Albume pe care trebuie să le asculți de cum apar vara asta

Albume pe care trebuie să le asculți de cum apar vara asta

Vara înseamnă concerte, festivaluri și lansări de albume – cu alte cuvinte numai motive de sărit în sus de bucurie. Și cum vara asta se anunță incredibilă din punct de vedere muzical, iată o listă cu albume pe care trebuie neapărat să le asculți de cum apar! De la Nicki Minaj, Nas și Drake, la Father John Misty, Florence and the Machine și Lykke Li, le așteptăm pe toate cu urechile ciulite.

Albume care se lansează vara asta și pe care trebuie neapărat să le asculți

Father John Misty: God’s Favorite Customer (1 iunie 2018)

Pe 1 iunie, cel mai minunat cadou a venit din partea lui Father John Misty. După ce și-a lansat anul trecut albumul „Pure Comedy”, Mr. Tillman a revenit cu un nou material, „God’s Favorite Customer”. Misty a lansat deja câteva videoclipuri pentru piesele de pe album, iar în prezent se află în turneu (și evident nu trebuie să îl ratezi).

Kanye West: ye (1 iunie 2018)

Albumul proaspăt lansat al lui Kanye marchează al doilea din cele cinci proiecte promise de el. Pe album sunt prezenți Nicki Minaj, Ty Dolla $ign, Kid Cudi, Jeremih și alții, iar aluziile pe care le face se întind de la Coreea de Nord până la #MeToo.

Detaliul nostru preferat? Artwork-ul albumului: o fotografie făcută de Kanye pe drum spre studio, pe care este scris mesajul „I hate being bi-polar it’s awesome.”

Lykke Li: so sad so sexy (8 iunie 2018)

După o lungă pauză (mult prea lungă) Lykke Li se întoarce cu un nou album „so sad so sexy” pe 8 iunie. Într-un interviu pentru Pitchfork, Lykke Li vorbea despre procesul ei creativ de pe noul album: „Simt că fac întotdeauna lucrurile pe dos.. Fac muzică pop accidental, în cel mai necondamnabil mod cu putință.”

Nas: TBA (15 iunie 2018)

Conform lui Kanye West, pe 15 iunie vom avea un nou album Nas produs de el, primul album al rapper-ului din ultimii 6 ani.

Kamasi Washington: Heaven and Earth (22 iunie 2018)

Saxofonistul Kamasi Washington este cu siguranță una dintre cele mai de preț descoperiri din ultima vreme. Pe 22 iunie își lansează noul album „Heaven and Earth” despre care a declarat că „reprezintă lumea așa cum o vede el la exterior, lumea din care face el parte”.

Nine Inch Nails: Bad Witch (22 iunie 2018)

Bad Witch” este al treilea proiect Nine Inch Nails din ultimii (mulți) ani. Anul viitor se împlinesc 10 ani de când legendara trupă de industrial ne-a vizitat în cadrul festivalului Peninsula de la Târgu-Mureș și sperăm să îi revedem cât mai curând.

Florence and the Machine: High as Hope (29 iunie 2018)

Pe noul album Florence and the Machine nu ne vom întâlni doar cu vocea inconfundabilă a solistei Florence Welch, ci și cu artiști precum Kamasi Washington, Sampha, Tobias Jess Jr. și Jamie XX. Până acum trupa a lansat două piese: Hunger și Sky Full of Songs.

Drake: Scorpion (iunie 2018)

Drake se pregătește să își lanseze următorul album, intitulat „Scorpion”, pe care se află cele mai cunoscute piese ale sale din 2018, „God’s Plan” și „Nice for What”. În luna iulie va pleca în turneul de promovare al albumului împreună cu cei de la Migos.

Dirty Projectors: Lamp Lit Prose (13 iulie 2018)

Pentru noul proiect, Dirty Projectors au o listă întreagă de artiști colaboratori: HAIM, Robin Pecknold (Fleet Foxes), Syd, Rostam, Dear Nora și mulți alții.

Nicki Minaj: Queen (10 august 2018)

The Queen is back! Mult așteptatul album al lui Nicki Minaj este în sfârșit pe cale să fie lansat vara aceasta, mai precis pe 10 august 2018.

Foto: Northfoto, Hepta

Irina Munteanu
skipped.hb@gmail.com