Scenografa Alina Herescu: totul sau nimic!

Uneori, întâlnirea cu meseria pe care o vei iubi o viaţă are loc pe neaşteptate. Chiar dacă semnele care te îndreaptă într-o anumită direcţie nu lipsesc…

Uneori, întâlnirea cu meseria pe care o vei iubi o viaţă are loc pe neaşteptate. Chiar dacă semnele care te îndreaptă într-o anumită direcţie nu lipsesc… 

„Toată copilăria am făcut cazemate şi machete fără să ştiu ce înseamnă“, spune scenografa Alina Herescu. Şi, uite aşa, la o vizită în culisele teatrului Bulandra, în timpul liceului, „s-a produs miracolul. Ajunsă acolo precum Alice în Ţara Minunilor m-am emoţionat, am început să tremur şi m-am trezit spunând: «acesta-i locul meu»“. Primul spectacol l-a făcut încă în anul II de facultate, Barbarii, în regia Anei Mărgineanu, „oarecum pe ascuns, pentru că profesorii noştri de la Arte nu prea vedeau cu ochi buni colaborarea cu studenţii de la Regie“, îşi aduce aminte râzând Alina Herescu. Aşa a început implicarea ei în proiecte alături de Radu Apostol, Sorin Militaru, Radu Afrim. Am întrebat-o pe Alina dacă, pentru a face „povestea“ unei scene, îi e suficient scenariul. „Particip la repetiţii încă din stadiul de lectură. Nu fac schiţele de costum până nu studiez actorii; doar creez personaje, nu haine de serie. Schiţele mele devin întotdeauna «mişcătoare» pe scenă, pentru că actorii se regăsesc în ele şi preiau până şi atitudinea din schiţă. Sigur că sunt alături de actori permanent.. doar avem un «copil» împreună, nu?!“, spune Alina, care nu s-a dat înapoi chiar să înlocuiască o actriţă într-un spectacol! „Chiar la avanpremiera unui spectacol la Braşov, m-am trezit, cu doar două ore înainte, că trebuie să intru în locul unei actriţe ce se îmbolnăvise. Sala era vândută în întregime, părinţii mei erau prezenţi la spectacol. Regizorul s-a uitat la mine şi mi-a zis «Hereasco, numai tu poţi face asta! Te bagi?». Iar eu, în nebunia mea, am acceptat, cu palmele ude şi stomacul strâns de emoţie.“

Implicarea totală? Da!

„Eu mă implic total în fiecare proiect pe care îl fac. Când am făcut Ţiganiada, la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea (regia Sorin Militaru) am încercat să pătrund cât mai mult în lumea fascinantă a ţiganilor. Am purtat fuste ţigăneşti, am învăţat să văd viaţa prin dansurile lor, am dansat cu ei şi m-am molipsit şi m-am contopit într-o stare pe care noi nu o simţim în viaţa de zi cu zi. Şi sunt ferm convinsă că această stare s-a simţit şi pe scenă. Tot aşa am început să dansez şi tango, acum patru ani, tot o pasiune pe viaţă, datorită spectacolului Taxi Vinil de la Tg. Mureş. Ştiu, îmi place să fac tot sau nimic, fără jumătăţi de măsură“. Aşadar, Alina Herescu a început acum să înveţe cât mai multe despre tradiţiile evreieşti, pentru cel mai recent spectacol pe care îl pregăteşte, Yentl (care va avea premiera în luna mai la Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti). „Va fi un spectacol amplu, complex, construit filmic. „Decorul, costumele, luminile, efectele speciale, toate trebuie să formeze un tot unitar, de aceea e nevoie de multă atenţie şi minuţiozitate.“

De la primele schiţe…

Şi totuşi, ne întrebăm, cum poţi face să găseşti toate acele elemente speciale de care ai nevoie într-un spectacol? „Pentru mine, cea mai mare frământare cred că este în prima etapă, de creaţie, de laborator. Până prinde totul contur, pe hârtie, am nişte emoţii uriaşe, de parcă ar fi prima dată, de fiecare dată. Drumul poate deveni anevoios din lipsa banilor, spre exemplu. Sau atunci când oamenii sunt călăuziţi de motto-urile: „lasă că merge şi aşa“, „lasă că merge şi fără“. Dacă te adaptezi repede să reinventezi lucruri, poţi salva spectacolul de la compromisul estetic şi de calitate. Doar că asta costă, când eşti perfecţionist“, spune Alina Herescu, care adaugă, cu tristeţe „Sufăr când artiştii nu sunt trataţi cu respect şi nu sunt apreciaţi, sufăr că totul devine tot mai comercial, grăbit, mercantil, spectacolele făcându-se pe repede înainte, pe banda rulantă fără să conteze cum, cantitatea devenind prioritară în defavoarea calităţii“. Iar o scenografie reuşită contează mult în povestea unui spectacol pe care să-l urmăreşti cu sufletul la gură. „Fiecare rotiţă este extrem de importantă în funcţionarea întregului. Un spectacol este bun atunci când regia, scenografia, actoria, muzica, coregrafia se completează perfect şi sunt în armonie. Este adevărat că impactul vizual e puternic şi e receptat primul de către public, dar dacă el nu slujeşte povestea, nu ajută la întelegerea ei şi e doar o demonstraţie în sine, atunci nu are nicio valoare. La cealaltă extremă, un spectacol fără imagine este ca un chip cu o gură vorbindă, dar fără ochi, un chip inexpresiv, ce poate deveni monoton, plictisitor. Oamenii au nevoie de spectaculos, de magie: de aceea vin la teatru.“

Foto: arhiva personală a invitatei