Moonlight Breakfast: cum a reușit o trupă românească să se impună pe scena internațională

Moonlight Breakfast este una dintre puținele trupe românești care a reușit să se impună pe scena internațională. Iar pentru Cristina (sau Chrisie, numele ei de scenă), solista trupei, asta înseamnă că are, de fapt, cel mai simpatic job din lume. Pe perioadă nedeterminată.

Cartierul general al celor de la Moonlight Breakfast e, de câțiva ani, Viena. Asta pentru că au reușit să devină, în cei cinci ani care au trecut de la primele lor concerte, un nume important pentru scena muzicală din Austria și Germania și, prin extensie, pentru tot restul Europei. Asta nu înseamnă că a lăsat în urmă România – noul lor album, Time, va fi lansat printr-un turneu de promovare și aici. Chrisie ne povestește despre ultimii cinci ani din viața ei.

Ce înseamnă Moonlight Breakfast pentru tine? Spune-mi câte ceva despre colegii tăi, cum îi vezi tu.

Pentru mine înseamnă ocazia să fac ceea ce iubesc. Colegii mei sunt, de fapt, soțul meu și cei mai buni prieteni, așa că îi văd tot timpul. Serios vorbind, mă consider un om foarte norocos să am în jurul meu oameni atât de talentați.

Am primit albumul vostru nou, Time, și am realizat un lucru: nu mai am pe ce să ascult CD-uri. Și multă lume nu mai are. Unde poate fi găsit în format digital?

Nici noi! Avem CD player doar în mașină, toată muzică o avem în telefon, dar când mergem la un concert tot cumpărăm CD-ul sau vinyl-ul. Poate suntem old school. Deocamdată albumul este disponibil exclusiv pe iTunes în România, însă în scurt timp va fi disponibil și pe toate celelalte mari platforme de download și streaming.

V-a luat ceva timp să scoateți al doilea album. Cât timp ați lucrat la piese? Știu că tu îți scrii, în general, piesele cu Bazooka. Cu cine ați mai lucrat?

Ceea ce a durat (și încă mai durează, pentru lansarea internațională programată pentru toamnă), a fost să punem la punct detaliile logistice. Muzica nu ne ia niciodată mult timp să o facem. Eram chiar nerăbdători să scoatem și să cântăm piese noi și am fi făcut-o mult mai devreme, însă, pentru că am relansat primul album cu un label din Germania acum un an și jumătate, a fost nevoie să mai așteptăm ceva timp până să putem scoate un material nou. Bazooka e music writer&producer, așa că a lucrat cu mulți artiști până acum. Ultimul release pe care l-a produs e o trupă din Austria, Einhorn. Iar din țara a lucrat albumul Luciei, cu Aylin, cu The Amsterdams pentru The Great Fire și lista continuă.

Muzică voastră e descrisă în mai multe feluri, dar mai toată lumea spune ceva de nu-jazz, de retro, de soul. Și, neapărat, urban. Cum ai caracteriza-o tu?

Prefer să o cânt. Cred că, atunci când e vorba despre muzică, e mult mai important să o asculți decât să citești despre ea.

Ați tot lucrat cu Les Ateliers Nomad pe partea vizuală. Cât de importanți sunt pentru show-urile voastre live?

Les Ateliers Nomad sunt alături de noi de la al patrulea concert, pentru că ne-am concentrat de la început pe live. În momentul de față lucrăm la un nou concept pentru un mapping video show pe care îl vom lansa în curând.

Stați de ceva vreme la Viena. Cum e viață acolo? Băiețelul tău, Andy, a început școala?

Suntem aici de trei ani și băiețelul nostru termină primul an de școală. Mă face să mă gândesc că am o vârstă.

Cum stai cu germana? Te-ai gândit să cânți în această limbă?

Nu m-am gândit niciodată să cânt în altă limbă. Poate și pentru că muzică pe care am ascultat-o toată viața a fost în limbă engleză, așa că mi se pare foarte natural că muzică pe care o fac să fie așa.

moonlight-breakfast-time-photo

Cum sunt concertele voastre din străinătate comparativ cu cele din România? Care e planul pentru vara asta, unde cântați?

Cea mai mare diferență la care mă pot gândi acum este că în loc să vorbesc în română între piese, vorbesc tot engleză. Am avut șansa ca până în momentul de față, fie că a fost vorba despre o scenă mare de festival sau un club intim, oamenii să fie acolo cu noi, să se bucure, să râdă, să danseze, să cânte, indiferent de limba pe care o vorbesc. Vom fi destul de prezenți și în România vara asta. Venim și pentru festivaluri, dar vom avea și concerte de promovare a noului album. Detalii vor fi pe site și social media.

Ați început partea asta de concerte destul de abrupt, în 2011, cu o deschidere la Jamiroquai, dar, din experiența mea, nu e obligatoriu că cele mai vizibile concerte să fie și cele mai cool. Și, după cinci ani și zeci de concerte, presupun că ai o listă de favorite. Cum ar arăta un top 3? Unde te-ai simțit cel mai bine?

Faptul că ai adăugat „unde te-ai simțit cel mai bine schimbă totul. Normal că primul concert, opening for Jamiroquai, este, cu siguranță, în top, însă am avut emoții atât de mari încât chiar m-am simțit foarte rău. Primul concert a fost ca atunci când am sărit cu parașuta: înainte, am spus că poate nu e o idee atât de bună și că nu cred că mai vreau să fac asta, la început panică, după care am început să mă mai obișnuiesc cu ideea și deja s-a terminat. Concluzia: data viitoare sigur m-aș bucura mai mult. Deși aș vrea să mă pot limită la trei, nu am cum. Apreciem fiecare concert pentru că oamenii din față scenei ne dau o energie extraordinară. Ca bonus, am avut ocazia să cântăm pe acceași scenă și să stăm de vorbă cu artiști care ne plac foarte mult: Macy Gray, Hurts, Parov Stelar, Little Dragon, The Asteroids Galaxy Tour, Selah Sue sau să mergem în turneu în Germania cu Chinese Men.

Încerc să mă prind care-i stilul tău. Te-am văzut și cu rochie, și cu bluză Adidas, și cu părul aranjat și cu el lejer. Cum te simți cel mai bine?

Mă simt tot timpul cel mai bine, depinde ce avem de făcut. Când sunt pe scenă de cele mai multe ori trebuie să am ceva cu sparkles; când nu cântăm port jeanși sau pantaloni scurți, vara, T-shirt (foarte des le port pe ale lui Bazooka) și Adidas. Pentru The 30’s Acoustic Set – se numește așa pentru că am refăcut piesele de pe album și sună ca în anii 30: chitară, pian, clarinet, cocktail drum set și megafon –, îmi place să profit câteodată de ocazie și să port rochii.

Ai niște designeri preferați? Am văzut că Viena stă destul de bine la capitolul ăsta – și România vine și ea, încetișor, din urmă.

Am! Primul lucru pe care l-am purtat pe scenă a fost o salopetă roșie cu buline făcută de Andreea Bădală. După cum spuneam mai sus, mă simt foarte bine în rochiile Maria Lucia Hohan pe scenă, pentru show-ul acustic, și sunt fan Ioana Ciolacu, on și off stage.

De Constantin Pop

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro