Alegeri parlamentare 2016: de ce trebuie să mergi la vot

Dacă ai impresia că actualii parlamentari nu te reprezintă, s-ar putea să ai dreptate. În România, femeile stau departe de politică și pentru că sunt ținute deoparte. Află cum se poate schimba asta și cum poți să te implici astfel încât lucrurile să se întâmple mai repede.

La alegerile locale din primăvara acestui an, la care au votat aproape jumătate dintre electori, numărul femeilor care au mers la urne l-a depășit, cu puțin, pe cel al bărbaților. Cum, în România, conform Institutului Național de Statistică, populația feminină e de 51,3%, ar putea părea ceva normal. Adevărul e că a fost un caz aparte: de obicei, bărbații votează mai conștiincios. Mai rău, femeile tinere sunt cel mai puțin interesate de cine le conduce destinele. Chiar și în cazul acelorași alegeri locale, categoria de vârstă de peste 45 de ani a avut la urne sensibil mai multe reprezentate decât cea de până în 45. O primă explicație ar putea fi dezinteresul față de politică, de funcționarea statului și de alocarea resurselor publice pentru generația de până în 35 de ani. „Contactul lor cu statul este mai limitat decât la alte generații”, spune sociologul Barbu Mateescu. „Grădinița și școala la care o să meargă copilul sau copiii, alocația, ajutorul de șomaj, pensia etc. sunt subiecte aflate în viitorul îndepărtat pentru tinerele de, să zicem, 23 sau 26 de ani.”

Tudorina Mihai, membră în board-ul mai multor organizații feministe și doctorandă în Ştiinţe Politice în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, crede că „o explicație destul de simplă e că, nefiind multe femei în politică, femeile nu se simt reprezentate. O cauză mai profundă ține de cât de mult se implică femeile în spațiul public, pentru că, în mod tradițional, ele aparțin spațiului privat – casă, copii, îngrijire –, iar deciziile importante sunt lăsate bărbaților”. Barbu Mateeescu mai identifică o potențială cauză: „Unul dintre motivele dezinteresului mai mare, din punctul meu de vedere printre cele mai importante, are de-a face cu discursul politicienilor, care este în genere agresiv, concentrat pe mobilizarea bazei electorale proprii și mai puțin canalizat pe soluții”.

Problemele femeilor, relativ marginale

Tudorina, a cărei lucrare de doctorat e tocmai o analiză a mesajelor politice din Parlamentul României care ating problemele femeilor, spune că acestea sunt relativ marginale. Prioritățile sunt mereu altele – ceea ce ar explica dezinteresul. Dacă politicienii nu vin cu mesaje croite pe nevoile femeilor, nu vor obține un sprijin semnificativ din partea acestei categorii. De altfel, dincolo de o parte dintre deputate și de senatoare, au fost prea puțini bărbați care să abordeze subiecte de interes pentru femei. Remus Cernea, desigur – însă capacitatea acestuia de a influența orice fel de politică publică este, să-i zicem, limitată. Nu că alții au putut face mai mult într-un parlament partiarhal. „Emil Boc, în anii 2000, când era în PD, pe atunci partid de stânga, era un foarte mare susținător al unor cote de repezentare de gen. S-a băutut cu toată lumea, dar nu i-a ieșit. S-a văzut ulterior că a fost o tactică de moment, pentru a intra în conflict cu PSD, pentru a spune că ei nu-s destul de social-democrați”, explică Tudorina Mihai.

Lipsa cotelor de gen, face din Parlamentul României unul dintre cele mai pline de testosteron organe supreme dintr-un stat european. În clasamentul reprezentării femeilor în Parlament realizat de Uniunea Interpalamentară (IPU), condus, nu că ar fi o surpriză, de Suedia și celelate țări nordice (cu procente în jur de 40%), România ocupă locul 27, cu 11,5%, aprope cât Rusia, și imediat sub Turcia (cu 14,2%), un stat despre care impresia generală este că ascunde femeile sub cearșafuri. Procentul e chiar surprinzător de ridicat, cel mai bun din perioada post-revoluționară, o consecință a faptului că sistemul electoral folosit în 2012 și dominația USL-ului a „umflat” numărul de mandate parlamentare, apărând astfel mulți candidați neprogramați. Cu doar un ciclu electoral în urmă, în perioada 2008-2012, femeile reprezentau doar 9,8%, iar până în 2000 n-au ajuns la 5%.

glam2

Pentru a fi ales trebuie să candidezi, iar ca să candidezi…

Nu e ușor ca femeie să ajungi parlamentar, pentru că nu e ușor să ajungi candidat. Nu poți încerca pe cont propriu, sistemul electoral e atât de închis încât niciun independent n-a fost ales vreodată în Parlament, ci trebuie să te propună un partid. Or, conform unei analize efectuate de Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei și Bărbaţi, în 2012, au existat un număr de 348 de femei care au candidat, adică doar 14,18% din totalul candidaturilor. Procentul a scăzut drastic o dată cu votul uninominal, fiindcă, dacă în 2004, când se vota pe liste, femeile reprezentau 27% din totalul de candidaturi, patru ani mai târziu erau doar 13,07%.

E evident că votul pe liste este mai prietenos cu femeile, în timp ce cel uninominal determină partidele să propună candidați bărbați. Barbu Mateeescu crede că e și o problemă de precepție: „Depinde foarte mult de publicul căruia i s-ar adresa o candidată la un scrutin uninominal (care prin definiție are loc într-o circumscripție anume). Un public mai educat e mai puțin misogin – vezi performanța lui Clotilde Armand la locale, în cel mai select sector din București. Ușor subevaluată este în genere performanța femeii-politician luată ca atare; la momentul când a dispărut din politică, Mona Muscă era în planul încrederii așa cum este ea măsurată de sondaje printre primii trei politicieni din România – peste prim-ministrul de atunci, peste liderul opoziției etc.” Dar, adevărul e că, indiferent de sistemul de vot, pentru a fi ales trebuie să candidezi, iar modul în care sunt stabiliți candidații în România, netransparent și discreționar, întârzie schimbarea mentalității.

Mult dorita cotă de gen

Toate încercările de a stabili o cotă de gen de minimum 30% la alegerile locale și parlamentare, așa cum se întâmplă în cele mai multe din statele europene (chiar și Republica Moldova a votat-o, în 2014), n-au avut succes sau s-au blocat la fază de proiect de lege. Cea mai recentă încercare s-a produs acum trecut, la inițiativa unor femei din PNL, în special Alina Gorghiu, Andreea Paul și Cristina Pocora. Dar iată că proiectele respective, deși sprijinite verbal de mai toți politicienii, n-au trecut în actuala legislatură. „Oricum, și acolo există o capcană”, spune Tudorina Mihai. „Legea spunea că partidele trebuie să aibă minimum 30% candidați femei, dar nu preciza că trebuie să fie locuri eligibile”. Ceea ce ne poate duce la un nou caz UDMR care, la ultimele alegeri, stătea cel mai bine în ceea ce privește candidatura femeilor: au fost 85 (18,81%). A fost aleasă una singură. Fiind un partid cu alegători concentrați în câteva județe din Ardeal, UDMR-ul și-a pus candidate femei în Moldova și Muntenia – practic, în colegiile fără șanse.

Deși n-au sprijinit proiectul PNL, la alegerile din acest an PSD-ul se laudă public că au 40% femei pe liste și că vor atinge pragul de 30%, fiind suficiente candidate pe locurile eligibile. În schimb, PNL-ul, inițiator al legii și cu o femeie președinte de partid, are doar 21% femei pe locurile eligibile. Situația e asemănătoare la nou venitul USR, unde locurile eligibile sunt ceva mai greu de calculat: potențialele viitoare candidate sunt tot pe la 21%. Ceea ce înseamnă că următorul Parlament ar putea avea un procent de cel mult 20% femei din totalul deputaților și senatorilor, pentru că știm deja cum vor arăta listele de la UDMR, iar partidele minore nu prea au femei care să candideze. E posibil să fie cel mai bun procent din istoria postrevoluționară – în ultima Mare Adunare Națională comunistă femeile reprezentau 33,8%, conform lucrării lui Ioan Jinga, Gen și reprezentare în România comunistă). Dar e un procent care ne va menține tot în a doua parte a clasamentului european.

La nivel mondial

Situația e chiar mai proastă în funcțiile importante din stat. Mona Muscă sătea bine în topul încrederii, însă, în România, la nivel înalt, femeile nu trec de funcția de ministru. În lume, există în momentul de față 22 de femei șefi de stat sau de guvern. Marea Britanie o are regină, dar și pe proaspăt aleasa Theresa May, Gemania pe Angela Merkel, Coreea de Sud pe președinta Park Geun-hye, iar Statele Unite, după ce Barack Obama a „spart“ tradiția WASP (alb, anglo-saxon, protestant), a fost aproape să aleagă o femeie la Casa Albă. România n-a fost condusă vreodată de o femeie și nici n-a avut prim-ministră (și nici varianta asta a cuvântului în DEX). Cea mai importantă funcție publică deținută de o femeie a fost cea de președinte al Camerei Deputaților, în perioada 2008-2012, funcție ocupată de Roberta Anastase. N-a fost singura femeie promovată de președintele Traian Băsescu: Macovei, Kovesi sau mult hulita Udrea au beneficiat de sprijinul acestuia. „Teoria mea e că, de fapt, nu a vrut să își atragă prea mulți bărbați”, crede Tudorina. „Căuta oameni care să-i fie loiali și să nu fie o amenințare pentru el”. Un fel de misoginism ascuns care s-a dovedit benefic pentru justiție.

glam5

Femeile nu pot ajunge în astfel de funcții pentru că nu sunt propuse de partide. Nici în cazul ministerelor nu stăm mai bine. Deși există ceva mai multe ministre, acestea sunt mereu minoritare. Dacă ultimul guvern Ponta a avut trei femei ministru, cel actual, condus de Dacian Cioloș, are opt (din 23). Abia la nivelul inferior lucrurile se schimbă. Dintr-o analiză din 2015 a Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați din cadrul Ministerului Muncii, aflăm că România se afla în acel an pe locul 2 în Uniunea Europeană atât în ceea ce privește nivelul de reprezentare al femeilor în poziții cu gradul decizional 1 (secretari și directori generali și adjuncții lor, în ministere), cu 45%, cât și în cele de gradul 2 (directori și directori adjuncți), cu 59%.

Adevărul e că problema dezechilibrului dintre femei și bărbați e una generalizată la nivel european. Europarlamentarul Maria Noichl scria anul trecut într-un raport că „egalitatea de gen constituie o valoare fundamentală a UE, recunoscută în tratate și în Carta drepturilor fundamentale, iar UE și-a asumat sarcina specifică de a integra egalitatea de gen în toate activitățile sale”. Un alt fel de a spune că mai avem mult de lucru. La ora actuală, cu excepția statelor nordice, sunt destule state care stau bine la reprezentarea parlamentară și prost la cea în funcții de conducere. România, după cum am văzut, stă bine la nivelul inferior al administrației publice, dar groaznic la cel al primăriilor (chit că cel mai mare oraș al țării e condus de o femeie, Gabriela Firea). Stăm prost la la parlamentari, stăm un pic mai bine la europarlamentari. Din cei 32 de români de la Strasbourg, nouă sunt femei (28%). Puteau fi chiar 11, dar Corina Crețu a devenit comisar european, iar Ecaterina Andronescu a renunțat la mandat.

De ce e e important câte femei ne reprezintă?

Problemele mari sunt aceleași, iar discriminarea de gen nu se simte decât rareori la nivel individual. Nimeni nu mai contestă, de exemplu, dreptul la vot al femeilor, nu mai suntem în perioada interbelică – în România acesta a fost consacrat în Constituția din 1938. Însă dreptul la vot nu înlătură discriminarea, doar o diminuează. La nivel european, Maria Noichl spune că în 2015, aveau un loc de muncă 62,5% dintre femei, față de 74,2% dintre bărbații activi. Mai mult, există și o „diferență salarială dintre femei și bărbați, în prezent de 16,4%”. Aceasta devine la bătrânețe „o diferență de 39% între pensiile femeilor și cele ale bărbaților.” Femeile nu au acces la decizie în zona economică – „numai 5% din președinții consiliilor de administrație din UE sunt femei” – și prea puțin în zona politică, deși reprezintă jumătate din populație.

În România, „dacă le întrebi pe femeile din Parlament, îți vor spune că nu-s discriminate, că au ajuns acolo prin forțele proprii”, explică Tudorina Mihai. Însă tot ea a descoperit, lucrând la lucrarea ei de diplomă, că problemele femeilor nu sunt prea băgate în seamă de către aleși. Într-o analiză a intervențiilor politice din Parlament din ultimele patru legislaturi, făcută pentru lucrarea ei de diplomă, „pe primul loc, sunt omagiile de 8 Martie”, ziua în care se vorbește cel mai mult despre femei. Unele sunt pure omagii, altele chiar ating teme de interes. Dincolo de asta, „pe primul loc mi-a ieșit violența domestică”. Tudorina a observat o evoluție a temei, pe măsură ce tot mai mulți parlamentari înțelegeau mai bine problema.

Dacă prin anii 2000 accentul se punea pe rezolvarea situației în „consilii de familie”, acum cei mai mulți parlamentari înțeleg necesitatea protejării victimei. Alte teme discutate au fost cele legate de prezența femeilor în politică și cotele de gen, teme legat de demografie (natalitatea, întrebări de genul „De ce nu mai fac femeile copii?”, tema avortului). „S-a vorbit destul de mult de egalizarea vârstei de pensionare”, poate și pentru că exista presiunea de a ne alinia la standardele UE.

glam3

Votul femeilor, vital pentru bunul mers al societății

O prezență mai ridicată a femeilor la vot ar pune presiune pe parlamentari în a aborda mai cu atenție acestei categorii de votanți. Un interes mai mare pentru politică în rândul femeilor tinere și exprimarea vocală a acestuia le-ar determina pe actualele parlamentare să preia subiectele în dezbaterile lor, mai ales că femeile parlamentar sunt mai active decât omologii lor bărbați (cu 31,5%, conform Indicelui agregat al Activității Parlamentare). Mai multe femei în Parlament ar însemna, pe termen lung, diferențe salariale mai mici între femei și bărbați. Și, nu în ultimul rând, ar însemna un discurs politic ceva mai elegant.

În condițiile resurgenței naționalismului și extremismului din ultimii ani, femeile ar putea echilibra un pic situația. „Într-o măsură mai mare femeile, tind să respingă variantele extreme sau extremiste”, spune Barbu Mateescu. „Dacă numai bărbații ar fi avut drept de vot în primul tur din 2000, Ion Iliescu l-ar fi depășit pe Vadim Tudor cu doar un procent. (La nivelul întregii populații diferența a fost 8%). Pe măsură ce acest tip de variante au dispărut din prim-planul scenei politice și votul femeilor a început să fie asemănător cu cel al bărbaților.” Acum, că extremiștii se reîntorc, votul femeilor ar putea fi cel care îi țin departe de cheile cetății.

Ce pot face partidele pentru tine

Sau, mai precis, ce se laudă că vor face și cum abordează problemele specifice femeilor în programele lor electorale (Hint: n-o prea fac). O primă surpriză pe care o ai atunci când încerci să găsești problemele femeilor în programele electorale ale partidelor e că nu prea există programe electorale. Majoritatea îți cer voturile pe baza unor texte de dimensiunile a cel mult două pagini din această revistă, în care încearcă să sintetizeze toate măsurile pe care le vor lua atunci când vor ajunge la guvernare. PNL-ul a postat pe site-ul propriu, într-adevăr, un program întins pe niște zeci de pagini, dar acela era pentru un eventual guvern condus de Cătălin Predoiu. Între timp, au decis să susțină platforma România 100 a lui Dacian Cioloș.

PSD-ul, pe noul lor site, spun pe undeva că fiecare candidat va propune un contract social alegătorilor din circumscripție, dar acesta pare mai degrabă axat pe rezolvarea problemelor locale – probabil în încercarea de a „monetiza” buna reprezentare la nivel de primari. USR-ul oscilează între programul propriu și susținerea lui Cioloș – e drept că nu există o mare diferență între cele două programe, al USR-ului e doar ceva mai dezvoltat. ALDE nu și-a pus programul pe site, mai ales că oricum toată lumea știe că e „închideți DNA-ul”, în timp ce partidul lui Băsescu, Mișcarea Populară, și-ar putea tipări programul pe un șervețel. În concluzie, programele politice, acolo unde există, par a fi de uz intern. Ca la fiecare rând de alegeri vom vota pe baza sloganelor și simpatiilor personale. Cât despre problemele femeilor – pare a fi treaba femeilor să și le rezolve.

Egalitatea de gen, mai degrabă bifată ca slogan

Asta pentru că, acolo unde există, sunt de obice îngropate în alte discuții. Femeia este văzută, în general, ca mamă, preocupată de copii, de bunăstarea tuturor membrilor familiei. Cum despre învățământ și sănătate toată lumea are ceva de spus, e clar că s-a bifat acest grup electoral – și ne mai mirăm că femeile tinere nu votează. Discriminarea, atunci când este discutată, e privită mai degrabă din punct de vedere rasial sau social (romi, săraci), ceea ce înseamnă că mai toată lumea conștientizează că femeia romă săracă e discriminată, dar și că mai toți cred că restul femeilor sunt bine. Egalitatea de gen e mai degrabă bifată ca slogan, iar alte subiecte (avortul, concediile de creștere a copilului etc) nu apar în programe decât printre rânduri.

glam1

O concluzie ideologică?

Nici măcar nu poți să tragi una! Guvernul Cioloș, văzut ca de dreapta, și prin asociere, PNL-ul își propun „continuarea Pachetului anti-sărăcie, cu alocare bugetară, schimbări legislative, termene concrete de îndeplinire asumate anual” – undeva pe aici e atinsă și discriminarea femeilor din medii defavorizate. PMP-ul, cu jumătate de program axat pe identitate națională și patriotism sare apoi la „Avem nevoie de politici ţintite, pentru a permite categoriilor subreprezentate (tineri, femei, vârstnici) să aibă deplin acces la piaţa muncii.”

PSD-ul, de stânga, crede în zece lucruri, care încep cu „egalitatea de șanse” și se încheie cu „promovarea multiculturalismului și a egalității de gen”, dar discută mai apoi doar de prima și, mai ales, din punctul de vedere al sărăciei și accesului copiilor la educație. În cazul USR-ului, referirile la problemele femeilor apar oarecum în secțiunea „Sănătate”: „Programele de prevenire și detectare precoce a bolilor au un dublu efect pozitiv: îmbunătățesc starea de sănătate și economisesc bani în același timp. Vaccinările și examinările regulate pentru anumite boli (de ex: cancer de sân, uterin, de colon etc) trebuie finanțate corespunzător.”. Ar mai fi ceva vag, pe la învățământ, apropo de „eforturile noastre [care] trebuie să se adreseze şi celor mai norocoși şi celor mai vulnerabili”.

Cumva, concluzia e că drepturile deja câștigate sunt considerate inatacabile, iar la altele noi nu se gândește niciun politician. Cel mai probabil, evoluții pozitive pentru situația femeilor vor veni pe filieră europeană, prin implementarea unor directive diverse ale Paramentului de la Bruxelles. Asta, evident, dacă nu vor ajunge la putere partide dispuse să implementeze politici publice de tipul celor poloneze (mai ales cu privire la avort).

Alianța Noastră a lui Marian Munteanu lasă să se înțeleagă, fără a o spune explicit, din cel de-al zecelea punct al programului, că ar avea o atitudine bigotă: „România este și va rămâne o țară creștină care așază la temelia sa familia creată în baza căsătoriei între un bărbat și o femeie. Statul îi va asigura Bisericii posibilitatea de a se dedica în mod plenar și în viitor, așa cum a făcut-o în trecutul glorios, binelui națiunii, operelor de caritate și de învățământ, în paralel cu îndeplinirea datoriei sacre de a răspândi, în toate conștiințele, Cuvântul Domnului”. Partidul România Unită o spune cu subiect și predicat: „PRU consideră că dreptul la viaţă și demnitate al oricărei ființe umane trebuie să fie garantat și protejat prin lege începând din momentul concepției. Statul are datoria să recunoască, fără vreo discriminare, dreptul la viață al copilului nenăscut, la egalitate cu cel al tuturor celorlalți oameni.”

Care sunt problemele femeilor

În viziunea Parlamentului European, problema egalității dintre femei și bărbați nu e rezolvată. Iată care sunt principalele probleme pe care ar trebui să le rezolve viitorul guvern.

Violența împotriva femeilor

O treime din femeile din UE s-a confruntat cel puțin odată în viață cu violență fizică și/sau sexuală, conform unei anchete a Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, publicată în martie 2014.

Segregarea de pe piața muncii

Deși lucrurile s-au mai atenuat, femeile sunt plătite, în continuare, mai prost decât bărbații (cu circa 16%, la nivel european). În plus, activitățile domestice rămân, în mare parte, în sarcina lor, iar reintegrarea pe piața muncii, după un concediu parental, e dificilă.

Puterea de decizie

Nu doar în cazul politicii, ci și în zona economică, socială, culturală, în media sau în știință, femeile sunt subreprezentate în funcții de conducere. De exemplu, doar 5% din președinții consiliilor de administrație din UE sunt femei.

Resursele financiare

În familie, femeia e văzută ca o sursă secundară de venituri. Riscurile financiare sunt mai crescute în cazul femeilor singure și, în special, al mamelor. De asemenea, criza financiară și înghețarea angajărilor le-a afectat mai mult pe femeile tinere decât pe bărbați.

Sănătatea

Accesul la informații și prevenire, la planificare familială și întreruperi de sarcini legale trebuie să fie garantat, în viziunea raportorului european Maria Nochl.

Cunoașterea, educația și mass-media

În mass-media, doar 24% dintre personajele reportajelor sunt femei. Dezechilibrul se întâlnește chiar și în manualele școlare, însă stereotipizarea femeilor e acentuată de sexualizarea lor din media, ceea ce afectează negativ persectivele sociale ale tinerelor femei.

Sursa: Raport referitor la strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați post-2015 prezentat de Maria Nochl în Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen

De Constantin Pop
Ilustrații de Sorina Vazelina

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro