Economia colaborativă – cine împarte, parte-și face!

Sharing is caring sau cum economia colaborativă redefinește modul în care călătorim zi de zi, ne petrecem vacanțele și ne facem noi prieteni                      

Nu știu alții cum sunt dar eu când mă gândesc la împărțit, parcă deja îl văd pe Ross intrând peste Chandler, pe Phoebe povestind ceva fără sens în timp ce își agață haina în cuierul Monicăi sau pe Joey dând buzna ca o furtună… și refuzând să își împartă sandwichul. Am crescut privind personajele din Friends împărțind canapele, cafele și povești, convinsă fiind că așa voi face și eu când voi fi mare: că voi sta la grămadă într-un apartament mare și simpatic cu toți prietenii mei, spionându-l pe acel vecin dubios. Aplauzele de pe fundal erau opționale. Au urmat anii în care am împărțit bănci, haine, sfaturi, credite de telefon, machiaj, placi de îndreptat părul, pachetele cu mâncare, țigări, bagaje, cărți sau pasiuni pentru aceiași băieți – cu alte cuvinte, liceul. De acolo lucrurile au continuat în aceiași direcție și nu peste mult timp a venit și momentul apartamentului împărțit, cu un scenariu deloc îndepărtat de cel din Friends. Oamenii sunt dispuși să împartă o sumedenie de lucruri, de la idealuri la obiecte, de la pasiuni la sfaturi. Suntem învățați de mici că așa e frumos: stăm câte doi în bancă, oferim o bucată din sandwich, iar gumele de mestecat, șervețelele sau tampoanele intră deja la capitolul bunuri comune. Cum se schimbă însă ecuația atunci când în loc de un prieten sau de un coleg, ai de împărțit ceva cu un străin?

Primele tatonări, primele îndoieli

Prima dată când am comandat o mașina prin Uber, aplicația mobilă de ride sharing, eram de-a dreptul terifiată. Știam de aplicație, aveam prieteni care o foloseau de ceva timp, mi se părea o alternativă cât se poate de bună taxiurilor, dar ezitam în continuare să îmi fac contul. De altfel, cred că mă număram printre puținii oameni care încă mai sunau după taxiuri, în loc să folosească aplicațiile. De data aceasta însă, planetele erau aliniate: pantofii cu toc pe care îi purtam îmi omorâseră picioarele, era oră de vârf, plouase și nicio companie de taxi nu dorea să coopereze, așa că mi-am luat inima în dinți și am downloadat aplicația, timp în care ceream asigurări colegei de birou că datele cardului meu nu vor pluti într-un hău al Internetului. Am reușit să plasez prima mea comandă pe Uber și apoi am văzut datele șoferului care urma să mă „culeagă“ și am ajuns la concluzia că arată ca un fost pușcăriaș (eram deosebit de raționala în acea zi). M-am aventurat șontâc pe tocuri și am intrat în mașina cu geamuri fumurii, strângând bine telefonul în mână și pregătindu-mă spiritual să fiu introdusă cu forța într-un circuit internațional de crimă organizată. În timp ce mă bucuram că măcar nu trebuie să vorbesc cu acest șofer, am început să mă relaxez treptat, lăsându-mă pradă fanteziei că este șoferul meu personal care mă duce către avionul la fel de personal care mă duce pe o insulă și așa mai departe, totul până când aud o întrebare. Șoferul vorbea, cu mine chiar, și mă întreba dacă folosesc de mult timp Uber-ul – am cumpănit dacă este o întrebare capcană care îmi poate decide soarta, dar am decis să fiu sinceră: era prima dată. Am continuat să vorbim despre cum funcționează aplicația, despre taximetriștii agresivi și despre cum el consideră că ce aduce realmente Uber în plus este acea conexiune umană: pentru un drum, scoți nasul din telefon și mai stai la povești cu un om pe care nu îl cunoșteai. Deci nu intenționa să mă omoare, totuși. Nici la avionul personal nu mă ducea, însă, pentru că între timp ajunsesem deja acasă și ne uram unul celuilalt o seară bună. De atunci nu am mai călcat într-un taxi, mi-au fost oferite bomboane, muzici preferenţiale, am discutat despre cum e în alte ţări, cum merge treaba cu Uber-ul; pe scurt, am făcut ceea ce mie îmi place să numesc „conversaţie de vecini“.

Uber, un fenomen internațional

Prima cursa operată de Uber în București (cu, sper, o persoană mai puţin înclinată către scenarii apocaliptice decât mine) se întâmpla în februarie 2015, iar de atunci aplicaţia a strâns peste 75 000 de utilizatori. Uber este prezent în 403 orașe din 58 de ţări și a pornit din San Francisco, în urmă cu șase ani, iar principiul său de funcţionare este unul foarte simplu, care elimina plata cash, și deci și clasicul bacșiș din ecuaţie. Uber nu se definește ca un furnizor de servicii de transport, ci ca un serviciu de ridesharing, iar șoferii sunt persoaane care trec printr-un proces prealabil de selecţie și care, de cele mai multe ori, fac din condus o modalitate de a-și rotunji veniturile. Aplicaţia îţi furnizează toate informaţiile necesare, de la rută, la localizare, la numele șoferului, marca mașinii și plăcuța de înregistrare și plusează mult pe rating: atât pasagerul cât și șoferul beneficiază de un sistem de feedback anonim și reciproc, care apare instantaneu la încheierea cursei. Alexandra Corolea de la Uber România ne-a povestit cum „datorită tehnologiei, Uber este unul dintre cele mai sigure moduri de a te deplasa prin Bucureștiul, cu ajutorul unei aplicații mobile. Turiștii străini care vizitează București au încredere în Uber. Până în prezent, vizitatori din 56 de țări au ales Uber ca pe o opțiune sigură și de încredere. Mai mult, Uber te duce acasă în siguranță: 7 din 10 utilizatori aleg Uber în timpul serii sau pe timp de noapte. Apoi, Uber poate reduce aglomerația din oraș. Putem să transportăm același număr de persoane cu un sfert din mașinile existente“. Recent Uber România a găzduit conferinţa Biz Innovation Forum: Welcome Sharing Economy, unde invitat a fost Kalle Palling, parlamentar estonian și iniţiator al legii ridesharing-ului în Estonia, prima ţară din UE care reglementează acest serviciu inovator; concluziile sale precum și ale altor vorbitori interesaţi de fenomen sunt clare: economia colaborativă se întâmplă aici și acum, nu mai rămâne decât să i se ofere cadrul de reglementare potrivit. Deși drumul său nu a fost unul fără „gropi“, de la proteste violente ale taximetriștilor de pretutindeni, la lipsa unui cadru legislativ, Uber a ajuns în prezent să fie evaluat la peste 50 de miliarde de dolari.

Un model de economie similar cu serviciile unei biblioteci

Și dacă suma vi se pare mare, aflaţi că este una cât se poate de firească într-o economie care începe să se bazeze din ce în ce mai mult pe servicii de sharing și în care se estimează că crowdfundingul va ajunge la 96 de miliarde de dolari până în anul 2025. Lawrence Alvarez, co-fondator al The Toronto Tool Library, un proiect nonprofit care funcţionează pe baza taxelor de membri sau a donaţiilor, și de unde se pot închiria cele mai variate ustensile și aparaturi pentru reparaţii crede că lucrurile vor evolua peste nivelul de a împărţi doar călătorii, mașini sau ustensile, și se va trece inclusiv la echipamente sportive sau de camping, jocuri de societate sau jucării. Tot el compară acest model de economie cu serviciile unei biblioteci, care îţi poate oferi o varietate copleșitoare de titluri, fără povara de a le deţine tu; într-o lume care devine din ce în ce mai aglomerată cu lucruri utile sau mai puțin utile, e ușor să vezi cum s-ar putea dezvolta totul în direcţia reciclării, împărţirii și economisirii de timp, efort și de bani. Beneficiile acoperă multe zone, de la aspectul ecologic – mai puţine mașini pe drumuri, mai puţine gunoaie, un consum mai mic de energie –, la cel personal – mai puţine cumpărături, mai mult timp la dispoziţie, un buget mai prietenos și posibilitatea de a cunoaște oameni din cele mai variate domenii sau naţionalităţi. Sentimentul de comunitate este cel pe care mizează acest tip de economie, și după ani buni de consum iresponsabil și de trăit sub semnul verbului „a avea“, trecerea la „a împărţi“ este una bine venită. Același Alvarez estimează că în viitor economia colaborativă va deveni normă, că își va găsi locul în vieţile tuturor în mod natural. Așa cum dacă vezi o casă în flăcări, suni imediat la pompieri, tot ca un reflex ar trebui să ajungă și acest tip de comportament responsabil de a împărţi, iar refuzul de a participa poate duce, urmând exemplul cu incendiul, la a pune viaţa ta sau vieţile celor din comunitate în pericol. Este un model de economie care se insinuează treptat în vieţile oamenilor, provocând un status-quo care până de curând părea incontestabil, dar care se arată pregătit să lase loc unor noi obiceiuri, mai prietenoase cu oamenii, dar în același timp profitabile.

Un business model: Airbnb

Un exemplu grăitor de afacere profitabilă care să funcţioneze pe acest model este și platforma Airbnb, lansată tot în San Francisco în 2008, aproape în același timp cu Uber, confirmând astfel creșterea unui adevărat trend în direcţia unui nou tip de economie. Airbnb a creat o comunitate care unește gazde din lumea întreagă cu oameni care călătoresc și care nu doresc să folosească serviciile unui hotel, ci preferă confortul și personalitatea unei case alese cu grijă, precum și interacţiunea cu localnicii care își închiriază căminul. Această comunitate a ajuns la un număr de peste 60 de milioane de oaspeţi și este prezentă în peste 34 000 de orașe din mai mult de 190 de ţări, compania fiind acum evaluată la 25 de milioane de dolari (cea de-a treia cea mai valoroasă afacere privată de start-up din lume). Airbnb a redefinit modul în care abordăm călătoriile, oferind o gamă foarte largă de opţiuni, de la camere, la apartamente întregi, case, vile sau chiar castele, și provocând un nou tip de experienţă, în care fie că este vorba de o noapte, o săptămâna sau o lună, ai posibilitatea să găsești o casă departe de acasă și să te întâlnești cu tot soiul de oameni.

De la Berlin la Roma și până în Sri Lanka Prima mea interacţiune cu Airbnb a avut loc în Berlin, când împreună cu niște prietene am închiriat un apartament aparţinând unei gazde pe nume Lacrima – o dată ajunse, am descoperit că Lacrima era din Brașov, își petrecuse toată viaţă în Berlin și era foarte încântată să mai stâlcească o frază-două în limba română. Care erau șansele? Am stat la taclale, ne-a pus în temă cu tot ce trebuia să știm legat de apartament și apoi ne-am văzut fiecare de ale noastre, tot minunandu-ne de coincidenţă. Recent, am ajuns și în Roma, tot prin Airbnb, într-un apartament din care nu mai voiam să plec: decorat ca în visele mele cele mai frumoase, nu cu una, ci cu două terase mari de unde se vedea întreg orașul, departe de zona foarte turistică, dar suficient de aproape de centru. Am închiriat o cameră din acest colţ de rai în care locuiau Andrea și Margherita, un cuplu cu ștate vechi în a fi gazde și care și-au amenajat acest apartament după chipul și asemănarea lor. Andrea este fotograf, iar Margherita dansatoare, iar colecţia ei de parfumuri miniaturale m-a lăsat cu gura la fel de căscată precum au făcut-o și celelalte minuni din orașul etern. Cei doi au început aventura pe Airbnb după ce la rândul lor au fost cazaţi într-o casă superbă în Istanbul și și-au dat seama că este o modalitate foarte bună de a cunoaște oameni noi și interesanţi din întreagă lume, dar și de a oferi oaspeţilor o experienţă greu de găsit în Roma la un preţ accesibil. Înainte să se mute în Roma, cei doi au petrecut câţiva ani în Asia, și timp de trei luni au fost gazde în casa unui prieten în jungla Ella, din Sri Lanka. O minune de trei etaje din bambus, casă era împărţită frăţește cu doi câini – Mala și Rama, precum și cu oaspeţii ocazionali neinvitați: câţiva șerpi, lilieci și un șoarece care făcuse o adevărată pasiune pentru piperul ţinut în casă de către administratorul terenului. Majoritatea oaspeţilor erau călători atipici, hipioţi și în general oameni cărora le plăcea să bată lumea-n lung și-n lat în căutare de experienţe noi, iar Andrea și Margherita își amintesc cu drag de acea perioada în care s-au reconectat la un ritm sănătos de viaţă. Pentru ei, Airbnb a fost o ocazie să își rotunjească veniturile, să cunoască mulţi oameni și să își perfecţioneze engleza, și pâ- nă acum au avut parte numai de experienţe plăcute și de oaspeţi simpatici. În plus, mi-au povestit că le-ar plăcea să găzduiască mese pentru oaspeţi și să fie și ei la rândul lor participanţi la astfel de reuniuni culinare în casele altor persoane care doresc să împartă experienţele lor gastronomice. Mie una mi-ar fi plăcut să mă adopte, dar nu le poţi avea chiar pe toate.

 

Schimburi de experiențe

Am o prietenă foarte bună care a locuit timp de șapte ani în Barcelona până să se decidă să încerce să subînchirieze un apartament pe Airbnb. Decorat cu mobilă recondiţionată și situat într-o zona centrală, apartamentul a atras foarte rapid oaspeţi, graţie și preţului accesibil. După o lună în care au primit oameni de pretutindeni, Carmen și Sam au decis să continue cu Airbnb pentru că lucrurile începeau să dea roade și din punct de vedere financiar: „După prima lună aveam destul cât să acoperim chiria, facturile, orice alte costuri legate de Airbnb. După a treia lună, ne-am mărit și noi tarifele (dar le-am păstrat în continuare sub preţul mediu al apartamentolor Airbnb din Barcelona). Fiindcă am primit recenzii foarte bune eram în continuare fully booked și am reușit să facem și niște bani de buzunar“, spune ea. Carmen povestește cu drag despre unii dintre primii oaspeţi pe care i-au găzduit: „un cuplu foarte tânăr, tocmai terminaseră liceul, era prima lor experienţă Airbnb și prima oară într-o vacanţă fără adulţi – ne-am împrietenit instantaneu cu ei, în mare parte fiindcă mă regăseam în inocenţa și entuziasmul lor.“ Altă dată, când se întorcea de la o petrecere, s-a întâlnit în zori cu oaspeţii care se întorceau și ei de la un club: „Evident că i-am invitat cu noi și am stat până dimineaţă și am privit răsăritul împreună. De multe ori ieșeam la cină cu ei și descopeream cât de apropiaţi eram niște străini. Deși eram din ţări diferite și nu ne știam deloc, experienţa Airbnb, bazată pe încredere reciprocă ne făcea să ne simţim extrem de confortabil unii cu alţii.“ Au fost însă și momente mai puţin plă- cute: „Niște musafiri s-au întors noaptea târziu acasă și erau atât de beţi încât nu mai știau la ce etaj e apartamentul și au început să bată la toate ușile din bloc. Unul dintre ei adormise pe scara blocului. Vecinii au chemat poliţia iar ei au luat amendă pentru deranjarea liniștii publice. Au lăsat apartamentul într-un hal în care nu credeam că o să-l văd vreodată, dar cel mai rău îmi părea de vecini. Am mers din ușa în ușa să le cerem scuze și celor cărora le-au bătut la ușă și i-au trezit le-am dăruit câte o sticlă de vin“.

Tot la capitolul dezavantaje, Carmen menţionează faptul că de multe ori oaspeţii nu reușeau să ajungă la ora stabilită și astfel îi dădeau programul peste cap, nu o dată fiind vorba de multe ore de așteptat, telefoane descărcate și tot soiul de încurcături. Apoi, mai ales la început primeau rezervări de la oameni care nu aveau recenzii sau informaţii complete, și așa că nu știai la ce să te aștepţi. Acestor riscuri se adaugă „birocraţia din spatele legalităţii Airbnb. În Barcelona, în fiecare an se încearcă să se facă aproape imposibilă subînchirierea pe Airbnb. Hotelierii se plâng că acest serviciu reprezintă o competiţie neloială iar autorităţile nu mai fac faţă presiunii așa că acum ai nevoie de o licenţă imposibil de obţinut dacă nu ești deja un magnat în imobiliare sau turism. În plus, sistemul Airbnb oferă trei opţiuni de rezervare gazdei și cam toate îl protejează pe musafir. Noi am mers pe încredere și am ales opţiunea rezervării flexibile. Ni s-a întâmplat o singură dată ca musafirul să anuleze cu trei zile înainte de sosire dar era în mijlocul verii și de îndată ce ni se eliberase apartamentul am și primit o nouă rezervare.“ Avantajele, însă, sunt mult mai multe, din punctul ei de vedere, iar principalele rămân rezultatele financiare și oamenii pe care îi întâlnești: „niciodată nu știi cui îi deschizi ușa, poate fi o potenţială colaborare profesională pe viitor, posibila ta gazdă din viitoarea vacanţă sau o persoană care te inspiră într-un mod neașteptat. (…) Ai încredere totală în niște străini, ei la rândul lor au încredere în tine și se dezvoltă o relaţie frumoasă. Cel mai probabil nu îi vei mai vedea în viaţă ta pe 99,99% din musafiri, însă deși efemeră, relaţia musafir-gazdă are ceva magic în ea.“ Despre aceeași magie vorbea și Amanda Palmer în fața audienței TED, în timp ce povestea cum a ajuns de la a fi statuie vivantă la a realiza cel mai mare proiect de crowdfunding muzical, bazându-se pe același principiu: „acel sentiment visceral de a avea încredere în străini“. Și poate că deși să alături termeni precum „magie“ și „economie” sună desuet și de-a dreptul visător, momentul în care realizăm că cele două nu se exclud reciproc, ba chiar pot lucra bine împreună, nu este departe. Până atunci însă, putem fredona în continuare: I’ll be there for you / (‘Cause you’re there for me too).

 

Ilustrații de George Roșu

Emilia Barbu
emilialaland@gmail.com