Instagramer to watch: Bogdan Bălăceanu

Madrid, Stockholm, Copenhaga, Florența, Paris, Bucovina: am enumerat doar câteva dintre cele mai recente destinații în care Bogdan Bălăceanu (@stranger) a surprins în imagini splendide colțuri de rai. Aruncă un ochi pe contul lui și te vei convinge!   

Bogdan Bălăceanu, 30 de ani, Orléans, Franța, administrator sisteme informatice.

De când ai profilul de Instagram și de când a început să te pasioneze fotografia?
Am contul din 2010, dar am început să-l iau în serios abia începând cu noiembrie 2011. Fotografía mă pasionează de prin 1997, atunci când am primit un aparat pe film Kodak cadou de la tatăl meu, însă această pasiune a evoluat începând cu anul 2007, atunci când mi-am cumpărat primul meu DSLR.

Ce aparat sau telefon ai și ce aplicații folosești pentru fotografiile tale?
Până am înțeles că aparatele foto sunt doar unelte pentru a materializa un cadru văzut de ochiul fotografului, mi-a luat ceva. Așa că din momentul în care mi-am dat seama că fotografia e o parte importantă din viața mea, am folosit destule aparate foto. Pentru Instagram, pâna în urmă cu un an și jumătate, foloseam doar iPhone-ul. Momentan folosesc iPhone 6, dar și Fuji X100T sau Canon 5D Mark III cât și aparate analogice ca Hasselblad 501CM, Leica M3 sau Canon AE1P. Pentru editarea de bază a fotografiilor folosesc Enlight iar pentru filtre, VSCO Cam si Priime.

Povestește-mi despre o întâlnire specială pe care ai avut-o datorită profilului de Insta:
Până acum, cel mai mult mi-a plăcut atunci când, toamna trecută, echipa de la DS (marca de lux de la Citroën) m-a invitat împreună cu instagrameri din toată Europa, timp de un weekend, la o veche mănăstire transformată în hotel de 5 stele de pe Valea Loarei ca sa testăm modelul DS4 pe care urma să îl lanseze.

Processed with VSCOcam with e3 preset

Cel mai frumos efect al Instagramului….
… este că reușește să transforme străini de pe Internet în prieteni buni. Am destui prieteni buni din locuri destul de diverse pe care i-am cunoscut prin intermediul Instagramului. E minunat să aterizezi într-un oraș nou și să poți să îl explorezi ca un localnic prin intermediul comunității Instagram de acolo. Alt efect grozav al Instagramului e că te transformă în turist în propriul oraș sau în zona ta: trebuie să vezi totul cu alți ochi pentru a putea fi constant și divers în postări.

Care sunt locurile cele mai dragi ție?
Iubesc Valea Loarei; locuiesc acolo și este o zonă plină de cultură și de viață. Parisul, de asemenea, are un loc special în topul meu.

Dar cel mai „fotogenic“ oraș în care ai fost:
M-a surprins recent Copenhaga.

Processed with VSCOcam with c7 preset

Ce sfaturi i-ai dat unui instagramer la început de drum?
Nu abuza de prelucrare, nu ignora aspectul social al Instagramului, fii autentic.

Există un fotograf pe care îl admiri?
L-am descoperit recent pe Théo Gosselin. Fotografiaza doar analog și are un stil bine definit.

Trei conturi de Instagram pe care stai cu ochii: @_gabrielflores, @robbiel1 și @tellpas – toți fotografi pe film.

Processed with VSCOcam with e3 preset

În opinia ta, ce face ca o fotografie să fie extraordinară?
O fotografie devine extraordinară când transmite ceva: un mesaj, o senzație.

erika
erika.chivu@ringier.ro