Andra: “Nu aş renunţa la muzică pentru nimic în lume”

N-ar renunţa la muzică pentru nimic în lume, chiar dacă programul ei este aglomerat şi cu alte proiecte la fel de interesante

N-ar renunţa la muzică pentru nimic în lume, chiar dacă programul ei este aglomerat şi cu alte proiecte la fel de interesante: Andra e în juriul celei mai populare emisiuni de pe TV, Românii au talent, deja la a treia ediţie şi îşi găseşte timp, din când în când, să socializeze şi cu fanii pe Facebook.

Ai trecut de la apariţii pe scenă la emisiuni TV. Cât de dificil a fost să treci în postura de intervievator? Ce ţi s-a părut cel mai dificil la prima emisiune TV pe care ai făcut-o?

Pentru mine muzica rămâne pe primul loc, orice-ar fi. Restul, adică emisiunile TV, participarea în diverse jurii, etc, totul e activitate secundară, dar pe care recunosc că o fac cu plăcere. O văd însă ca pe o completare a muzicii mele, nu ca pe un înlocuitor. Cât despre primele emisiuni TV, mi s-au părut interesante şi, deşi am avut emoţii, nu mi-a fost greu. Asta fiindcă eu până atunci fusesem de cealaltă parte a baricadei şi ştiam cum e să dai interviuri, să fii chemat în emisiuni, ştiam la ce fel de întrebări răspund artiştii mai cu drag, tocmai pentru că eu fusesem de atâtea ori în postura de invitat.

Ştiu că primeşti mereu invitaţii de a juca în film, de a face şi alte proiecte. Pentru ce proiect/film ai renunţa vreodată la muzică (sau ai trece-o pe planul doi)?

Pentru nici un proiect n-aş renunţa la muzică şi pentru nimic în lume n-aş pune muzica pe planul doi. Am primit, e adevărat, destule propuneri să joc în filme sau telenovele, dar am refuzat fiindcă programul ar fi fost extrem de încărcat. Efectiv eu n-aş mai fi avut timp de nimic, în primul rând de muzică, iar asta nici nu concep.

Care a fost cel mai drag album pe care l-ai făcut? Cel mai bun, în opinia ta? De care nu eşti 100% mulţumită?

Sunt o perfecţionistă, recunosc, eu nu lansez nimic dacă nu sunt sută la sută mulţumită, deci mi-e greu să spun acum care mi-a fost cel mai drag proiect. Eu am fost mulţumită de tot ce am făcut, dacă aveam cea mai mică rezervă cu privire la vreun single sau album sau concert, anulam, renunţam. Nu-mi place să fac nimic cu inima îndoită, mai bine renunţ.

Cât este de dificil să treci prin diverse stiluri de muzică (de la latino la muzică populară)? Care este cel cu care te simţi cel mai confortabil? Care ar fi următoarea provocare pe care ai accepta-o?

Nu e greu, pentru că atunci când am abordat un stil nou am ştiut două lucruri, de la bun început: că-mi place şi că pot. Şi în cazul acesta, nu mi s-a părut greu deloc. Cât despre ce stiluri am să mai abordez, vom vedea ce se mai întâmplă în continuare. Un lucru ştiu, că dacă simt că mă reprezintă un stil şi că sunt în stare să mă manifest în stilul respectiv, nu ezit să încerc. Din fericire, ideile noi au fost foarte bine primite până acum iar asta nu poate decât să mă bucure.

Din punctul tău de vedere, cum arată scena muzicală românească în momentul de faţă, faţă de acum zece ani, când te-ai lansat tu în muzică?

Faţa de acum zece ani, partea bună e că am mai început să „ieşim“ din ţară cu muzica, avem o deschidere mai mare către Europa cel puţin. Şi tot un lucru bun ar fi că suntem în trendul internaţional, acum mă refer la artiştii care asta vor şi asta urmăresc. Iar ca parte proastă, nu ştiu, cred că în primul rând criza a făcut ca mai toate casele de discuri să accepte din ce în ce mai greu contracte noi şi aşa se face că există mulţi artişti consacraţi care, deşi au câte-un album gata în sertar, nu are cine să-l producă. Să speram că vremurile astea or să treacă mai repede. În plus, faţă de acum zece ani, se piratează mult mai mult, din cauza răspândirii Internetului, acum toată lumea are net şi ascultă muzică pe YouTube, nu mai cumpără CD-ul. Eu personal nu mă plâng, dar ştiu că mulţi artişti suferă din cauza asta.

În deschiderea cărui artist internaţional ţi-ar plăcea să cânţi?

Culmea mândriei mele de artist ar fi să am şansa de a cânta în deschiderea unui concert Mariah Carey. E solista pe care o apreciez cel mai mult ca stil şi ţinută. Nu e singura, admir multe staruri internaţionale, dar ea îmi este inspiraţie şi model.

Ce îţi displace din peisajul muzical românesc?

Se merge mult pe improvizaţie, românii se mulţumesc să asculte piesa la calitate proastă, pe internet, şi nu prea dau banii pe CD-uri. Nu mă refer la toţi românii, desigur, ci la o parte, care afectează mersul showbusiness-ului… Dar sper că lucrurile se vor îndrepta, odată cu ieşirea din criză.

Şi tu, şi Cătălin, sunteţi persoane publice. Cum vă feriţi de paparazzi? Aţi avut vreodată incidente neplăcute?

Suntem nişte oameni normali, nu suntem mari fani de petreceri mondene, nu facem ceva ieşit din comun, iar ei nu au subiecte tari de publicat de pe urma noastră. Noi ne petrecem timpul fie cu prietenii, la noi sau la ei, fie la cumpărături sau la restaurant sau în afara Bucureştiului…

Cât e ciudat să fii invitată la emisiunea soţului tău? Dacă eşti invitată la el în emisiune, discutaţi înainte despre întrebările pe care ţi le va pune?

Nu discutăm dinainte, fiindcă asta ne-ar face să ne simţim ciudat, stânjeniţi, ca şi cum am regiza ceva. Dar nu e deloc uşor să fiu în emisiunea lui, fiindcă el e omul care ştie totul despre mine, noi împărţim atâtea lucruri şi sentimente şi, în aceste împrejurări, e foarte dificil să ne comportăm ca moderatorul şi invitatul.

Te-a surprins Cătălin vreodată cu întrebări la care n-ai fi vrut să răspunzi sau care te-au supărat?

Nu m-au supărat niciodată întrebările lui, dar de surprins, m-au surprins. Odată chiar am plâns, fiindcă m-a întrebat despre mama în direct, iar mama tocmai trecuse peste nişte probleme de sănătate destul de serioase; când am auzit ce mă întreabă am început să plâng. Nu m-am supărat, eu am înţeles ce-a vrut el, voia să vorbesc despre asta tocmai pentru că ştie cât de mult o iubesc pe mama.

Îl sfătuieşti pe Cătălin pe cine să invite în emisiune? El îţi spune ce părere are despre muzica ta? Ai schimbat vreodată o melodie la sugestiile lui?

Nu-l sfătuiesc niciodată pe cine să invite în emisiune, chiar dacă am ideile mele, prefer să nu mă amestec, fiindcă atunci când te amesteci, fie şi cu o simplă sugestie, îţi iei un fel de răspundere, aşa… Iar el, la rândul lui, nu-mi spune niciodată „schimbă asta“ sau „asta nu sună bine aşa, mai bine fă aşa“. Dar asta nu înseamnă că nu vorbim şi că nu ne consultăm, dar decizia finală e a fiecăruia.

Tu şi Cătălin aţi fost moderatori de emisiuni la două televiziuni concurente. A fost acesta vreun motiv de dispută vreodată?

Nu ne-am considerat rivali pe emisie, deşi teoretic eram la televiziuni concurente. Nu împărţeam acelaşi interval orar şi nici nu aveam acelaşi target, emisiunea mea era săptămânală, a lui zilnică, aveam alt format… Dimpotrivă, adică nu numai că nu ne-am duelat, dar ne-am şi sfătuit unul pe altul, mai ales Cătălin pe mine, fiindcă el are mai multă experienţă, normal…

La ce emisiuni de TV te uiţi tu? Ce muzică ascultă soţul tău?

Ascultăm şi vedem genuri foarte diverse. Eu mă uit mult la toate posturile muzicale şi ascult tot ce prind. Iar Cătălin ascultă la fel, tot ce prinde, dar are momente când îşi aduce aminte de câte un artist sau de o piesă şi atunci o ascultă non-stop. La TV ne uitam la toate posturile, dar ne uităm mult şi la Discovery, Travel, canale de genul acesta. De exemplu „Tehnici de supravieţuire“ a devenit o emisiune pe care nu vrem să o pierdem.

Ai cont de Facebook? Pe câţi oameni din listă chiar îi cunoşti? Care e cel mai haios lucru care ţi s-a întâmplat apropo de promovarea pe internet?

Da, sigur, contul meu e Andramusic, iar în listă am şi oameni cunoscuţi, la care se adaugă cei care mă cunosc şi îmi apreciază muzica şi îmi solicită prietenia. E haios şi interesant că, pe unii pe care iniţial nu-i cunosc personal când îmi cer să-i adaug în listă, ajung uneori să-i întâlnesc pe parcurs; vin la mine când am concerte prin ţară şi-mi spun: ştii cine sunt eu? Cutare de pe Facebook…

Cum ai acceptat să fii imaginea unei mărci cosmetice cunoscute? Cum s-a ajuns la această colaborare şi de ce crezi că brandul Andra ar vinde mai mult ca un alt brand? Pe cât timp şi care e valoarea contractului?

În primul rând, am acceptat findcă eu cunosc produsele Garnier, îmi plăceau şi le foloseam deja, şi acesta a fost motivul pentru care am acceptat. Eu nu voi recomanda niciodată un brand în care nu am încredere personal, n-aş putea să fac asta pentru nici o sumă sau marcă din lume. Sunt mândră de propunerea de a fi imaginea Garnier şi mi-a făcut plăcere; pentru a filma clipurile am lucrat la Praga cu o echipă de superprofesionişti. A fost excelent! Cât despre restul detaliilor din contract, să nu vă supăraţi pe mine, dar sunt confidenţiale, nu pot vorbi acum despre sume şi de durata contractului, nici nu cred că asta ar interesa pe cineva… Important e că mie îmi face plăcere acest proiect.

Românii au talent este o emisiune susţinută de Cosmote.

Foto: Ionuţ Staicu