Janina Nectara: lucruri care mă inspiră

Licențiată în politici de marketing, Janina Nectara și-a lansat FashionAvecPassion în 2011, un blog de fashion și beauty. 

A intervievat în cariera ei unii dintre cei mai importanți oameni din industrie și nu numai. De la Pierre Cardin, Claudia Schiffer, Giambattista Valli la Pharell Williams, Natalia Vodianova și Boy George.

Acum ne-a revenit nouă plăcerea de a o lua la întrebări. Am aflat care sunt lucrurile care o inspiră zi de zi și chiar și câteva povești care ne-au amuzat.

Locul tău preferat de vacantă: am strâns amintiri de neegalat în multe locuri ale lumii. Totuși, Istanbul a fost dintotdeauna “orașul de suflet”, pentru care am o fascinație aproape mistică și pe care îl vizitez cât de des pot. Atât de des, încât de multe ori sunt nevoită să inventez pretexte, că să mă reîntorc. Mi s-a întâmplat să ajung chiar și de 10 ori într-un an. Mă bucur, însă, că acum Vogue Turcia, care m-a onorat publicându-mi articolele, îmi da cel mai convingător motiv pentru a fi mereu aproape. Este interesant cum poate lucra destinul, karma sau ce-o fi…

Cel mai frumos loc în care ai fost vreodată: am văzut multe locuri memorabile (în Singapore, Filipine, Malaezia, Indonezia, dar și în Georgia, Bosnia-Herțegovina, Armenia, Maroc, Abu Dhabi), pe care le recomand din toată inima. Mi-e teamă că nedreptățesc dacă numesc doar unul.

Dacă ar fi să aleg totuși, până acum, India (cu ale sale Jaipur, Agra, Varanasi și Khajuraho) rămâne o destinație de referință, în care am avut cele mai mari acumulări informaționale și spirituale. Asta și pentru că nu sunt tocmai un turist clasic. Evit să merg în destinații exotice pentru a face plajă sau pentru a explora vreun vârf muntos. Îmi place să fac călătorii active, călătorii ca formă de cunoaștere. Pur și simplu e ceea ce mă relaxează. Mai ales că îmi plac nespus poveștile și de aceea încerc să ajung nu în locurile extrem de populare, ci în cele care au o personalitate aparte. Iar acestea nu apar, de regulă, în topurile agențiilor de turism.

Cel mai simpatic loc de ieşit în Bucureşti: este chiar lângă casă mea, în Herăstrău! Acest parc este minunat, fiindcă reunește cam toate elementele de divertisment în aer liber, pe care ți le-ai putea dori: restaurante, cluburi, locuri de joacă pentru copii, zone pentru plimbări sau spații pentru exerciții fizice…

Un fel de mâncare adorat: orice din bucătaria italiană (însă din cea din sud, a zonelor Puglia, Campania, Sicilia) mi se pare un deliciu desăvârșit. Paștele din Puglia sunt absolut divine, deșerturile siciliene sunt de nerefuzat, iar pizza mai bună decât Napoli-Campania nu există niciunde în lume. Se și spune “Vedere Napoli e poi morire!” (Vezi Napoli și-apoi poți muri!) Eu aș reformula și așa: “Mănânca în Napoli e poi morire”. 🙂

O plăcere vinovată: de când sunt plăcerile vinovate? Nu aș condamna nicio delectare! Dacă tot îmi provoacă plăcere, de ce să o blamez?!

Ultimele cărţi care ţi-au plăcut: dat fiind faptul că în ultima vreme am avut mult de studiat, am citit numeroase cărți despre Istoria Artelor Plastice. Îmbin utilul cu plăcutul.

Trei personalităţi pe care să le urmărim pe Instagram: BryanBoyCom (blogger), Dsquared2 (fashion brand), Iza_Goulart (supermodel). Însă mai important decât orice este să o urmăriți pe JaninaNectara! 🙂

Ce nu îţi lipseşte din geantă: în poșetă am toată viață mea. Pentru că, activând în zonă digital, toată viață mea încape într-un telefon. Scriu articole pentru siteul meu, Fashion Avec Passion, de pe telefon; editez fotografii pe telefon; postez pe contul de Instagram și Facebook tot de pe telefon; fac shopping online pe telefon; îmi aranjez întâlnirile tot cu ajutorul telefonului… Mai mult decât atât, toate proiectele pe care le realizez, toate detaliile logistice ale acestor proiecte sunt rezolvate de pe telefon!

Este cea mai eficientă unealtă de lucru a epocii moderne! Un instrument universal, care te degrevează de a-ți umple poșeta cu tot felul de nimicuri. Poate că de aceea gențile (ați observat trendul) se fac din ce în ce mai mici. 🙂  

Pe langă telefon, adaug, în plus, doar un card, cheile, un ruj și un mini parfum. Însă am ajuns la concluzia că aș putea trăi foarte bine și fără acestea. Acum se fac plăți cu telefonul chiar și la supermarket. Cât despre produsele de makeup, pot rămâne acasă și ele, pentru că dacă ți-ai descărcat aplicațiile care trebuie, nicio grijă te aranjează acestea în fotografii și fără pic de makeup. Vei arată că scoasă din cutie!

Janina Nectara Fashion Avec Passion 7

Un film pe care îl adori: de câte ori se redifuzează pe TVR, nu pot să nu mă uit la Cuibul de Viespi. Fără a fi critic de film, consider că este o operă artistică de o valoare excepțională, ce redă cu mare finețe tipologii de personaje pe care personal le-am recunoscut (chiar cunoscut) în societatea românească în care am copilărit. Poate de aceea și afinitatea mea pentru acest film. Însă chiar și cine este prea tânăr să se regăsească în unele situații cotidiene comice, grotești, satirice, absurde, va aprecia, cu siguranță, caleidoscopul de personalități obtuze, insensibile, superstițioase, superficiale, însă amuzante, efervescente, chiar simpatice-grație distribuției geniale de actori.

O expoziţie faină la care ai fost: indiferent de colecțiile de artă contemporană personale sau de vernisajele pasagere, o vizită la muzeul Guggenheim este o experiență inedită în sine, incomparabilă cu cea oferita de muzeele clasice. Inclusiv clădirea, concepută ca “un templu al spiritului” în New York sau ca monument-spectacol în Bilbao, reprezintă o capodoperă arhitecturală. Recent, mi-am petrecut o zi întreagă în muzeul din Spania și, credeți-mă, nu a fost suficient. Sunt nerăbdătoare sa-l vad și pe cel din Abu Dhabi, care își anunță deschiderea în 2017.

Un documentar pe care l-ai recomanda: aș avea câteva recomandări atât pentru cunoscători, cât și pentru simpli pasionați de modă. Scatter My Ashes at Bergdorf’s Goodman – în traducere, “Împrăștiați-mi cenușa peste Bergdorf Goodman” – este un documentar ce reunește marile personalități ale modei pentru a evidenția modul în care cel mai emblematic department store american a reușit să transforme înfățișarea societății și a modei din întreaga lume.

Visionaries: Inside The Creative Mind Tom Ford  Vizionarii: Înăuntrul Minții Creative Tom Ford – un documentar marcant, în care însuși genialul designer Tom Ford vorbește despre modul în care personalitatea sa i-a modelat atât cariera, cât și brandul pe care îl conduce. Totul condimentat cu sfaturi de business esențiale, aplicabile indiferent de domeniu. Iar Oscar De La Renta – American Icon este o producție ce urmărește remarcabila carieră a designerului latin, expusă de Primele Doamne ale Americii, dar și de Anna Wintour (editorul șef Vogue America), Diane Von Furstenberg și multe alte personalități de referință ale industriei modei.

De asemenea, Oscar De La Renta – Five Decades Of Style, vine în completarea materialului precedent, fiind realizat de Laura Bush, soția președintelui american George Bush. Eu am avut oportunitatea de a le studia mai bine cât timp am făcut un internship în New York, la însuși Oscar de la Renta.

Un item în care vei investi în acest sezon: în acest sezon, mi-am propus să îmi completez colecția de mănuși. Fie că sunt micro-mănuși, până la jumătatea palmei, sau lungi, deasupra coatelor, mănușile dau o eleganță ieșită din comun, iar dacă sunt alese în culori complementare vestimentației adoptate, vor deveni elementul central al ținutei.

Accesoriul pe care îl iubeşti: cel mai mult iubesc gențile și bijuteriile! Renunț la a cumpăra orice, însă dacă văd o geanta frumoasă ori o bijuterie care să îmi fure ochii, nu promit că răspund de “faptele” mele financiare…

Un obiect cu poveste din garderoba ta: când am plecat în New York pentru internship-ul de la Oscar de la Renta, primul contact cu brandul creatorului american nu a fost, însă, la propria sa casă de modă. Ajunsesem în NY cu două zile în avans. Cum m-am dat jos din avion, aproape că am avut un şoc termic. Era atât de frig! Un ger năprasnic! Nu a făcut vreo diferență faptul că mi-am pus repede toate hainele din bagaj pe mine. Am fost nevoită să merg în primul magazin care mi-a ieşit în cale, să îmi cumpăr o haină groasă.

Am intrat pe Fifth Avenue, în Bergdorf Goodman şi prima haină care mi-a sărit în ochi a fost un superb matou din stofă roşie, fină, creat de Oscar de la Renta în colaborare cu John Galliano – o piesă de colecţie, singura care mai rămăsese pe raft, de altfel. Nu am crezut niciodată în dragoste la prima vedere, însă haina ODLR mi-a demonstrat cât de mult mă înşelasem până atunci.

Am ezitat minute bune. M-am tot învârtit în jurul ei. M-am învârtit mai ceva ca un derviş rotitor. Preţul era exorbitant. Perfect normal, doar Oscar de la Renta este unul dintre cele mai exclusiviste branduri din lume. În minutele premergătoare deciziei de cumpărare, se punea problema dacă să trec mai departe și să rămân cu gândul la ea toată viața sau să o cumpăr, dar să îmi găsesc, eventual, vreun pod sub care să mă adapostesc până plecam acasă, fiindca haina costa cât chiria + cheltuielile aferente vieții în sine + biletele de avion New York-București.

În final, nu am rezistat tentaţiei şi uite aşa, am rămas din mea prima zi în NY fără niciun ban. Toti banii destinaţi pentru a supravieţui în NY s-au dus în cateva secunde pe o superbă haină ODLR. Partea bună a fost că am rezolvat, în final, problema cu podul. Partea proastă? Tot mi-a fost frig, fiindcă plecasem cu gândul să-mi iau o haina groasă, iar din magazin am plecat cu una subţire şi cu toţi banii luaţi. Da! Dar a meritat. Am o piesa de colecţie ODLR by John Galliano!

Trei lucruri pe care orice femeie ar trebui să le aibă în garderobă: în primul rând mult spațiu! De ce? Pentru că nu sfătuiesc pe nimeni să își arunce hainele și să le schimbe de la un sezon la altul. Moda are un parcurs ciclic. Ceea ce iese din tendințe astăzi, va reveni, cu siguranță, în câțiva ani. De aceea, ar fi înțelept să vă păstrați piesele preferate chiar dacă adăugați altele noi cu periodicitate.

Indicată ar fi și o lumină bună, care să nu distorsioneze tonurile și nuanțele hainelor. Altfel, riscați să creați cele mai neobișnuite mixaje de culori. Se întâmplă des, mai ales când vă grăbiți. Eu am avut momente în care am ieșit afară cu un top pus pe dos sau cu o fusta gri într-o ținută ce nu accepta acea nuanță de gri. Și puteam să bag mâna în foc că fusta e neagră înainte să plec de acasă… Dar, într-un semi-întuneric, vorba aceea, toate pisicile și hainele par negre.

Și, în final, din orice garderobă nu ar trebui să lipsească o oglindă mare, care să arate întreaga ținută! Potențialul unui look impecabil este stricat deseori de pantofi nepotriviți, nu pentru că nu ar exista și alte variante în garderobă, ci pentru ca oglinda insuficient de mare fragmentează imaginea. Astfel, ținuta este văzută din bucăți și nu ca un tot unitar, ceea ce poate păcăli ochiul în a face alegeri potrivite doar parțial.

Un designer străin ale cărui colecții le urmărești mereu: prin natura profesiei, îi urmăresc pe toți!

Urmărește-o pe Janina aici:

Website: http://www.fashionavecpassion.ro/janina-nectara/

Facebook: http://goo.gl/voFmy9

Instagram: http://goo.gl/Lm4gN3

erika
erika.chivu@ringier.ro