. Apoi începe să râdă. Îmi povesteşte despre cum a fost să regizeze un film în care ea şi Brad sunt soţ şi soţie, o peliculă bazată pe un scenariu scris de ea, o abordare melancolică a iubirii şi a durerii. După zece ani de la ultima sa colaborare cu Brad Pitt pentru Mr. & Mrs. Smith – pelicula care a aprins scânteia poveştii lor – descoperim un film complet diferit de comedia centrată pe acel cuplu de asasini care sunt angajaţi să se ucidă între ei. „By the Sea este singurul film care se bazează complet pe mintea mea nebună“, îmi povesteşte ea cu umor şi intensitate într-o cameră banală de la Sunset Tower Hotel, pe care o însufleţeşte doar prin simpla ei prezenţă. Afară totul este strălucitor, soarele arde puternic, iar umbrelele acoperă plajele din Los Angeles. Angelina este îmbrăcată în negru – pantaloni skinny şi o bluză de mătase cu mâneci scurte – iar acest lucru face ca pielea sa albă să pară mult mai deschisă. Nu este machiată deloc. De ce s-ar mai machia? Frumuseţea ei s-a accentuat odată cu trecerea timpului.

De-a lungul anilor, ea şi Brad au spus că scenariul pentru By the Sea este „nebunesc. Ba chiar l-am numit «cea mai proastă idee.»“ Râde iar şi îşi acoperă faţa cu mâinile. „Ca artişti, am vrut să încercăm ceva care să ne scoată din zona noastră de confort. Să fim autentici. Nu e cea mai înţeleaptă idee, dar… viaţa e scurtă“, explică ea. Bineînţeles, Angelina nu a făcut niciodată alegeri confortabile. Iar în acest punct al vieţii sale legendare, poate că singurul risc pe care şi-l mai poate asuma este să se expună pe sine.

După ce s-a căsătorit cu Brad Pitt în vara anului trecut la reşedinţa lor din Franţa, Angelina s-a mutat cu tribul său (Brad, cei şase copii cu vârste cuprinse între şapte şi 14 ani şi câţiva angajaţi) pe insula malteză Gozo, un substitut pentru coasta de sud a Franţei, unde a filmat By the Sea. „Asta a fost luna noastră de miere“, povesteşte ea, cu un zâmbet larg care pare să spună tot ce a rămas nespus despre carnavalul care e viaţa ei. „Călătoresc tot timpul ca nomazii“, spune scenaristul Eric Roth, prietenul Angelinei. Da, o gaşcă de nomazi multimilionari faimoşi.

Copiii lor studiază acasă cu profesori care provin din diferite medii şi vorbesc diverse limbi. „Călătorim adesea în Asia, Africa, Europa, în locurile unde au fost născuţi“, spune Angelina. „Băieţii ştiu că provin din Asia de Sud, au mâncarea lor, muzica lor, prietenii lor şi o mândrie specifică oamenilor de acolo. Dar vreau ca ei să fie interesaţi şi de istoria ţărilor de unde sunt surorile şi mama lor, aşa că nu fac diferenţe. În loc să o duc doar pe Z (n.red.: Zahara are zece ani şi a fost adoptată din Etiopia în 2005) într-o excursie specială, mergem cu toţii în Africa şi ne distrăm împreună.“

1115-VO-WELL52-01

Când ne-am întâlnit, Jolie Pitt tocmai ce se întorsese din Cambodgia, locaţia următorului său film, și Myanmar. L-a luat acolo şi pe Pax, băieţelul său adoptat din Vietnam, în vârstă de 11 ani, care a vrut să lucreze la film şi să o cunoască pe Aung San Suu Kyi. Pax a citit despre Suu Kyi, liderul opoziţiei din Myanmar, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, şi a fost curios să o întâlnească. „Am fost foarte impresionată să îl văd pe Pax emoţionat că nu ştia ce tricou să poarte la întâlnirea cu ea“, spune Angelina. „El nu se emoţionează că trebuie să meargă la premiera unui film, ci pentru că urmează să o întâlnească pe Aung San Suu Kyi.“

De când Jolie Pitt s-a întors la casa lor din Santa Barbara – la fel ca orice mamă – a trebuit să meargă cu copiii ei la programările medicale pentru vaccinuri, la piesele lor de teatru sau la şedinţe înainte ca întreaga trupă să revină la reşedinţa din Londra, în momentul de față cea mai bună „bază“ pentru proiectele lor. De acolo, Angelina poate zbura în Orientul Mijlociu în delegaţiile United Nations şi în Cambodgia pentru filmul său, întorcându-se la copii, iar Brad poate zbura la şi de la Abu Dhabi pentru a filma War Machine, în regia lui David Michôd, adaptarea cărţii jurnalistului Michael Hastings despre cel mai recent conflict dintre America şi Afganistan.

Dacă viaţa ei este un vârtej continuu, noul film al Angelinei este o poveste intimă, claustrofobică. A scris scenariul pentru By the Sea după ce mama sa, Marcheline Bertrand, a murit de cancer acum opt ani şi nu a crezut că acesta va vedea vreodată lumina zilei. A vrut să exploreze ideea de pierdere, să vadă cum reacţionează diferiţi oameni la ea. A plasat acţiunea în anii 70, când mama ei avea 20 şi ceva de ani, şi a pornit de la ideea unui cuplu, soţ şi soţie. Le-a conturat o poveste dureroasă, i-a pus într-o maşină şi i-a trimis la un hotel de la malul mării pentru a vedea cum Roland, un scriitor cu o maşină de scris roşie, şi Vanessa, o fostă dansatoare cu nenumărate pălării, fac faţă suferinţei lor. Vanessa este fragilă, chinuită, sufocată. Îşi hrăneşte durerea cu pastile şi fantezii suicidale. Roland este învins de izolarea ei tulburătoare şi bea. Toate acestea se întâmplă până în momentul în care îi întâlnesc pe doi proaspăt căsătoriţi inocenţi.

„Nu este o poveste autobiografică“, spune Angelina zâmbind. Pentru ea nu contează faptul că vor fi mulți care vor încerca să decodeze acest film. „Eu şi Brad avem problemele noastre, dar dacă personajele treceau prin aceleași situaţii prin care trecem noi, nu am fi putut face filmul.“ Cu toate acestea, By the Sea rămâne un proiect personal, inspirat în mare parte de viaţa mamei sale. Jolie Pitt vorbeşte adesea despre sacrificiul pe care Marcheline l-a făcut atunci când a renunţat la actorie pentru a-i creşte pe ea şi pe fratele său, James, după ce tatăl lor, Jon Voight, i-a părăsit. Ulterior, bolnavă fiind, Bertrand a fost nevoită să îşi întrerupă munca de producător şi activist pentru Native Amercans şi Give Love Give Life, o organizaţie dedicată cancerului, pe care a fondat-o împreună cu partenerul ei, John Trudell. A fost diagnosticată cu cancer ovarian la 49 de ani şi a murit şapte ani mai târziu. „Mama mea a fost cea mai bună persoană din lume“, spune Jolie Pitt, încercând să sublinieze faptul că Vanessa, personajul din film, nu este la fel. „Dar durerea personajului este inspirată de suferinţa femeii de care am fost ataşată cel mai mult, o femeie care a renunţat la arta sa, iar organismul i-a cedat.“

Poate că ea şi Brad au ales să facă acest film pentru a ieşi din zona lor de confort, dar abia în timpul montajului lumea Angelinei a fost cu adevărat zguduită. Medicul ei a sunat-o pentru a-i dda vestea că a descoperit nişte noduli inflamaţi. A consultat doctori de pretutindeni, mergând inclusiv la medicul care a tratat-o pe mama ei. Apoi a trecut printr-o operaţie de extirpare a ovarelor şi a tuburilor falopiene. Angelina a detaliat întreaga ei experienţă într-un editorial din New York Times, îndeplinindu-şi astfel promisiunea de a-i ţine pe cititori informaţi după ce, în urmă cu doi ani, când a aflat că este purtătoarea genei BRCA1, le-a relatat acestora decizia de a face o dublă mastectomie.

