Interviu în oglindă: două soliste ale Teatrului de Operetă

Mioara Manea Arvunescu, cu 23 de ani experienţă şi Cristina Bleandură, la primul rol într-un spectacol de operetă, povestesc despre emoţiile artistului la început de drum şi despre munca de echipă.

Mioara Manea Arvunescu, cu 23 de ani experienţă şi Cristina Bleandură, la primul rol într-un spectacol de operetă, povestesc despre emoţiile artistului la început de drum şi despre munca de echipă.

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a participat pe data de 11 şi 12 aprilie 2013 la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Operetă şi Musical organizat de către Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, una dintre instituţiile muzicale cu tradiţie în sfera spectacolului muzical european. Colaborarea a inclus reluarea spectacolului bilingv „Romeo şi Julieta”, o iniţiativă de succes, musicalul în varianta bilingvă fiind la a patra reprezentaţie. Printre actorii implicaţi se numără Mioara Manea Arvunescu, prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă cu o experienţă de peste 25 de ani, care a interpretat rolul Doicii şi Cristina Bleandură, care a debutat în rolul Julietei.

Consideraţi că debutul poate influenţa restul traseului artistic al unui actor?

Mioara Manea-Arvunescu: Debutul, fără de care nu poate începe nicio carieră, are importanţa lui, dar nu poate influenţa tot restul „traseului“ artistic. La destinul artistului participă tot codul genetic, alături de personalitatea individului, astfel că unii pot fi artişti de la debut, pe când alţii pot fi debutanţi până la sfârşit.

Cristina Bleandura: Părerea mea este că un astfel de debut, într-un rol principal, desigur că poate influenţa soarta unui actor pe scenă. Doar că o dată ce ai făcut un rol bun, ai un simţ de răspundere faţă de sine şi faţă de public, pe care nu-l poţi minţi. De fiecare dată trebuie să vii cu ceva nou în faţa lui, să-ţi descoperi personajul şi să-l joci a zecea oară, ca prima oară. Proverbul spune „Dumnezeu hrăneşte păsările care dau din aripi“, important este să nu te opreşti crezând că ăsta este cel mai înalt punct pe care-l poţi atinge, limita oricărui om este cea pe care şi-o pune el însuşi. Aşa că acest debut este unul foarte bun pentru un artist care vrea să „zboare”.

Care este importanţa partenerului de scenă în realizarea unui spectacol bun?

M.M.A.: Este la fel ca importanţa partenerului de cuplu pe marea scenă a vieţii. Spectatorul, care aşteaptă să fie emoţionat, îşi dă seama dacă este un cuplu (artistic) de ochii lumii sau de ochii sufletului, şi cu siguranţă simte cine „înşeală“.

C.B.: Nu am o experienţă mare în spate, dar pot da exemplul spectacolului din Budapesta care a fost unul reuşit mulţumită echipei. Contează enorm schimbul de energii care are loc între actori în spectacol. Mioara Manea-Arvunescu, care a avut rolul dădacei Julietei, şi care se afla cel mai des în preajma mea, până şi după culise îmi purta grija unei „adevărate doici“.

Activitatea artistică este o muncă de echipă sau un efort solitar?

M.M.A.: Dacă artistul este în piaţa publică şi se produce singur prin arta sa, atunci poate fi înţeles ca un efort solitar, dar dacă este vorba de o scenă, atunci oricât de valoros ar fi artistul, fără aportul colegilor – din teatru, nu numai din scenă – nu se poate realiza niciun fel de spectacol, darămite unul bun. Cel mai bun navigator ,dacă îşi conduce barca cu iscusinţă poate obţine prin efort propriu anumite performanţe, dar dacă te afli pe un vapor, oricât de priceput ai fi nu poţi duce singur vasul nicăieri, nici să pleci de la mal nu poţi. În arta noastră suntem toţi pe acelaşi vapor, fiecare cu rostul şi rolul său, cu importanţa sa, chiar dacă la vedere sunt doar câţiva.

C.B.: Un act artistic este ca un joc de puzzle, numai îmbinându-le poţi obţine o imagine! Fiecare artist vine cu personalitatea, cu munca şi experienţa sa, iar regizorul este cel care construieşte imaginea. Numai în echipă, şi numai prin suprapunerea fiecăruia putem vorbi despre o activitate artistică şi despre un rezultat final de succes!

Aveţi un ritual pentru „a intra în rol“?

M.M.A.: Probabil că există un anumit ezoterism în activitatea noastră atunci când reuşim să ne identificăm cu rolul, dar eu nu fac nimic special. Ba da, îngădui sufletului să-şi împlinească destinul în această experienţă umană.

C.B.: Cred că am un ritual, pe care l-am descoperit recent, dar nu vă pot dezvălui secretul acesta.

Cât de semnificativ este pentru un artist să urce pe scenă la o vârstă cât mai fragedă?

M.M.A.: Dacă este un artist, urcă pe scenă şi atât, acolo rămâne. Semnificaţia vârstei – dacă e să respect semnificaţia întrebării – ar fi ca artistul, în acest caz, are mai mult timp de stat acolo, pe scenă. Focul ăsta te poate încălzi, dar te poate şi arde. Eu cred că un artist bun arde câte puţin ca să poată încălzi cât mai mult şi cât mai mulţi.

C.B.: Cineva îşi începe cariera mai devreme, cineva mai târziu, nu asta este important. Totul se întâmplă atunci când eşti pregătit să faci faţă lucrurilor. Cred că această etapă din viaţa mea avut loc pentru că am fost pregătită şi mi-am dorit-o din copilărie. Am găsit acasă o fişă a elevului îndeplinită de mine în clasa întâi, şi la întrebarea „Ce vrei să devii când o să fii mare?“, am răspuns „actriţă“. Sunt fericită şi sper ca acest debut va influenţa drumul meu artistic pe care vreau să-l parcurg.

Ce a însemnat prezenţa în spectacolul bilingv care a avut loc în aprilie la Budapesta?

M.M.A.: Cel mai şocant pentru mine a fost că n-am mai întâlnit emoţiile cu care m-am obişnuit în cei douăzeci şi cinci de ani de carieră pe scena Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“. Probabil erau alt gen de emoţii, sau nu mai erau deloc (ceea ce nu cred – pentru că artistul fără emoţie e un fel de funcţionar public în timpul serviciului). Sau – mai degrabă – este vorba de atmosfera şi profesionalismul care electrizau superba sală a Teatrului de Operetă din Budapesta.

C.B.: În primul rând, nu mi-am imaginat ca prima mea apariţie pe scenă o să aibă loc la Budapesta şi mai ales în două limbi, una dintre care, pentru mine, este ca şi planeta Marte, de care am auzit, dar nu am văzut-o niciodată. Sigur că este ceva măreţ pentru mine, este o surpriză a sorţii pur şi simplu fabuloasă!

Mioara Manea Arvunescu

Mioara Manea Arvunescu este prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“ de 23 de ani, printre cele mai importante roluri interpretate numărându-se Silvia şi Maritza din „Silvia“ şi „Contesa Maritza“, celebrele operete în două acte compuse de Emmerich Kálmán, precum şi numeroase alte roluri. A absolvit Liceul de Artă „G. Enescu“ şi Conservatorul din Bucureşti, urmând cursuri de specializare canto la Conservatorul din Berlin, bucurându-se pe parcursul carierei de nenumărate distincţii.

Cristina Bleandură

Aflată la primul său rol, Cristina Bleandură este fericita câştigătoare a castingului organizat de regizorul Miklós Gábor Kérenyi – KERO® pentru rolul Julietei. A absolvit Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga“ din Chişinău şi a studiat doi ani la Institutul de Artă Contemporană din Moscova, secţia Canto. În prezent este studentă în anul I la secţia Actorie a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ Galaţi.    

Foto: Teatrul de Operetă „Ion Dacian“