Alessandra Ambrosio

Alessandra Ambrosio a anunțat că se retrage din show-ul Victoria`s Secret

Indiferent de meseria pe care o ai, vine un moment în care simți că ți-ai îndeplinit misiunea și vrei să te retragi pentru a avea timp suficient pentru celelalte lucruri importante din viața ta. Se pare că și îngerașii Victoria`s Secret au limita lor atunci când vine vorba de show-uri, iar Alessandra Ambrosio a atins-o pe a ei.

Înainte de show-ul Victoria`s Secret 2017 din Shanghai au apărut zvonuri conform cărora acest show va fi ultimul din cariera modelului în vârstă de 37 de ani.

,,Nu știu, încă mi-e greu să cred că am ajuns atât de departe. Niciodată nu am visat că voi defila în 17 show-uri Victoria`s Secret și sunt foarte fericită că am făcut parte din cast-ul de anul acesta, în China. Cu siguranță acesta este cel mai mare show la care am participat vreodată. Locul și cultura sunt diferite și mă simt norocoasă să mă aflu aici” a declarat Alessandra.

Alessandra Ambrosio este unul dintre cele mai importante modele Victoria`s Secret; ea și-a făcut debutul în anul 2000 pe când avea 20 de ani și a purtat de două ori sutienul Fantasy ( în 2012 și în 2014). Iar în 2011, în timp ce era însărcinată, a purtat cele mai grele aripi, cântăreau 30 de kilograme și erau încrustate cu cristale Swarovski.

Adriana Lima, una dintre prietenele Alessandrei, va continua, din fericire, să defileze în următoarele show-uri. Adriana a declarat că nu se va retrage până la ediția cu numărul 20. Iar show-ul de anul acesta din Shanghai este cel de-al 18-lea, așa că o vom mai vedea pe Adriana defilând pentru cel puțin doi ani. Yay.

,,Am de gând să defilez până la ediția cu numărul 20. Poate și mai mult, nu știu sigur. O să vedem cum voi arăta în următorii ani, dar nu voi renunța până la ediția 20” a declarat Adriana Lima.

Foto: hepta

erika
erika.chivu@ringier.ro