1115-VO-WELL51-01

„Acest lucru m-a ajutat să fiu conectată cu celelalte femei“, mărturiseşte Angelina despre hotărârea de a povesti public experienţa sa. „Mi-aş fi dorit ca mama mea să fi putut avea aceste opţiuni.“ Intervenţiile chirurgicale au fost, spune ea, „brutale. Este greu. Nu sunt operaţii uşoare. Cea la ovare este mai simplă, dar schimbările hormonale…“ – râde ea, dând din cap – „interesante. Făceam glume spunând că luni mă voi pregăti pentru operaţie, marţi voi avea intervenţia chirurgicală, miercuri voi intra la menopauză, joi o voi lua de la capăt, câteva poante despre paşii pe care trebuia să îi urmez.“

Jolie Pitt a declarat că are un ceas care ticăie permanent în mintea sa, că este surprinsă că încă e în viaţă și că îşi trăieşte fiecare zi de parcă ar fi ultima. Acum, după ce a trecut prin etapa de menopauză, Angelina spune că „mă simt pedepsită ca femeie. Ştiu că şi alte femei se simt la fel. Cele două femei din familia mea, mama şi bunica (n.red.: bunica Angelinei a murit tot din cauza cancerului ovarian), au început lupta cu această boală pe la 40 şi ceva de ani. Eu am 40 de ani acum. Abia aştept să împlinesc 50 de ani şi să ştiu că am reuşit să o înving.“

Pe tot parcursul conversaţiei noastre din această amiază însorită din Los Angeles, îmi dau seama prin câte a trecut femeia care stă acum în faţa mea. Pe lângă faptul că e actriţă, regizoare şi conduce lupta împotriva cancerului, Angelina are și alte laturi – cea mai glamorous femeie din lume, care trebuie să îşi stabilească întâlnirile într-un hotel anonim pentru că nu poate ieşi în public fără să fie înconjurată imediat de mulţime. „Pe Angelina Jolie nu o poţi ascunde“, râde Zainab Bangura, un activist politic şi fost ministru din Sierra Leone, care acum este secretar general pentru ONU. „Angelina îmi spune: «Când putem călători împreună? Ce mai pot face?» Eu pot merge în Somalia sub acoperire, dar pe AJ nu o poţi ascunde.“

Angelina este un fel de Florence Nightingale (n.red.: celebra infirmieră care a pus bazele sistemului sanitar modern), care, în calitatea sa de Comisar pentru Refugiaţi al ONU, călătoreşte constant în statele în care există o criză, stă de vorbă cu oamenii, îi sprijină, negociază cu ei. „Îmbrăţişarea sa este foarte importantă pentru oamenii care au necazuri. Ei ştiu că vine din inimă“, spune Bangura. Angelina îşi poate folosi notorietatea pentru a obţine ce vrea: să discute cu un preşedinte, cu un membru al Parlamentului sau un secretar de stat, aşa cum a făcut de curând în Myanmar pentru a convinge autorităţile să o lase să îi viziteze pe cei din minoritatea musulmană Rohingya (nu a mai putut ajunge din cauza unui ciclon, dar va reveni). Urmează ipostaza de CEO a Angelinei, o legendă a Hollywoodului, care, la fel ca un luptător de arte marţiale, încearcă mereu să încline balanţa de partea sa: a vândut tabloidelor prima fotografie a lui Shiloh pentru 7,5 milioane de dolari, în 2006, făcând acelaşi lucru în 2008, când s-au născut gemenii Know şi Vivienne, pentru o sumă dublă, donând banii fundaţiei Jolie-Pitt, a câştigat o avere jucând roluri de asasină şi supereroină, iar apoi s-a orientat spre filme cu un subiect dramatic, precum A Mighty Heart, Beyond Borders sau In the Land of Blood and Honey, îşi surprinde întotdeauna fanii prin echilibrul şi frumuseţea ei în timp ce le povestește despre ambiţiile sale pentru o lume mai bună.

Mă gândesc şi la cealaltă Angelina, cea din tinereţe, copilul ciudat care purta ochelari şi boxa, tânăra care obişnuia să spună tot ce îi trecea prin cap, care vorbea deschis despre tăieturile pe care şi le făcea, despre armele pe care le colecţiona, cea care a făcut o demonstraţie cu un cuţit în emisiunea lui Conan O’Brien şi care a purtat la gât o fiolă cu sângele celui de-al doilea soţ al ei, Billy Bob Thornton.

1115-VO-WELL48-01

Acest curaj autentic a fost primul lucru pe care l-a observat la ea regizorul James Mangold înaintea probei pe care a dat-o Angelina pentru Girl, Interrupted, filmul ei hit din 1999. „Am cunoscut-o la Sofitel, unde era cazată. Îmi amintesc primele cuvinte pe care mi le-a spus: «Locul acesta arată ca o zonă rurală din Franţa, iar eu urăsc zonele rurale din Franţa.»“ Mangold îşi aminteşte cu admiraţie audiţia Angelinei: „Aveam senzaţia că mă uit la varianta feminină, fermecătoare a lui Jack Nicholson.“

Ce a ajutat-o să iasă în evidenţă? „Atitudinea. Ca regizori, noi căutăm asta la femei şi bărbaţi“, spune el. „Am devenit cu toţii atât de corecţi, politicoşi, înţelegători. Şi acesta este un lucru bun, dar fiind aşa, devine mai greu să fii remarcat. E nevoie de agresivitate, de atitudine.“ Clint Eastwood are atitudine, spune el. John Wayne, Humphrey Bogart, Barbara Stanwyck. Şi Angelina.

„Aveam nevoie de cineva care să conteste regulile, cineva care să facă ce vrea, să spună lucrurilor pe nume… să fie atât de direct încât să fie considerat sociopat, dar pentru noi, audienţa, să fie genial“, spune regizorul filmului Girl, Interrupted. Acesta era personajul Angelinei. Şi, după cum spunea Jolie Pitt, era şi o parte din ea. „Era într-o etapă în care explora cât mai mult şi voia să se descurce cât mai bine, încercând în același timp să facă faţă tuturor banalităților care o înconjurau“, spune Mangold.

Jolie Pitt obişnuia să privească pe fereastră. În copilărie, spune ea, sau chiar şi atunci când era la filmări sau stătea cu unul dintre foştii ei soţi (Jonny Lee Miller şi Thornton), avea momente în care privea pe fereastră, visând la o altă viaţă, gândindu-se că „trebuie să mai fie ceva.“

Pe când avea 25 de ani, Angelina a călătorit în Cambodgia pentru a filma Lara Croft: Tomb Raider, un film despre eroina unui joc video care salvează lumea de forţele întunericului. Angelina a descoperit acolo consecinţele devastatoare ale regimului Khmer Rouge. S-a confruntat cu genocidul, cu refugiaţii, cu terenurile minate în care dispăreau chiar și copii, cu întregul peisaj de război.

Cambodgia i-a schimbat Angelinei perspectiva asupra vieţii. După cum a spus chiar ea, dacă cineva ar fi lăsat-o la 14 ani în mijlocul Asiei sau al Africii, şi-ar fi dat seama cât de egocentrică era, ar fi realizat că există durere adevărată, moarte, lucruri pentru care chiar trebuie să lupţi. S-a întors acasă, a dat telefoane, a citit tot ce se putea citi despre acest subiect şi a început să meargă la birourile ONU pentru a vedea cum poate fi de ajutor, fiind dispusă chiar să se expună unor riscuri şi să doarmă oriunde. A revenit în Cambodgia la scurt timp după ce a terminat filmul şi a ţinut un jurnal, publicat mai târziu sub titlul de Notes from My Travels, în care transformarea ei este evidentă.

1115-VO-WELL47-01

Vineri, 20 iulie 2011, Cambodgia: „În drum spre cameră, nu am putut să nu observ toate acele carcase de bombe… Aceste arme şi explozibile erau făcute iniţial în fabrici conduse de guvernele noastre.“ A încercat să afle cum funcţionează ele chiar de la cei care se ocupau cu detonatul bombelor. „Au fost descoperite două terenuri minate. Mi s-a permis să detonez unul cu TNT. Trebuie să mărturisesc că a fost o senzaţie grozavă să distrug ceva care, dacă ar fi rămas acolo, ar fi rănit sau ucis o altă persoană.“ Dintr-o fostă închisoare, ea a scris: „În fiecare dintre aceste celule este o fotografie a persoanei care a fost torturată… pe măsură ce continui să scriu mă gândesc de ce fac asta, cum pot sta aici.“

Philip Noyce, regizorul filmelor Rabbit-Proof Fence şi The Quiet American, a lucrat cu Jolie Pitt la The Bone Collector, în 1999, iar apoi la pelicula de acţiune Salt, în 2010. Felul în care o descrie pe Angelina este impresionant: „Deşi are un chip delicat, poate fi extrem de dură și determinată.“ La filmările pentru Salt, actrița şi-a demonstrat încăpăţânarea pentru autenticitate. La un moment dat, îşi aminteşte el, personajul Salt trebuia să evadeze din propriul apartament. Noyce i-a spus lui Jolie Pitt că va crea un cadru care va da impresia că este la o înălţime de opt etaje. „S-a întors spre mine şi mi-a spus: «Nu, nu, nu, vreau să fiu acolo.» I-am spus: «Nu e nevoie. Este foarte periculos. De ce vrei să faci asta?» «Voi juca mult mai bine dacă sunt chiar acolo», mi-a spus ea. Angelina a observat că în filme sunt prea multe imagini generate pe computer. Iar audiența îşi dă seama instinctiv care sunt acestea şi nu mai vrea să le vadă.“ Publicul vrea să vadă scene autentice, iar Jolie Pitt ştie asta. „Când lucrează, are tot felul de idei care îi trec prin minte rapid, de parcă ar fi curent electric“, spune Noyce.

În luna aprilie, Angelina a observat-o pe Shiloh, fetiţa sa de nouă ani, interacționând cu refugiaţii din Liban. „Când o vedeam stând pe jos cu şapca ei de la ONU, luând notiţe în timp ce vorbea cu cineva, mi-am amintit de mine acum 15 ani şi mă gândeam că ştiu această imagine“, spune ea. Dar actriţa este conștientă de faptul că nu toţi copiii săi sunt atraşi de aceste activităţi şi nu încearcă să îi oblige. „Dacă ei nu vor să meargă, atunci nu merg“, spune Jolie Pitt despre excursiile sale umanitare.

Fundaţia Jolie-Pitt pe care a creat-o cu Brad în 2006 finanţează acum clinici şi şcoli în Etiopia, Kenya, Afganistan şi Cambodgia, sprijină copiii imigranţi din Statele Unite ale Americii, militează pentru conservarea mediului şi a naturii sălbatice. Iar munca Angelinei la Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi are un impact tot mai mare. Am stat de vorbă cu înaltul comisar, Antonio Guterres, care are una dintre cele mai grele joburi de pe planetă în acest moment. „Să fim sinceri, oamenii fac asta pentru a avea o imagine bună. Dar nu şi Angelina. Dacă vreau să vorbesc public despre toate lucrurile pe care le face, este foarte timidă. Preferă să fie alături de refugiaţi, să le viziteze familiile, să facă totul fără atenţia presei. Şi îţi spun că asta e ceva neobişnuit“, spune el. Oamenii pe care Angelina îi întâlneşte – primari, demnitari, orice ar fi ei – „sunt surprinşi că cineva ca ea vine şi discută despre problema toaletelor.“

1115-VO-WELL44-01

În plus, este vorba şi de efectul Angelinei, unul care i-ar putea face pe critici să îşi dea ochii peste cap, pentru că ea pare a fi prezentă peste tot, în fiecare moment. Cu toate acestea, Jolie Pitt nu manifestă interesul de numai cinci minute arătat problemelor globale de anumite celebrităţi. De fapt, Angelina este vigilentă – a renunţat la colaborarea cu The Halo Trust, o organizaţie britanică dedicată distrugerii terenurilor minate, când s-a descoperit că există suspiciuni legate de fonduri. Laura Silber, co-autoare a cărţii The Death of Yugoslavia, îşi aminteşte despre scepticismul actriţei când a fost contactată să o ajute cu acurateţea poveştii despre războiul din Bosnia din In the Land of Blood and Honey, debutul regizoral al Angelinei. „Cele mai multe vedete de la Hollywood nu au un interes susţinut faţă de o cauză. Dar după terminarea filmărilor, Angelina a vrut să înţeleagă rădăcinile conflictului şi să aibă o contribuţie importantă la schimbarea unor destine – s-a ocupat de asta. A reuşit să iasă în evidenţă fiind altfel“, spune Laura.

Stau de vorbă la telefon cu Angelina în septembrie, la două zile după cazul Alan Kurdi, un băieţel sirian de trei ani, al cărui trup neînsufleţit a fost găsit pe malul unei plaje din Turcia. Imaginea lui a frânt inimile unei lumi întregi. O întreb ce este de făcut în mijlocul unei astfel de crize din perspectiva sa de reprezentant al refugiaţilor. Ezită să îmi dea un răspuns. Este supărată, cum sunt mulţi, dar nu este şocată. În ultimii patru ani, a depus mărturii la Consiliul de Securitate şi a militat pentru refugiaţii sirieni. „Astăzi mi-am petrecut ore în şir în birou încercând să dezbat idei coerente“, spune ea. Trei zile mai târziu, ea a publicat un editorial împreună cu Arminka Helic – membră a Casei Lorzilor din Marea Britanie şi fostă refugiată bosniacă – în care cerea să se prioritizeze problema refugiaţilor sirieni şi să se urmărească o cale diplomatică pentru încetarea războiului.

Îmi povesteşte despre legăturile personale pe care le are cu familiile şi prietenii din întreaga lume şi ce înseamnă ajutorul ei. „În mod ciudat, nu mă gândesc că e ca şi cum mi-aş ajuta propriul copil sau copilul altcuiva“, mărturiseşte ea. Îmi povestește despre iniţiativa pe care a început-o în 2003. „Am fost în Cambodgia pentru Maddox“ – băiatul său în vârstă de 14 ani, pe care îl adoptase din această ţară în urmă cu un an – „şi pentru a dezvolta puţin comunitatea de acolo“, spune ea. Iar când a aflat că braconierii distrugeau viaţa sălbatică în apropierea Parcului Naţional Samlout, a iniţiat un program de conservare a naturii şi i-a angajat pe braconieri pe post de jandarmi. De-a lungul timpului a construit şcoli, şosele, clinici şi a dezbătut cu economistul Jeffrey Sachs câteva idei care să pună capăt ciclului sărăciei de acolo.

Este impresionant numărul proiectelor iniţiate de ea. Cum reuşeşte să apară în filme, să facă acţiuni caritabile, să ţină discursuri motivaţionale, să aibă grijă de soţul şi copiii ei? „Îmi planific timp individual cu fiecare dintre copiii mei ca o persoană nebună“, spune ea. „Ştiu ce am plănuit cu băieţii mei pentru această seară“ – prietena ei, jurnalista Mariane Pearl, pe care a interpretat-o în A Mighty Heart, vine în vizită cu fiul său, Adam. Vor ieşi împreună în oraş, iar apoi „ne vom distra jucând jocuri de societate toată noaptea.“

Recent, spune Jolie Pitt, lucra împreună cu instructorul ei de voce într-un birou din casă. „Am închis uşa. Apoi a venit un copil la uşă, la scurt timp altul şi au început să se certe la uşă.“ Câteva săptămâni mai târziu, când Brad lucra în acel birou, „mi-am făcut lecţiile vocale în mijlocul casei, lângă masa de bucătărie. Şi nimeni nu m-a deranjat. Nici măcar o întrerupere“, râde ea la telefon. „Mi-a fost clar că dacă mă pot vedea şi auzi, copiii mei îşi dau seama că trebuie să îmi ofere spaţiu.“

Mereu în centru: acesta este locul la care Angelina aspiră. Totuşi, influenţa sa tot mai mare în diferite sfere de activitate implică riscul de a-i compromite spiritul profund independent care a ajutat-o să ajungă în acest punct. În calitatea sa de lider al Angelinastanului, un loc al artei şi al umanităţii, al decadenţei şi al generozităţii, al politicii şi al puterii, aceasta trebuie să aibă o ambiţie de neoprit şi o abilitate de a ţine sub control orice situaţie. „Nu este uşor să te descurci cu ea, dar noţiunea de uşor este supraapreciată“, observă Mangold. Puterea este înșelătoare – ai nevoie de ea pentru a avea un impact la nivel global, dar câte sacrificii trebuie să facă de dragul diplomaţiei?

1115-VO-FRNT19-03

În lunile următoare, Angelina va continua să lucreze la următoarea sa peliculă, filmată în Cambodgia, pentru care îşi va petrece timpul în şcoli şi orfelinate, jucându-se cu copiii, în încercarea de a găsi un început pentru adaptarea cărţii lui Loung Ung, First Time They Killed My Father. Este o poveste despre copilăria lui Ung, despre tortură, moarte şi supravieţuire sub regimul Khmer Rouge. Scriitoarea Loung Ung i-a trimis Angelinei cartea la scurt timp după ce actriţa s-a întors de la fimările pentru Lara Croft: Tomb Raider şi a început să vorbească public despre problema minelor de pământ. Cele două s-au împrietenit rapid, iar Ung a fost cea căreia Jolie Pitt i-a cerut sfatul în 2001, când a decis să adopte un băieţel dintr-un orfelinat, pe tânărul Maddox. Noul său film, la care lucrează împreună cu regizorul şi arhivistul Rithy Panh din Cambodgia, va fi scrisoarea ei de dragoste pentru ţara care i-a schimbat viaţa. „Este un film neobişnuit. Nu există prea mult dialog. Un copil experimentează mai mult decât vorbeşte“, spune ea. „Voi face această peliculă împreună cu oamenii din Cambodgia“, afirmă Jolie Pitt. „Voi simţi spiritul milioanelor de oameni care au murit. Este povestea lor, în acest pământ sunt craniile lor. Şi am o responsabilitate uriaşă.“ Maddox va cerceta arhivele şi sursele istorice şi va lucra la acest film. „Pax va face acelaşi lucru“, adaugă ea. „Filmul îl va schimba pe Mad, chiar dacă va descoperi ororile trecutului, va afla și despre cultura de dinainte de război, despre demnitatea ţării sale, despre cum îşi ţineau oamenii capul sus.“

Angelina vrea să încerce să facă un film și despre Richard Leakey, activistul din Kenya dedicat conservării mediului. Dacă proiectul nu se va putea realiza, spune ea, „pot colabora în continuare cu Leakey pentru a face lucruri bune.“ Și apoi mai este Cleopatra, ecranizarea cărții lui Stacy Schiff. Filmul a fost subiectul central al scandalului e-mail-urilor Sony, în unul dintre ele vorbindu-se despre ego-ul de 180 de milioane de dolari al Angelinei (n.red.: hackerii au dezvăluit, la momentul respectiv, un schimb de e-mail-uri între producătorul Scott Rudin și co-președintele Sony, Amy Pascal, în care primul o numea pe Angelina „o răsfățată fără prea mult talent“, cerând ca pelicula Cleopatra, în care actrița avea rolul principal, să nu fie regizată de David Fincher). „Am fost furios când am aflat, dar știu că Angelina are suficientă încredere în sine încât să nu se implice într-un asemenea scandal“, spune Eric Roth, scenaristul filmului Cleopatra. „Este un film dificil. Trebuie să fie mai mult decât o peliculă cu sex și bijuterii. Cleopatra a fost un lider complicat“, spune Jolie Pitt. Angelina este interesată de politicianul abil care a fost Cleopatra, spune Roth, de umanitatea sa, de legătura dintre aceasta și oamenii din Egipt, e ușor să îți dai seama de ce își dorește rolul ei.

Angelina nu se vede făcând actorie pentru totdeauna. „Ce job nebunesc“, spune ea. „Acum mă bucur mai mult de el pentru că îmi dau seama că am avut norocul de a face parte din acest domeniu. Dar poate că în anii următori nu voi mai fi în fața camerei. M-ar bucura mai mult să stau în spatele ei“, continua Jolie Pitt. „Sunt fericită că sunt acasă. Vreau să mă concentrez asupra copiilor mei, să dau tot ce am mai bun pentru a-i ghida și a-i proteja înainte ca ei să plece de-acasă. Aceștia sunt cei mai importanți ani ai lor.“

„Celebritate“ este un cuvânt nepotrivit pentru Jolie Pitt. Ea este atentă, pragmatică, are ambiții mari și se confruntă cu tot felul de probleme ca noi toți. S-a speculat foarte mult despre rolul ei politic către care pare să se îndrepte acum. Angelina are grijă la felul în care descrie următoarea etapă a carierei sale pe plan international, dar este clar că nu va renunța la provocări. „Mi-ar plăcea să fac parte dintr-o inițiativă globală, indiferent de forma pe care o va lua aceasta, să văd unde pot fi de ajutor. Încă nu știu de ce pot fi capabilă“, mărturisește ea.

De Elizabeth Rubin, traducere și adaptare de Bianca Sterie, fotografii de Annie Leibovitz

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro