TIFF 2014: jurnal de vacanţă la Cluj

Nici ploaia şi nici norii adunaţi peste Cluj nu ne-au împiedicat anul ăsta să ne bucurăm de o mulţime de filme bune şi câteva evenimente şi concerte extraordinare în cele cinci zile petrecute la a 13-a ediţie de TIFF.

Aşteptam ediţia asta de TIFF de luni bune cu gândul la poveştile pe care o să le aud pe terasă la Doamna T., la filmele pe care o să le văd cuibărită sub pătură în Piaţa Unirii şi la supa de vişine pe care o să o sorb cu nesaţ pe terasă la Corso. Dar nici n-am ajuns bine vineri pe seară în gara clujeană că îmi dau seama că rochia mea diafană nu e deloc făcută pentru vântul drăcesc de afară iar planurile mele de acasă n-or să se potrivească de fel cu cele din târg.

Trei ceaiuri fierbinţi şi câteva straturi de haine suprapuse mai apoi mă adăpostesc de ploaia mocănească în decorul rupt din poveşti de la Nuka Bistro (Piaţa Unirii nr. 16) şi, între o porţie de paste cu ruccola şi roşii cherry şi un vin alb, răsfoiesc pe îndelete programul şi ghidul de festival şi-mi fac planul de bătaie pentru zilele ce urmează. Cuvintele de ordine: filme, filme, filme bune.

M-am trezit sâmbătă cu o poftă nebună de vizionat aşa că am luat la rând programul de la Cinema Victoria. Primul pe listă? Hotell, un film suedez scris şi regizat de Lisa Langseth, o poveste complet atipică despre un grup de suport neconvenţional. O oră de răgaz în care am traversat vizavi pentru un croissant fierbinte cu ciocolată la Panemar şi m-am reîntors în sala de la Victoria pentru a doua proiecţie a zilei: La maison de la Radio, excelentul documentar despre radioul public francez, regizat de Nicolas Philibert (prezent în sala la proiecţie).

Trasând o zi din viaţa profesioniştilor de radio ce lucrează în cunoscuta clădire circulară pariziană (o zi compusă ca un joc de puzzle din cadre adunate în cele 10 săptămâni de filmare), documentarul ne lasă să tragem cu ochiul în culisele celor mai populare emisiuni ale tuturor canalelor Radio France, să îi vedem la lucru pe cei mai cunoscuţi prezentatori francezi şi să îi admirăm pentru scurte momente pe Umberto Eco (în mijlocul unui interviu) sau pe Antonio Placer (de departe momentul meu favorit e piesa lui, Republicalma, în care e acompaniat la pian de Jean Marie Machado).

Pe ritmurile melodiei lui Antonio am pornit către Cinema Florin Piersic spre o proiecţie specială: L’écume des jours, ecranizarea iconicului roman al lui Boris Vian, în regia lui Michel Gondry, cu o distribuţie plină de staruri – Romain Duris, Audrey Tautou, Gad Elmaleh, Omar Sy şi Charlotte Le Bon. A trecut uşor de 17:00, norii s-au adunat din nou deasupra Clujului iar vântul s-a înteţit aşa că ne-am strecurat din nou pe scaunele bleu de la Nuka Bistro pentru o supă de roşii cu crutoane şi o limonadă cu rubarbă care să ne mai scoată un pic din amorţeală. Un pahar de vin la Corso (Piaţa Unirii nr. 15) şi a venit rândul celei din urmă proiecţie a serii: Night Moves, filmul indie al lui Kelly Reichardt, cu Jesse Eisenberg, Dakota Fanning şi Peter Sarsgaard, despre trei ecologişti radicali care pun la cale un protest cu urmări tragice.

M-am trezit cu noaptea-n cap duminică doar-doar voi da draperia la o parte şi voi zări soarele. N-a fost să fie aşa că am pornit din nou la drum cu umbrela după mine la Cinepiano, minunatul experiment al lui Tony Berchmans care pune laolaltă filmele mute ale începutului de secol XX cu partituri clasice, melodii folk şi compoziţii proprii, inspirate din ragtime şi jazz. Am râs mult urmărindu-i pe ecrane pe Stan şi Bran în Big Business (1929), pe Charlie Chaplin în emoţionantul şi amuzantul A Dog’s Life (1918) şi pe Buster Keaton în clasicul Cops (1922) şi i-am aplaudat efortul lui Berchmans de a cânta aproape fără întrerupere timp de o oră şi jumătate.

Am plutit aproape până la Toulouse Cafe-Brasserie (Piaţa Unirii nr. 12) şi am zăbovit un strop până a venit rândul lui Love is Strange, un film tare emoţionant despre doi sexagenari gay din New York care, după ce se căsătoresc după 39 de ani de relaţie, ajung să-şi petreacă primul de an de căsnicie mai mult separat decât împreună. Regizat de Ira Sachs, filmul vine direct din selecţia de la Sundance şi îi adună pe ecrane pe John Lithgow, Alfred Molina şi Marisa Tomei. A picat noaptea peste Cluj şi ultima proiecţie a serii a fost şi preferata mea: La Vénus à la fourrure, filmul prezentat anul trecut la Cannes de Roman Polanski, o poveste în două personaje, care testează limita subtilă dintre teatral şi real şi care exploatează la maximum talentul actoricesc al lui Mathieu Amalric şi al lui Emmanuelle Seigner.

Am aşteptat cu inima la gură o dimineaţă însorită aşa că de îndată ce am văzut că temperaturile au crescut niţel m-am înarmat cu o pătură, o pungă plină ochi cu cireşe pietroase şi o cafea fierbinte preparată de specialiştii de la Olivo (Bulevardul Eroilor nr. 7) la dripper (un instrument care mi s-a spus că infuzează mult mai bine cafeaua) şi am pornit către Bonţida. Trei kilometri la dus, trei kilometri la întors, am luat la rând toate casele vechi din comună, toate grădinile împrejmuite, toate curţile cu pomi înverziţi şi am ajuns la minunăţia de Castel Banffy pentru o porţie de leneveală şi citit în aer liber. 

Am ajuns înapoi în oraş numai bine cât să nu ratez Ida, filmul alb negru al polonezului Pawel Pawlikowski, o poveste care a rămas cu mine multe ore după ce am ieşit din sala de cinema. Era şi păcat să nu profităm un strop de vremea bună de afară aşa că am dat o fugă să vedem şi grădina superb amenajată de la Livada (Clinicilor nr. 14-16).

Am intrat apoi la Maria T, spectacolul dedicat Mariei Tănase semnat Bălănescu Quartet, o producţie absolut hipnotizantă aplaudată la scenă deschisă de sala arhiplină de la Casa de Cultură a Studenţilor.

Şi uite aşa a venit vremea şi ultimei proiecţii din acea seară, filmul eveniment Yves Saint Laurent, regizat de Jalil Lespert, cu Pierre Niney, Guillaume Gallienne, Charlotte Le Bon, pelicula atât de criticată de partenerul de viaţă al lui YSL, Pierre Bergé (dacă vă pasionează viaţa celebrului designer şi relaţia dintre cei doi nu rataţi nici documentarul din 2010, L’amour fou).

Nu puteam să plec din Cluj fără să văd măcar una dintre expoziţiile vernisate cu ocazia TIFF-ului iar aleasa a fost Film Poster is not Dead de la Muzeul de Artă, o adevărată bucurie vizuală.

E drept că trenul m-a adus înapoi acasă marţi seară dar festivalul continuă la Cluj până duminică, 8 iunie, cu o mulţime de filme excelente aşa că de aveţi drum către urbe nu staţi pe gânduri şi intraţi la proiecţii. Iar pentru bucureşteni avem şi o veste bună: 50 dintre filmele de TIFF vin în Capitală, într-o retrospectivă specială, între 10 şi 19 iunie la Studio, Elvira Popescu şi J’ai Bistrot (pssst, vă vom spune în curând şi care sunt filmele pe care să nu le rataţi).

Alte instagrame de la TIFF, în galeria foto alăturată. 

Citeşte cum a fost la ediţia din 2013 aici. 

Foto: arhiva personală