O rețetă rapidă și delicioasă: supă verde cu spanac și broccoli

Am invitat-o pe Sorina Fredholm să ne împărtășească trei dintre rețetele favorite din noul ei ghid către un stil de viață sănătos.

„În ultimii 10 ani, activitatea mea s-a desfășurat în domeniul wellness iar în toată această perioadă am interacționat cu persoane cu profiluri și obiective diferite. A avea un stil de viață sănătos înseamnă să renunți la obiceiurile dăunătoare și să îți formezi unele noi, sănătoase, de care să te bucuri și pe care să le integrezi în rutina zilnică. Dar ce am auzit de la majoritatea persoanelor este cât de dificil este să faci aceste schimbări fără ajutorul necesar, informații sau timp. Iar odată porniți în această călătorie, marea provocare este să îți păstrezi motivația și să nu te abați de la drum. Așa am creat Monday, o platformă de healthy living, care oferă o varietate de planuri alimentare și activitate fizică, dezvoltate de experți în domeniu din întreaga lume. Aici poți alege să intri într-un program care se potrivește cel mai bine stilului tău de viață și obiectivelor tale, indiferent dacă este vorba despre pierderea în greutate, reducerea stresului, creșterea energiei sau doar un stil de viață mai sănătos. Tot aici vei găsi și planul meu alimentar The Clean Eat Plan, un ghid către un stil de viață sănătos, pe care îl vei putea integra cu ușurință în obiceiurile zilnice.“

Mai jos, găsești una dintre rețetele delicioase și sănătoase, recomandate de Sorina:

Supă verde cu spanac și broccoli
Timp de preparare: 15 minute.

Ingrediente (pentru o porție)
1/3 broccoli
Un pumn de baby spanac
Jumătate de conservă de fasole albă
Un cățel de usturoi
O lămâie
Un chilli
O linguriță de chimen
Sare, piper

Preparare
Călește broccoliul în puțin ulei de măsline, împreună cu usturoiul și chilliul. Fă același lucru cu spanacul. Adaugă legumele călite și restul ingredientelor într-un robot de bucătărie sau într-un blender și amestecă timp de 3-4 minute. Pune supa într-un bol și presară peste ea semințe de cânepă, chilli și mărar.
Foto: Andreea Goia

erika
erika.chivu@ringier.ro