Lari Giorgescu: amorezat de teatru

Actorul Lari Giorgescu se îndrăgosteşte de fiecare proiect nou pe care îl începe şi spune că un rol te poate obseda atât de mult încât ajungi să repeţi paşii… şi în somn.

 

Actorul Lari Giorgescu se îndrăgosteşte de fiecare proiect nou pe care îl începe şi spune că un rol te poate obseda atât de mult încât ajungi să repeţi paşii… şi în somn.

Poate l-aţi văzut deja pe tânărul actor în A douăsprezecea noapte, O noapte furtunoasă, în spectacolul OuiBaDa, în Leonce şi Lena, dar stagiune aceasta vă invităm să-i admiraţi performanţa în spectacolul D’ale noastre la TNB.

Spuneai într-un interviu că, atunci erai mic, îţi doreai doar să joci fotbal. Ce are în comun acesta cu teatrul şi spectacolul de dans?

Poate părea vulgar, dar au multe lucruri în comun. Sportul pe care l-am practicat este un sport de echipă, iar teatrul nu se poate face decât în echipă. Iar ceea cea se întâmpla cu mine în perioada aceea nu era decât o fază care pregătea ce mi se întâmplă acum. Ce fac în spectacolul D’ale noastre pentru mine nu este dans; sunt sensuri, idei, subtexte.

Care a fost cel mai greu spectacol pe care l-ai făcut?

Nu există unul anume. Mie dacă nu mi-e greu înseamnă că ceva nu e în regulă. Asta se concretizează în nopţi nedormite cu spasme şi replici în somn. Nu am fost scutit de toate astea în lucrul cu Gigi Căciuleanu. Auzeam muzica în somn, visam indicaţiile pe care le primeam.

De ce ar trebui să vedem D’ale noastre? 

Pentru că este un spectacol făcut de oameni spectaculoşi. Tineri de care cu siguranţă o să tot auziţi, care îşi dau sufletul pe scenă cu o plăcere de neegalat. Pentru că în sfârşit avem un spectacol Caragiale într-o limbă universală. Pentru că pe scena mare a Teatrului Naţional s-a întâlnit cel mai important coregraf român cu o echipă de oameni tineri şi foarte talentaţi, care au luat în piept această provocare.

Aţi prezentat spectacolul în Europa. Cum s-au raportat străinii la texul lui Caragiale?

Londra, Paris şi Belgia: aceasta a fost provocarea pe care am aşteptat-o şi pentru care eram pregătiţi. Am fost nevoiţi să ne adaptăm rapid spaţiilor diferite de cel de la Teatrul Naţional şi să luăm contact cu oameni care nu ştiu nimic despre Caragiale. Iar reacţiile pozitive şi entuziaste ne-au demonstrat că pariul cu această piesă este câştigat.

Ai făcut mai multe roluri în piese de Caragiale. Care e următoarea în care ţi-ar plăcea să joci?

Prefer să fiu surprins de fiecare propunere care mi se face. Cred că e mult mai plăcut să te îndrăgosteşti fără să ştii sau să anticipezi, pentru că eu mă îndrăgostesc iremediabil de fiecare rol pe care îl fac.

Ai jucat şi în film. Ai lăsa definitiv teatrul pentru film? 

Am jucat şi îmi doresc mult să fac şi asta. Am început ca toţi studenţii cu scurt-metraje, iar recent am terminat filmările la un lung-metraj care se află în perioada de post-producţie şi pe care îl aştept cu sufletul la gură. Am filmat în vara anului trecut o aventură din Norvegia cu bicicleta, unde am parcurs 3 700 de km şi recent am terminat montajul (Away to Norway). Nu cred că aş lăsa teatrul pentru film sau invers. Sunt două profesii diferite; dar cred că pot fi făcute împreună fără să se excludă.  

Care sunt următoarele tale proiecte?  

Repet la TNB Omul care a văzut moartea în reagia lui Dan Tudor, repet la Bulandra la un proiect despre care veţi auzi curând, şi voi avea o premieră la Teatrul Apropo, în regim independent. 

Foto: Bogdan Bădescu / TNB

 

Tags:
,