O discuție sinceră despre succes și idoli (sau lipsa lor)

Am convocat-o pe Ioana Grama la o discuție despre succes și idoli (sau lipsa lor).

Mi-am întors amintirile pe toate părțile gândindu-mă la ce idoli am avut de-a lungul anilor. Și dacă a trebuit să mă gândesc atât, cred că e evident că niciunul nu m-a marcat cu adevărat atât de tare. Cred că problema cea mai mare pe care o aveam cu femeile care îmi erau prezentate ca modele în adolescență e că nu le admiram, ci le invidiam. Niciuna nu arăta ca mine, toate erau slabe, frumoase, sexy… perfecte. Niciuna nu îmi exprima nimic altceva în afară de faptul că pentru a fi fericită și pentru a avea succes în viață trebuie să fiu frumoasă și mai presus de atât, slabă.

Cred că e foarte diferit să crești în ziua de azi – atâtea femei sparg iluzia perfecțiunii, încât cred că e mult mai ușor să treci prin adolescență și să aduni mai puține complexe. Dar „pe vremea mea” (adică acum opt-nouă ani) nu era așa. Photoshop-ul era în floare și țelul suprem, talonul care îți promitea fericirea în viață era să fii slabă.

Eu nu eram, nu reușeam să fiu (cel puțin nu atât de slabă pe cât aveam impresia că ar trebui) și frustrările s-au adunat lună de lună până când, la 16 ani, am ajuns să fiu bulimica. Nu vreau să dau vina pe media sau pe mediu, alegerile mele au fost alegerile mele și îmi asum asta, vreau doar să împart cu voi ceea ce am învățat în urma unor ani în care am trecut prin experiențe pe care nu le-aș dori nimănui.

Nici măcar nu e un lucru subiectiv, trecerea timpului o dovedește din nou și din nou, dar noi parcă refuzăm să ne învățam lecția. Trendurile, iconurile, standardele vin și pleacă. O dată la 10 ani se tot schimbă. Dacă pe când eram eu adolescentă idealul de frumusețe era să fii extrem de slabă, acum idealul cuprinde sâni mari, talie mică, fund mare și thigh gap. În câțiva ani va fi altul. Și tot așa, în loc să conștientizam că tot acest standard fabricat de frumusețe are singurul scop de a ne convinge să cumpărăm produse minune care să ne facă să arătăm într-un anumit fel, continuăm să ne urăm corpurile și să le supunem la o multitudine de chinuri și sacrificii pentru a putea arăta ca femeile care au succes în perioada respectivă.

Acum trei ani am luat decizia de a nu a mai trăi în acest rol de victimă și de a blama tot ce nu merge bine în viața mea pe modul cum arăt. Am reușit să înving bulimia, m-am îngrășat 20 de kilograme și, contrar așteptărilor mele, așa grasă cum sunt azi, sunt una dintre femeile care au succes.

Asta fiind o altă șmecherie pe care am învățat-o de-a lungul anilor, și anume că poți să îți definești singură succesul: pentru mine faptul că am ajuns să scriu pentru revistele la care visam de când eram mică, că am trei pisici absolut minunate și că la 23 de ani am reușit să pun pe picioare propriul meu brand de îmbrăcăminte înseamnă un succes extraordinar. Da, în unele zile mănânc pâine cu pateu (și pisicile au boabe mai scumpe decât mâncarea mea), nu îmi permit vacanțe de lux sau haine cu nume sonore care să întoarcă priviri, dar pentru mine realizările care nu se cuantifică în bani înseamnă mult mai mult și acestea îmi definesc succesul.

Am ales să vorbesc despre succes și idoli împreună cu Ioana Grama pentru că ea este una dintre fetele pe care le invidiam acum câțiva ani. Are un blog și o prezență online de succes, lucrurile pe care eram ferm convinsă că eu nu le am din cauză că nu sunt slabă. Mi-am dat seama în momentul în care mi-am asumat cine sunt, odată pentru totdeauna, că lipsa succesului meu nu era datorată faptului că nu eram slabă, ci nu aveam succes din cauză că mă prefăceam că sunt.

Aș fi dat orice să fiu ca Ioana, iar când ne-am întâlnit pentru prima data, fetița nesigură din mine se simțea groaznic de intimidată de ea. Niciodată nu am fost plăcută sau măcar acceptată de „fetele populare”, eu eram mereu ciudata grupului, mereu nesigură, mereu ultima aleasă la ora de sport când ne împărțeam pe echipe. Faptul că o fată ca ea înțelege o fată ca mine, faptul că am devenit prietene a făcut-o pe Patricia nesigură din mine să abandoneze din povara complexelor pe care le cară în spate din gimnaziu.

Dar și idolii au idolii lor. Ioana o iubește pe Rihanna: „The one and only, Rihanna. A fost și a rămas unul dintre idolii pe care îi am din copilărie. Mi se pare extraordinar felul în care a crescut, cum s-a dezvoltat ca om, ca stil, ca muzică. Pot să spun că am rămas fidelă idolilor mei din copilărie, așa cum am rămas fidelă stilului meu și felului meu de a fi.”

Felul Ioanei de a fi m-a cucerit și m-a făcut să mă simt acceptată într-un mod în care nu m-am mai simțit niciodată până acum. Iar aici este unul dintre punctele cele mai importante în care am vrut să ajung: în momentul în care privim pe cineva ca idol, tindem să uităm că și ei sunt oameni, ca noi. Ioana e unul dintre exemplele fericite care au apărut în viața mea. În ultimii ani am întâlnit mulți oameni pe care îi apreciam din online ca să am neplăcuta surpriză să aflu că în realitate sunt total altceva decât pretind a fi pe canalele lor curatoriate meticulos în online.

Chiar primul contact pe care îl ai cu Ioana îți spune că singurul mod prin care încearcă să impresioneze lumea e prin a fi ea însăși – descrierea ei pe Instagram spune așa: „Impressing people by being myself (n. red.: Impresionez oameni prin faptul că sunt eu). „Nu pot să mă prefac în fața nimănui. De fapt nici nu cred că am încercat vreodată. Îmi este mult mai ușor să fiu EU și să fiu acceptată așa cum sunt, decât să încerc să par altceva și să fiu iubită pentru ceva ce nu sunt.” Iar sinceritatea și asumarea sunt lucruri rar întâlnite în ziua de azi, mai ales pe Instagram.

„Consider că suntem cel mai puternic atuu al nostru, oricât de ciudat sau clișeic ar suna asta.  A cam venit timpul să ne acceptăm așa cum suntem și să avem încredere în noi.”

La fel cum idolii sunt doar oameni, simpli oameni pot deveni idoli. Tu poți fi propriul tău idol – și ar trebui să fii. Singurul lucru care trebuie să se schimbe e percepția ta asupra propriei persoane. Momentul în care vei înceta să îi permiți vieții tale să se învârtă în jurul frustrărilor și insecurităților tale și vei decide că te iubești pentru ceea ce ești, pentru cine ești, nu pentru cum arăți, acela va fi momentul în care vei fi cu adevărat fericită. Idolii vin și pleacă, iar cu toții avem o singură viață, așa că de ce să nu o trăim fericiți cu propria persoană?

Fotografii de Costruț

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro