perfectiune standarde

Nu mai vreau să fiu o Superwoman! De ce e OK să nu fii perfectă și să încalci standardele

Când a fost ultima dată când ai petrecut o zi fără să faci nimic? Absolut nimic?

Așa, acum gândește-te când a fost ultima dată când ți-ai petrecut o zi fără să faci nimic și nu te-ai simțit vinovată. Personal, nu îmi amintesc. Deși partea mea conștientă insistă să îmi explice că merit să am din când în când și câte o zi liberă, în care doar să stau și să aștept să fac mătreață, eu tot mă simt vinovată și din când în când mai intru pe laptop să fac puțin research pentru articole sau video-uri, mă pun să fac curat în câte o cameră, fac ceva de mâncare în loc să comand și lista de lucruri mici menite să îmi minimizeze vinovăția poate să continue.

De mici primim tot felul de semnale de la societate și familie cum că trebuie să le facem pe toate. Și nu oricum, trebuie să excelăm în toate. În 2018, o femeie trebuie să fie o gospodină excelentă, să gătească cel puțin ca mamele și bunicile noastre, să fie familistă, o mamă dedicată, să arate bine (adică să fie slabă), dar să fie și deșteaptă, ambițioasă, să aibă vise și o carieră strălucită.

O să spuneți că exagerez, dar dacă dați o căutare pe Google după „ce tip de femeie vrea un bărbat”, vă jur că în fiecare articol se găsește o listă de genul. O listă care pretinde de la femei să fie la un standard extrem de înalt, iar dacă tot am ajuns la pretențiile bărbaților, câți dintre partenerii voștri sunt la fel de îndemânatici precum bunicii sau tații voștri prin casă? Ei habar nu mai au să schimbe un bec, dar de la femeile din viața lor se așteaptă să le facă pe toate. Și totuși, nu e vina lor. E vina educației pe care o primesc.

Chiar zilele trecute am citit povestea unei tipe pe Humans of New York. Ea povestea că avea un frate de aceeași vârstă, erau în aceeași clasă la școala și amândoi aveau note extrem de bune. Deci nu s-ar fi pus problema că băiatul ar fi mai deștept și ea ar trebui să-și găsească alte pasiuni în viață, că intelectualismul nu e pentru ea. Și, totuși, atunci când băiatul spunea că îi e foame, părinții o trimiteau pe sora lui să îi facă de mâncare.

Nu vreau sa fiu răutăcioasă sau să facem o diviziune de tip ei versus noi, dar personal nu cred că trebuie să ne raportam la ce își doresc bărbații atunci când ne setăm prioritățile. Dar, din păcate, foarte multe femei o fac. Pentru că de mici suntem învățate de toate cărțile, poveștile și filmele că parcursul normal al vieții este căsătoria, iar dacă nu reușești să-ți cucerești un partener, atunci ești ultima ratată din Univers.

Și nu mă opun ideii pentru că sunt grasă, singură și tristă și încerc să mă înveselesc. Sunt într-o relație de patru ani și jumătate cu un bărbat care nu m-a pus niciodată să îi fac un sandwich, care face curățenie mult mai bine decât mine și care nu a încercat să mă schimbe sau să îmi spună în vreun fel că nu aș fi destul de bună pentru că nu fac anumite lucruri care sunt „așteptate“ în general de la o femeie.

Mama mea, în schimb, este single. Și refuz să cred că e în vreun fel inferioară pentru asta, dimpotrivă, cred că e mult superioară bărbaților de vârsta ei. Dar mai ales în România, e destul de greu să găsești un bărbat de peste 40 de ani care să fie destul de sigur pe el încât să nu se simtă amenințat de o femeie atât de deșteaptă, frumoasă și realizată ca mama. Pentru că ea e o femeie extraordinară, iar faptul că nu le are pe toate nu o face cu nimic mai mai puțin valoroasă.

Dar să terminăm cu bărbații și să revenim la noi. Câtă presiune pui pe tine să fii perfectă? De mică am început să mă compar cu cei din jur. La început era vorba despre cum arăt, apoi despre ce note iau, la ce liceu am intrat, cât de deșteaptă sunt, ce haine am și lista poate să continue. Genul ăsta de așteptări și super standarde conform cărora ne judecăm sunt antrenate și de competiția nelipsită dintre femei (care e, de multe ori, tot pentru atenția bărbaților…), dar cred că cel mai mult au de-a face cu noi.

Totul se rezumă la respectul pe care îl avem pentru noi însene și la faptul că simțim că nu suntem destul. Destul de frumoase, destul de talentate, destul de bogate, destul de realizate, destul de mame și lista poate continua la infinit. Simți că doar tu, oricine ai fi, nu ești destul, așa că ai nevoie să le faci pe toate pentru a reuși să îți găsești măcar un fel de scop sau valoare. Întrebarea mea e, ești fericită sau doar ți-e teamă că te vei pierde pe tine dacă renunți la rutina nebună care îți permite să le faci pe toate? Ești fericită sau doar blocată?

Valoarea cuiva nu ar trebui să depindă de câte lucruri reușește să taie de pe o listă de to do într-o zi. Una dintre cele mai frumoase lecții primite de la mama mea (v-am mai spus ce femeie tare e?!) e că viața nu e o luptă, iar că momentul în care nu mai simți nevoia să dovedești nimic nimănui e cel mai eliberator dintre toate. Haideți să învățăm să ne luăm câte o zi liberă din când în când și să nu ne mai simțim vinovate. Singura datorie pe care o ai în viața asta e față tine și nu e să fii Superwoman, e să fii fericită.

Fotografii de Costruț

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro