Trucuri despre cum să trăiești cu stil de la Garance Doré

Trucurile vin de la Garance Doré, franțuzoiacă, blogger de succes și autoarea cărții Love Style Life.

Sunt o franțuzoiacă de 40 de ani dar trebuie să fiu foarte sinceră: nu sunt o pariziancă în adevăratul sens al cuvântului. M-am născut în Corsica și ca să vă spun drept, noi, cei din sudul Franței, facem lucrurile chiar mai bine decât cei din restul țării. Suntem cei care au inventat viața în ritm molcom – mese lungi, rosé sorbit pe terase, case cum nu se poate mai confortabile, un stil vestimentar relaxat.

Locuiesc în New York de aproape cinci ani și, pentru mine, a fost o schimbare destul de mare. În acest răstimp am învățat totul despre multitasking, networking, power dressing și restaurant hopping (n.red.: mersul din restaurant în restaurant). Din nefericine, în acest proces, m-am și dezvățat de câteva obiceiuri bune. Mi-a trecut prin minte la un moment dat că am renunțat la o parte din identitatea mea franceză. Nu mai găteam, nu mai petreceam niciun pic de timp acasă și, deși îmi făcusem mulți prieteni noi, nu mai eram la fel de ospitalieră precum obișnuiam să fiu. Acasă în Corsica, casa noastră era mereu plină de oameni. Exista mereu o sticlă de vin rece în frigider și o periuță de dinți în plus, în cazul în care cineva se decidea să rămână peste noapte. Asta nu se întâmpla însă și în New York.

Așa că am decis să mă reîntorc la rădăcinile mele și să aduc un pic din acel spirit în America. Am făcut efortul de a le spune prietenilor mei că ușa casei mele este mereu deschisă trimițându-le mesaje de genul: „Fac clătite. Vreți să veniți pe la mine?“ (E amuzant să observi cât de apreciate sunt mâncarea preparată în casă și genul acesta de invitație relaxată.) Oricine poate să pună în aplicare acest gen de ospitalitate cu câteva trucuri simple.

*** Local Caption *** Garance Dore;

Să începem prin a vorbi despre gătit…

În sudul Franței, toată lumea gătește. Gătitul acasă e o obișnuință; mersul la restaurant e o excepție. Iar atunci când vine vorba despre comandatul mâncării, cu atât mai mult! Singurul lucru care vine acasă în Corsica e poșta. În schimb, gătim cele mai simple preparate cu cele mai bune ingrediente. Roșii proaspete cu sare și ulei de măsline pe o felie de pâine proaspătă: iată un prânz satisfăcător.

De unde ne aprovizionăm cu aceste ingrediente? Ei bine, este vorba despre un întreg stil de viață. Cumpărăm pâine zi de zi (oamenii mereu își imaginează că francezii merg pe stradă cu o baghetă în brațe; ei bine, chiar asta facem). Și toată lumea cumpără alimente proaspete în weekenduri, direct de la piață. O dimineață de sâmbătă ideală: iau cu mine un coș împletit, miros roșiile, găsesc vinetele perfecte și descopăr cel mai proaspăt pește. Apoi am răgaz să stau la o cafea cu prietenii, să ne comparăm cumpărăturile și să vorbim despre fotbal.

Acum, în New York, încerc să am mereu legume proaspete acasă pentru preparate care necesită un minimum de ingrediente. Pastele cu dovlecei, de exemplu, sunt delicioase cu ulei de măsline, sare și piper. Sau prepar pește la cuptor cu felii de fenicul. (Crestează peștele și inserează mici feliuțe de fenicul în spațiile goale. Adaugă apoi felii de lămâie, ulei de măsline și sare și pune totul la copt la 200 de grade C timp de 20 de minute. Între timp, pregătește un orez pe post de garnitură. Voilà, o cină simplă și delicioasă.)

O masă de cafea minunat decorată
Doré își ține multe dintre întâlnirile ei pe canapeaua țesută în culori solare; măsuța de cafea este de fapt o veche cutie de lemn pe care a decorat-o cu cărți despre fotografie.

*** Local Caption ***

Pentru a pregăti o mâncare delicioasă, ai nevoie de aceste ingrediente esențiale:

Ulei de măsline. Caută unul obișnuit pentru preparatele care necesită coacere sau prăjire și alege cel mai bun sortiment pentru dressingurile salatelor.
Ierburi aromatice. Un top trei al preferatelor mele? Busuoic, pătrunjel și mentă, crescute în ghivece acasă. Dau camerei un miros divin.
Sare. Sarea proaspăt râșnită va transforma mâncarea ta delicioasă într-una absolut incredibilă.
Paste. Ar trebui să ai mereu paste în bucătărie. Și trebuie să le gătești tot timpul al dente.
Usturoi. Pentru că dacă ai usturoi, paste, ulei de măsline și sare, ai tot ce îți trebui ca să pregătești cele mai gustoase paste din lume.
Și o regulă de aur: cu cât mai mulți oameni la masă, cu atât mai bine! În sudul Franței, oamenii vin pe la tine pentru un aperitiv (faimoasa noastră băutură de dinainte de masă) sau pentru o seară întreagă. Toată lumea socializează și degustă câte un pic în timp ce gătește (nimeni însă nu ronțăie până când masa nu este gata!). În rolul tău de gazdă, dă sarcini invitaților: să taie legumele, să spele ierburile aromatice, să amestece pastele. Amintește-ți: bucătarul este șeful și nimeni nu-l poate refuza.

Și nu uita de prânz!

Care-i treaba cu mâncatul în fața calculatorului? Îmi amintesc că am fost tare confuză atunci când am văzut asta pentru prima oară în New York. Cred foarte tare în pauze – chiar și unele mici – care să îți dea răgazul să îți încarci bateriile. În Corsica, unii oameni încă se mai duc acasă în pauza de masă. Asta ar putea fi un pic extrem dar recomand…

1. Să iei masa în parc. Faptul că ești în natură, departe de telefon și calculator va face o diferență imensă.
2. Ia o pauză împreună cu echipa ta. Mergi la masă cu colegii și mai faceți schimb de glume.
3. Ce zici de un somn scurt?! Serios! Eu obișnuiam să ațipesc timp de 10 minute într-o sală de ședințe goală sau să mă odihnesc un pic pe birou.
4. Citește un pic din cartea favorită. Ideea e să te deconectezi de sarcinile de la birou astfel încât să revii înviorat și creativ.
5. Sună-ți mama. Oamenii din sudul Franței vorbesc cu mamele lor zilnic. Poate că nu va fi la fel de relaxant ca un pui de somn, dar cu siguranță îți va lua mintea de la job.

Obiecte de artă
Câteva dintre obiectele semnătură ale lui Garance: flori proaspete, un pahar din alamă pentru stilouri și pixuri, căști, carnete de notițe ilustrate din colecția ei de papetărie și o prezență constantă: aparatul ei de fotografiat.

*** Local Caption ***

E momentul să îți folosești telefonul cu stil

Într-un fragment din cartea ei, Love Style Life, Doré stabilește câteva reguli de politețe în ceea ce privește comunicarea în social media. Suntem cu toții vinovați de impolitețe uneori, spune ea, așa că ia aminte!

Acele lucruri care fac ca oamenii să nu ne mai sune vreodată
Faptul că îți verifici telefonul la o întâlnire, la o întâlnire de business, la un interviu de job, cină sau nuntă. Practic, de fiecare dată când scoți telefonul din geantă atunci când ar trebui să te concentrezi asupra altor persoane – da, și în timpul partidele de sex – faci un lucru greșit.

Acele lucruri care îi fac pe alții să ne urască
Faptul că trimiți mesaje în timpul unui film. Sau că ai o sonerie care te duce cu gândul la filmul
Jaws. Sau că citești glume de pe Twitter cu voce tare (ooops, eu fac asta tot timpul). Sau că asculți muzică tare în căști și să te gândești că nimeni altcineva nu o aude.

Acele lucruri care ne fac să arătăm stupid
Faptul că îți iei telefonul la baie atunci când ești la restaurant. El va ajunge cu siguranță în apă iar tu vei fi nevoită să îi ceri ospătarului un bol cu orez ca să îți bagi telefonul în el. (Da, orezul atrage umiditate. Să ne prefacem că nu știi asta de la mine.)

*** Local Caption ***

Love Style Life, Garance Doré, bookdepository.ro 105 lei

Editat de Jane Keltner de Valle, traducere și adaptare de Mirela Ujică, fotografii de James Ryang

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro