12-lucruri-pe-care-ar-trebui-sa-le-stii-despre-donatella-versace-inainte-de-a-vedea-american-crime-story

12 lucruri pe care ar trebui să le știi despre Donatella Versace înainte de a vedea American Crime Story

Donatella Versace a lucrat cot la cot cu fratele ei, Gianni, pentru a crea una dintre cele mai mari case de modă din lume. Când fratele ei a fost ucis în 1997, Donatellei i-a rămas să țină în viață monștenirea lui Gianni. În timp ce noul sezon din American Crime Story se va concentra pe moartea fratelui ei, fanii serialului vor putea observa și relația Donatellei cu Gianni înainte de moartea sa și impactul ei asupra companiei după incident. Iată 12 lucruri pe care ar trebui să le știi înainte de a vedea American Crime Story.

A fost foarte apropiată de Gianni

Donatella s-a născut pe 2 mai 1955, în Reggio di Calabria, Italia. Mama ei a fost croitoreasă, iar Gianni o ducea des la croitoria ei. Donatella a fost mezina din patru copii. Sora ei mai mare, Tina, a murit de o infecție de tetanos când avea 12 ani, lăsând-o pe Donatella singura fată din familie. Între ea și Gianni e o diferență de aproape zece ani, dar tot mergeau des la petreceri împreună, iar Gianni îi spunea Donatellei cum să se îmbrace. De fapt, Donatella era mai mereu de acord cu ideile nebunești ale lui Gianni – în autobiografia ei, a dezvăluit că odată a furat bani din portofelul mamei lor și cheile de la mașina tatălui ca ea și Gianni să meargă la un concert Patty Pravo.

Gianni i-a spus să se vopsească blond

Când Donatella avea 11 ani, Gianni i-a spus să-și vopsească părul blond, a dezvăluit Ingrid Sischy într-o carte pe care a scris-o alături de Donatella, numită „Versace”. „Pe-atunci Gianni era atât de obsedat de [Patty] Pravo, o tipă vopsităblond-platinat, încât a convins-o pe Donatella de 11 ani să-și vopsească părul blond ca eroina lui”, scrie Sischy. „Amândoi știau că mama lor va avea o criză, dar normal că surioara a fost instant de acord cu propunerea de schimbare de look a lui Gianni.”

A studiat limbi străine în școală

În timp ce Gianni încerca să-și facă rostul ca designer în Milano, Donatella studia la Universitatea din Florența. Conform Britannica, studia pentru a deveni profesoară de limbi străine. În tot acest timp, mergea des la Milano pentru a-l ajuta pe Gianni cu propriile design-uri cât el era ocupat cu proiectele altor designeri.

A fost muza lui Gianni

Conform Biography, înainte de moartea lui Gianni, Donatella era cunoscută pentru a-i servi drept inspirație și muză la mai multe linii de-ale sale. A fost chiar sursa principală de inspirație pentru unul dintre parfumurile Versace, Blonde. Gianni punea preț pe criticile surorii sale, deși prefera un stil mai baroc decât minimalismul Donatellei. „Donatella era un critic puternic”, spune Guisi Ferre, unul dintre prietenii lui Gianni. Și Gianni ar fi urlat, „Donatella, vrei să-mi omori spiritul? Succesul meu?” Când compania a fost înființată în 1978, Donatella a ajuns sfătuitorul lui Gianni și și-a asumat rolul de vicepreședinte. A început să lucreze la design-urile proprii la începutul anilor ’80.

Gianni i-a dăruit linia „Versus”

Nu numai că l-a inspirat pe fratele său cu design-urile, dar și-a dovedit talentul propriu după ce l-a ajutat și la liniile sale. Într-un final, Gianni a pus bazele liniei Versus și i-a oferit-o în dar Donatellei, conform Yahoo!. Brand-ul a fost lansat în 1989 ca un mod de a fi pe placul tinerilor, scrie The New York Times. În ultimii ani, multe celebrități au fost văzute purtând linia și câțiva chiar au colaborat cu Donatella la ea, printre care M.I.A și de curând și Zayn Malik.

Are doi copii

Donatella s-a căsătorit cu modelul Paul Beck în anii ’80 și au împreună doi copii, Allegra și Daniel. Allegra a fost foarte apropiată de Gianni și i-a fost lăsată jumătate din companie după moartea sa. Potrivit celor de la The Guardian, Daniel a primit colecția de artă a lui Gianni, care acum valorează mai bine de 37 de milioane de lire. Allegra lucrează acum pentru companie, unde face parte din consiliul administrativ.

A preluat neoficial afacerea când Gianni s-a îmbolnăvit

Când Gianni s-a îmbolnăvit de cancer, Donatella a preluat afacerea în timp ce el era sub tratament. „În ultimii doi ani ai vieții lui Gianni”, povestește Donatella pentru revista New York, „mă duceam la apartamentul lui, îi arătam la ce am lucrat în ultima perioadă, îi primeam sau nu aprobarea, însă compania o conduceam eu pentru că el nu ieșea în lume. Pentru un an și jumătate am făcut totul de una singură.”

Donatella Versace este bună prietenă cu Lady Gaga

Lady Gaga și Versace au colaborat în multe feluri pe parcursul carierei cântăreței, așa că nu-i vreo surpriză că superstar-ul pop a format o legătură strânsă cu capul brand-ului. Gaga a fost prima persoană care a avut acces la arhivele Versace, prima dată pentru videoclipul de la „Edge of Glory”, conform celor de la Fashionista. Versace a fost design-ul oficial și pentru turneul Born This Way. Gaga a apărut în 2013 într-o campanie Versace. Gaga a scris o melodie pentru Donatella în 2013, regăsindu-se pe albumul lansat în 2013, Artpop. “I’m blonde. I’m skinny. I’m rich and I’m a little bit of a bitch,” cântă Gaga despre Donatella. Cea din urmă a spus că iubește cântecul. Anul trecut la Super Bowl, Lady Gaga a purtat Versace, iar Donatella a ajutat-o să se pregătească – după cum poate fi văzut și în documentarul Gaga: Five Foot Two.

Ea a creat legendara rochie purtată de J. Lo

În anul 2000, la cea de-a 42-a ediție a Premiilor Grammy, Jennifer Lopez a fost nominalizată pentru primul ei premiu Grammy: Best Dance Recording pentru „Waiting For Tonight”. Deși a pierdut în fața lui Cher, Lopez a plecat de la ceremonie drept persoana despre care s-a vorbit cel mai mult în seara aceea grație memorabilei rochii Versace pe care o purta. Rochia este creația Donatellei pentru colecția Spring 2000 ready-to-wear. J. Lo nu a fost singura care a purtat-o. Geri Halliwell, fostă Spice Girl, a purtat-o înaintea lui Lopez, la începutul anului 2000. În 2015, președintele executiv de la Google, Eric Schmidt, a dezvăluit că rochia iconică a fost motivul pentru care a fost creat Google Images, din moment ce atât de mulți oameni au căutat pe Google o poză cu rochia.

A pozat pentru o reclamă Givenchy

Donatella a zguduit lumea modei când a pozat pentru campania de toamnă din 2015 de la Givenchy după ce directorul de creație de la vremea respectivă, Riccardo Tisci, a rugat-o să fie o reprezentantă-model a brand-ului. „Am abordat-o pe prietena mea, Donatella, pentru că reprezintă ceea ce ar trebui să însemne un fashion icon pentru mine.”, a spus Tisci într-o declarație. „Ne gândeam că era cazul să împingem limitele și să împărtășim un mesaj puternic despre felul în care percepem noi moda.” După anunțul inițial, cei doi designeri au spus că voiau să transmită un mesaj de prietenie în industria modei. „Riccardo Tisci este extrem de talentat, și mai presus de toate, dragul meu prieten. Facem parte din aceeași familie. Voiam să scap de regulile vechiului sistem, să muncim împreună, să ne sprijinim unul pe celălalt și să facem din modă o comunitate.” a scris Donatella pe Instagram-ul ei.

Continuă să-și onoreze fratele și în prezent

Donatella continuă să-și onoreze fratele prin intermediul brand-ului chiar și la 20 de ani după moartea sa. Colecția Versace din primăvară 2018 se numește „The Versace Tribute Collection”, creată de Donatella în onoarea fratelui său. „Această colecție este un tribut față de viața și munca lui Gianni. Îi onorăm nu numai geniul artistic, cât și cine a fost ca persoane, și mai presus de toate, ca fratele meu,” a scris Donatella pentru videoclipul colecției. Cinci dintre supermodelele originale ale lui Gianni au mers pe podium în onoarea lui Gianni.

 

Nu e de acord cu „American Crime Story”

În ciuda furorii care înconjoară serialul, familia și brand-ul Versace au lansat o declarație în care spun că nu au avut vreo legătură cu producerea și că ar trebui să fie văzut drept ficțiune. The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story se bazează pe cartea Vulgar Favors scrisă de jurnalistul Vanity Fair, Maureen Orth. Creatorul seriei, Ryan Murphy, a spus reporterilor că în ziua în care Versace a lansat declarația, Donatella i-a trimis flori, celei care o interpretează, Penelope Cruz. Cruz a spus că interpretarea ei a designerului reprezintă un omagiu personal, trăgându-și inspirația din dragostea și respectul pe care i le poartă Donatellei. Cruz spune că i-a cerut permisiunea Donatellei, iar aceasta a fost de acord. Chiar dacă Donatella nu se va uita la serial, e clar că nu-s resentimente între ea și Cruz.

The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story a avut premiera pe FX pe 17 ianuarie.

Credit Foto: Hepta

 

Eliza Nita
eliza.nitta@yahoo.com