Judith State: Fearless Dancer

Pentru Judith State nimic din ceea ce ţine de dans nu pare imposibil de realizat. A urmat cursurile prestigioasei şcoli Broadway Dance Center din New York, a participat la un casting pentru Cirque du Soleil şi are în plan două spectacole foarte dragi.

Pentru Judith State nimic din ceea ce ţine de dans nu pare imposibil de realizat. A urmat cursurile prestigioasei şcoli Broadway Dance Center din New York, a participat la un casting pentru Cirque du Soleil şi are în plan două spectacole foarte dragi.

Povesteşte-ne despre stagiul pe care l-ai efectuat la New York.

Prin intermediul programului International Student Visa (care includea dansatori din toată lumea) am urmat un program de studii de trei luni la Broadway Dance Center. Este una dintre cele mai valoroase şi mai complete şcoli de dans din New York, unde se studiază absolut orice stil de dans. Este, cred, visul oricărui dansator. Anul acesta, în luna martie, mă voi întoarce la Broadway Dance Center pentru încă aproximativ o lună.

Care era programul în cadrul stagiului?

La început au existat două săptămâni de orientare; am scris pe hârtie care sunt ţelurile noastre pe durata programului şi după încheierea lui şi ne-am ales fiecare câte un stil pe care să ne axăm pe durata cursului – clasic, contemporan, jazz, sau hip-hop. Fiecare dintre noi era urmărit îndeaproape de către coregrafi. La final am verificat dacă am reuşit ce ne-am propus iniţial. A existat şi o comisie de evaluare, care, pe lângă faptul că ne nota, ne recomanda ce anume ar mai trebui să lucrăm, în funcţie de nivelul la care suntem.

Ţie ce ţi-au recomandat?

Mie mi-au spus: „Loosen up a little!“ (n.r.: Relaxează-te puţin!) Iar acolo am învăţat să mă relaxez cu adevărat.

Cum reuşeşti să faci trecerea la un stil diferit, cu totul nou pentru tine?

Asta ţine, probabil, de adaptabilitate. Cred că un dansator sau un artist complet trebuie să fie versatil, să caute în permanenţă, să se întrebe, să experimenteze stiluri cât mai diferite, chiar dacă prin asta iese din zona lui de confort. Chiar dacă nu mă regăsesc întotdeauna în orice stil de dans, îl încerc oricum.

Cum e lumea dansului de la noi, comparativ cu cea din străinătate?

La noi sunt foarte multe şcoli de dans, unde predau tineri talentaţi dar care, din păcate, sunt foarte departe de a fi în postura de a-i învăţa pe alţii. Ca dansator, e foarte important să-ţi conştientizezi limitele, să poţi fi sincer cu tine. Altfel nu vei şti de ce anume ai nevoie ca să creşti, nici nu vei vedea oportunităţile care ţi se oferă. În România comunitatea de dansatori este foarte restrânsă; e uşor să te compari cu cei câţiva din jurul tău, pentru ca în final să ajungi la concluzia că eşti extraordinar. Cred că este foarte important să nu fii prea mulţumit cu tine însuţi, ar trebui să existe şi la noi un interes mai mare pentru a evolua în meseria asta. Nu spun că soluţia constă în comparaţia cu dansatorii de afară. Nicidecum. Dar cea cu tine însuţi este esenţială.

Când ai ştiut pentru prima dată că vrei să devii dansatoare?

Am ştiut încă din copilărie că vreau să dansez, de când am văzut videoclipul lui Michael Jackson Smooth Criminal. Fratele meu mă chema să-l văd când apărea la televizor. Îmi spunea: „vino să-l vezi pe băiatul ăsta cu coadă“ – la noi asta fiind ceva ieşit din comun la acea vreme – „care aruncă moneda direct în tonomat!“ Paşii aceia de coregrafie din videoclip pur şi simplu mă hipnotizau.

Ai participat la castingul organizat de Cirque du Soleil  şi Travis Payne (coregraful lui Michael) pentru spectacolul Michael Jackson The Immortal.  Cum a fost?

La acea audiţie au venit aproximativ 200 de dansatori, din toată Europa. Din comisie făceau parte Travis Payne şi producătorul Cirque du Soleil, iar Travis a fost extrem de profesionist, dar şi foarte prietenos. Nu am luat audiţia pentru spectacol, dar am avut şansa să trec în a doua zi de selecţie, când rămăsesem aproximativ 50 de dansatori. A fost o adevărată lecţie pentru mine, am văzut ce înseamnă profesionalismul unei preselecţii la înalt nivel. Acolo dansatorii repetau habotnic; oglinda din sala de repetiţii era asudată de sus până jos. Toti aveau căştile în urechi şi exersau în continuu. În final a fost ales un singur dansator din Europa.

Spune-ne câte ceva despre proiectele tale de acum.

Dansez împreună cu Ioana Marchidan în spectacolul „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită“ de Bertolt Brecht. Este un spectacol de teatru-dans montat la teatrul Odeon, în regia lui Dragoş Galgoţiu, iar Răzvan Mazilu semnează coregrafia şi mişcarea scenică. Îmi doresc să realizez în viitorul apropiat un spectacol cu doi dansatori şi cu muzică live pe scenă şi sper din suflet să se concretizeze acest proiect, însă am nevoie de timp, pentru că vreau să-l gândesc foarte bine.

Foto: Liviu Ştefan

.