Cele mai șocante 10 momente din istoria Golden Globes

Cunoscută pentru open bar-ul aflat la dispoziția oricui și atmosfera relaxată, ceremonia premiilor Golden Globes a fost mereu văzută drept versiunea informală a Oscarurilor. Pe parcursul anilor, Golden Globes au produs un număr considerabil de discursuri sincere, dar și momente scandaloase. Însă de această dată anticipăm clipe cu un potențial viral și mai mare fiind prima decernare majoră de premii de la Hollywood de când cu #MeToo. Un grup de actrițe a hotărât deja să poarte negru în semn de protest față de abuzul sexual omniprezent din industria cinematografică – se vor ivi numeroase oportunități pe covorul roșu sau altundeva pentru ca alții să-și facă auzite părerile.

 

Pauza de toaletă a lui Renée Zellweger

Zellweger era de negăsit după ce Hugh Grant a anunțat-o drept câștigătoarea Globului de Aur din 2001 pentru Cea mai Bună Actriță într-un Musical sau Comedie pentru „Nurse Betty”. De-abia după ce Grant își începuse discursul de acceptare a premiului în numele ei, actrița s-a grăbit pe scenă și a mărturisit că era la baie, ștergându-și rujul de pe dinți în timp ce numele îi era pronunțat.

 

Elizabeth Taylor se bâlbâie pe scenă după ce băuse prea mult

Nu-i vreun secret că lui Taylor îi plăceau cocktail-urile. În 2001, legenda hollywood-iană a fost însărcinată să ofere premiul pentru Cea mai bună dramă și aproape că a făcut asta chiar înainte de a anunța nominalizații. Din fericire, Dick Clark i-a sărit în ajutor.

 

Ricky Gervais e jenant ca prezentator pentru a doua oară

După ce prezentase premiile în 2010, comediantul britanic s-a întors anul următor. În timpul monologului său de deschidere, a reușit să-i insulte pe Johnny Depp, Angelina Jolie, Charlie Sheen și mulți alții în mai puțin de cinci minute. Una peste alta, Gervais a fost rugat să se întoarcă ca prezentator a treia oară în 2012.

 

Părerile Tinei Fey și ale lui Amy Poehler despre bărbații Hollywood-ului

Fey și Poehler ar trebui să predea un curs (sau să-l învețe pe Gervais) despre cum trebuie să găzduiești festivitățile de premiere prin a-ți face audiența să râdă cu aceleași glume prin îi înțepi tot pe ei. Cine ar putea uita memorabila replică la adresa lui George Clooney? „Gravity e nominalizat pentru Cel mai bun film. Este o poveste despre cum George Clooney ar prefera să plutească la moarte sigură în spațiu decât să mai petreacă un minut în plus alături de o femeie de vârsta lui.”

 

Gluma lui Bette Midler

E de-a dreptul surprinzător că nimeni altcineva nu s-a mai folosit de simplul joc de cuvinte „Golden Globes” de la gluma lui Bette Midler în 1980.

 

Jacqueline Bisset bătând câmpii în discursul de acceptare

Poate că Jacqueline Bisset și-a câștigat Globul de Aur în 2014 pentru rolul său din Dancing on the Edge, însă cea mai bună prestație a ei din anul următor a fost „interpretarea” discursului de acceptare. Bisset, emoționată nespus, a folosit cuvinte mai târziu cenzurate și ignorat complet muzica de întrerupere. Chiar a oferit un sfat straniu înainte de a părăsi scena, spunând: „Cred că dacă vrei să arăți bine, trebuie să-i ierți pe toți. Trebuie să-i ierți pe toți, e cel mai bun tratament de înfrumuțesare.

 

Jack Nicholson mărturisește că a luat Valium în seara respectivă

După ce a câștigat premiul de Cel mai bun actor într-o Dramă pentru rolul său din „About Schmidt”, etern șarmantul Nicholson spune că a fost șocat din moment ce credea că filmul e, de fapt, o comedie. Ulterior a început să-i ia la mișto pe colegii săi de breaslă, pentru ca mai târziu să admită că luase Valium la vremea aceea.

 

Tina Fey face mișto de trollii online

În timpul discursului său de acceptare, vedeta serialului 30 Rock a amintit audienței că dacă te afli vreodată în pericolul de a te simți un pic prea confortabil cu tine, o simplă căutare pe internet a numelui tău ar trebui să servească drept un duș rece.

 

Jodie Foster vorbește despre orientarea ei sexuală

Faimoasa secretoasă Jodie Foster i-a surprins pe toți prin discursul său de acceptare a Premiului pentru întreagă carieră în 2013 admițând că e gay. În timpul monologului său, actrița de 52 de ani a vorbit pe cât se putea de serios: „Bănuiesc că am nevoie urgentă de a spune ceva ce nu am putut spune niciodată în gura mare… Dar o s-o zic oricum, nu? Loud and proud, nu? Voi avea nevoie de ajutorul vostru la această problemă. Nu am pe nimeni momentan.”

 

 

Eliza Nita
eliza.nitta@yahoo.com