Pui asiatic: o rețetă ușoară și gustoasă

Cina în familie? Impresionează-i pe cei dragi cu o rețetă asiatică. 

Pentru o porţie; timp de preparare 20 minute

Ingrediente

  • 20 de grame de ţelină
  • 30 de grame de morcovi
  • 30 de grame de praz
  • 5 grame de de ghimbir
  • un căţel de usturoi
  • 80 de grame de orez basmati
  • 150 de grame de piept de pui
  • 50 de mililitri de sos de soia
  • 10 mililitri de ulei de floarea soarelui
  • 10 mililitri de ulei de susan
  • sare şi piper

Preparare

Se curăţă legumele şi se spală. Ţelina, morcovul şi prazul se taie julien, iar ghimbirul în feliuţe mici. Pieptul de pui se taie şi el julien, iar usturoiul în bucăţele mici şi se pun într-un bol la marinat împreună cu sosul de soia şi uleiul de susan. Se adaugă şi ghimbirul. Orezul se pune în apă fierbinte şi se lasă pe foc timp de şapte-zece minute. Se căleşte puiul, la foc mediu, în ulei de floarea soarelui până capătă o culoare aurie. Se adaugă ţelina, morcovul şi apoi prazul şi se amestecă. Se adaugă şi orezul fiert şi se mai ţine pe foc în jur de cinci minute, amestecând astfel încât să nu se lipească orezul. Se montează pe farfurie şi se ornează cu câteva fire de pătrunjel.

Foto Shutterstock

Tags:
roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro