femei calatoresc singure

De ce nu ar trebui să-ți fie frică să călătorești singură

Multe femei călătoresc singure, în timp ce altele doar își doresc.
Ți-e frică să trăiești sau trăiești ca să-ți fie frică?

 

Acum câteva săptămâni o prietenă foarte bună m-a anunțat că la vara pleacă singură în Nepal pentru 16 zile. I-am zis că mă bucur mult pentru ea și după ce m-am obișnuit un pic cu ideea am întrebat-o ce-o să facă acolo. Mi-a răspuns senină că se duce 10 zile să învețe meditație la o mănăstire budistă și că în restul timpului va călători prin țară ca să se descopere.

Cum ne influențează rolurile de gen

Prima dată când m-am întrebat ce pot face singură și ce nu a fost în timpul facultății și tot atunci am încercat să aflu și cine îmi pune de fapt limite când vine vorba despre felul în care aleg să-mi trăiesc viața. Eram studentă și îmi plăcea foarte mult să merg la teatru, dar dacă nu găseam o prietenă sau un prieten care să mă însoțească nu mai mergeam, iar apoi îmi părea rău că nu am văzut spectacolul. Am început să merg singură când am realizat că dacă nu văd piesele de teatru atunci când aflu de ele, nu le mai văd niciodată, și n-am nicio amintire despre cum a fost prima dată, nesiguranțele și temerile mele s-au spulberat atât de ușor încât am și uitat cum a fost.

Tot în urmă cu mai mult de 10 ani, când mă plimbam singură pe străduțele din București, descopeream câte o terasă ascunsă și-mi doream de fiecare dată să mă opresc să beau o cafea. Cafeaua gata făcută e mai bună decât cealaltă, iar atunci când o beau în aer liber se transformă într-o poveste. Mult timp mi-a fost greu să fac asta. Să mă opresc de una singură, să-mi comand și să beau o cafea.

Mi se părea că ar trebui să am la mine laptopul, ca și cum aș avea treabă sau măcar o carte. Nu mă puteam vedea așezându-mă la terasă fără accesoriile astea care să mă completeze cumva. Asta îmi amintește de o fază dintr-un film, cu niște fete care nu se simțeau bine că au ieșit în oraș neînsoțite. Și-au luat cu ele niște sacouri bărbătești și le-au așezat pe scaunele din fața lor, ca să pară că nu sunt singure de fapt. E drept că timp de un an jumătate, cât am lucrat ca barmaniță la o terasă din București, nu-mi amintesc să fi văzut prea multe femei care să vină să bea ceva singure. Însă pe mine experiența barului chiar m-a schimbat, astâzi nu mai am nicio reținere, mă opresc oriunde și beau ce vreau liniștită, fără accesorii, uneori și ore în șir.

Am avut norocul să cunosc și să mă maturizez în compania unor fete super curajoase, mult mai curajoase ca mine, și cred că asta m-a ajutat mult să renunț la temeri și prejudecăți inspirate din rolurile tradiționale de gen pe care societatea încă le promovează. Îmi povesteau că în liceu își cumpărau bilet de tren cu valabilitate de o lună pe toate liniile europene și că, în afară de călătoria cu trenul dus întors către orice destinație le trecea prin cap, făceau autostopul între țări. Îmi povesteau despre drumuri lungi pe autostrăzi internaționale în compania unor șoferi despre care nu știau nimic.

Îmi spuneau cum ajungeau singure prin Saint Tropez și își puneau cortul pe marginea drumului, iar dimineață când ieșeau din cort vedeau pe stradă femei decupate parcă din cele mai fancy reviste de fashion din lume. Sau cum înnoptau în Praga sau în Sarajevo la câte un tip pe care îl cunoscuseră în ziua aia pe stradă sau în vreo cafenea. Poveștile lor păreau rupte de realitatea amintirilor mele despre cum mă temeam să merg neînsoțită la Teatrul Național.

Mult timp nu mi-am permis să mă gândesc cum ar fi dacă aș călători singură. S-a întâmplat să fac asta de multe ori, dar doar în interes de serviciu. Singurele vacanțe de una singură mi le-am făcut la mare, iar acest obicei a apărut abia în momentul în care am realizat că nimeni din jurul meu nu-și dorește să vadă marea atât de des ca mine. În timp a devenit o rutină, fac cel puțin câte o călătorie pe an cu și pentru mine. Mă duc la mare singură câte o săptămână sau chiar mai mult și este foarte frumos de fiecare dată.

Ce descoperi când călătorești singură

Să călătoresc singură este o experiență extrem de puternică și eliberatoare pentru mine. Este o ocazie să îmi petrec timp cu mine, să las în urmă presiunile și prejudecățile din jur, să-mi ascult intuiția, să mă întreb lucruri și să ies un pic din zona mea de confort. Când călătoresc neînsoțită am libertatea să îmi stabilesc singură toate detaliile excursiei, să socializez atunci când simt că într-adevăr îmi doresc să o fac, să iau doar eu deciziile în legătură cu felul în care îmi petrec timpul. Să fac lucruri de una singură îmi stimulează creativitatea și poate fi și terapeutic: dacă iau masa apreciez altfel gustul mâncării, o plimbare de una singură îmi așază gândurile, iar să călătoresc zile în șir poate fi o ocazie să cresc emoțional.

Terapeuții spun că timpul pe care ni-l petrecem cu noi înșine contribuie mult la bunăstarea noastră psihică și scoate la suprafață o tărie de caracter pe care structurile sociale securizante din viața de zi cu zi o ascund. Matthew Bowker, cercetătoare și psihoterapeut, spune într-un interviu acordat pentru The Atlantic că suntem atrași de grupuri de oameni care să ne ajute să ne definim pe noi înșine, ceea ce, mai pe scurt, înseamnă să îi folosim pe ceilalți ca să ne conturăm identitățile, în loc să facem asta bazându-ne pe ceva ce vine din interiorul nostru. „Oamenii au nevoie să știe că vor supraviețui, că vor fi OK, chiar și dacă sunt în afara unui grup. Când te eliberezi de grupul din care provii, îți hrănești încrederea în proprile puteri, iar acesta este unul dintre cele mai eliberatoare sentimente.”

femei calatoresc singure

Tot specialiștii spun că atunci când călătorim singure reducem stresul și oboseala asociate dorinței de a întâmpina nevoile și așteptările celorlalți. În fiecare zi încercăm să mulțumim pe cineva, fie că este șeful, partenerul de viață, familia sau prietenii, dar când călătorim singure suntem responsabile doar de fericirea propriei persoane.

Pentru mine este clar că dacă aleg să călătoresc singură descopăr lucruri pe care nu le pot descoperi dacă sunt în compania cuiva. Oamenii se poartă altfel cu mine. Intră mai ușor în vorbă să-mi recomande sau să mă invite în locuri și sunt mult mai deschiși să-mi povestească despre viețile lor. Când sunt singură sunt mai conectată la propria persoană și la propriul corp, sunt mai conștientă de lucrurile pe care le trăiesc și mă bucur diferit.

Totodată este o ocazie să realizez că există extrem de multe femei din alte părți ale lumii care călătoresc singure ca și mine și un răgaz să mă întreb care ar mai fi lucrurile pe care mi-aș dori să le fac și nu am apucat, doar pentru că pur și simplu nu s-a nimerit să încerc. Prietenele acelea curajoase de care v-am povestit au trăit deja această experiență de zeci de ori, dar am și prietene care urmează să o trăiască pentru prima dată. Am fost curioasă să le întreb cum se vede prin ochii lor să călătorești singură prin lume.

Simina lucrează cu migranți și refugiați și destinațiile în zone nu tocmai singure au devenit preferatele ei atunci când își plănuiește o vacanță. Călătorește singură de ani de zile și uneori își face timp să și publice câteva din poveștile adunate în drumurile ei. „Ca persoană mai introvertită, mi-a fost întotdeauna mai greu să călătoresc în grupuri. Cu toate că îmi place să călătoresc cu prieteni, îmi găsesc un spaţiu de confort în a petrece timpul cu fiecare dintre ei, pe rând. Am călătorit adesea singură, atât prin Europa cât şi prin Orientul Mijlociu, și am avut ocazia să văd locuri şi să interacţionez cu oameni într-un alt mod decât dacă as fi fost însoţitită.

În Orientul Mijlociu, unde oamenii sunt foarte prietenoşi, curioşi şi deschişi, mi s-a întâmplat să cunosc foarte multă lume doar plimbându-mă pe stradă. Intrau în vorbă cu mine, erau curioşi de unde sunt, cum de am ales ţara lor, cum de călătoresc singură. Uneori am petrecut şi toată ziua cu câte cineva, am fost invitată în casele lor, am mâncat şi am povestit cu ei, am mers la nunţi sau la petreceri. În timp, Orientul Mijlociu mi-a devenit un loc de suflet, unde mă întorc cu orice ocazie.”

Simina a călătorit singură în țări în care nu prea te-ai aștepta să întâlnești turiste singure. „Ca femeie singură, am avut acces atât la spaţii mixte cât şi la spaţii dedicate doar femeilor. De exemplu, iarna trecută în Iran, am cunoscut nişte fete pe stradă, care mi-au spus că doresc să îşi exerseze limba engleză şi că vor să îmi facă un tur al oraşului, după care am ajuns la ele acasă – unde îşi invitaseră mamele, surorile, verişoarele şi prietenele. Femeile dansau, se distrau povestind întâmplări de viaţă şi m-au aplaudat atunci când le-am spus ce vârstă am, că nu am copii şi că nu sunt căsătorită. În Palestina ies adesea cu prietenii mei băieţi la terase, unde atâta timp cât sunt însoţiţi de o femeie, au acces la spaţiile mixte şi nu doar la cele dedicate bărbaţilor singuri.

Cu orice ocazie ne-am distrat pe seama acestor ieşiri ale noastre în oraş, care au devenit o parte importantă a timpului petrecut împreună. În urmă cu câţiva ani, în Siria devastată de război, am avut ocazia să petrec două zile la o familie acasă, dar şi într-o şcoală ocupată de refugiaţi. Seara, ca să nu mai auzim zgomotele infernale de afară, am pornit un generator pe motorină şi cu muzica la maxim, am gătit şi am mâncat împreună. La despărţire, fetele cu care am petrecut acele zile mi-au dat un medalion – o jumătate de inimă pe care era gravat Will go on. Ele şi-au păstrat cealaltă jumătate pe care scria Life.”

Simina crede că dacă ar fi făcut aceste călătorii în compania cuiva n-ar fi avut ocazia să trăiască aceste experiențe. „Chiar dacă uneori poate este dificil, iar alteori poate m-am simţit singură, mă bucur că am trăit toate aceste lucruri şi că aceste excursii mi-au arătat cât de aproape suntem de oameni, locuri şi culturi de departe. Acest mod de a călători m-a ajutat să scap de multe temeri şi idei preconcepute şi să văd lumea frumoasă, aşa cum este de fapt.”

Mădălina este psihoterapeut și nu a călătorit niciodată singură, nici măcar prin țară. Mi-a spus că visează de câțiva ani să plece singură într-un colț de lume, dar nu a îndrăznit până acum. „Am călătorit doar însoțită, iar deciziile și responsabilitățile erau tot timpul împărțite. Mă consider destul de responsabilă și autonomă, dar în caz că aveam o problemă știam că nu eram singură. Acest sentiment de singurătate mă intrigă și mă sperie concomitent. Dar am privit întotdeauna cu admirație și chiar cu o invidie venită din neputință femeile care călătoresc singure.”

La începutul lunii august, Mădălina pleacă singură către Nepal, o țară despre care știe foarte puține lucruri. Nu este o întâmplare, și-a gândit și conceput călătoria de una singură. Am întrebat-o dacă are emoții și mi-a recunoscut că da. „Frici și insecurități am, chiar cu duiumul. Nu știu cum va fi, nu știu la ce să mă aștept, dar sunt dispusă să încerc. Teama de necunoscut este prezentă și ea și încerc să o liniștesc spunându-i că mă am pe mine și voi ști ce să fac. Am nevoie să fac asta. Plec într-o Mânăstire budistă la capătul pământului, cum îi spune mama panicată. Straniu sentiment că scriu asta acum, pare mai aproape ca oricând.

Timp de 10 zile voi învață ce înseamnă meditația budistă, iar apoi o să vizitez țara atât cât îmi va permite timpul. Eu cu mine în afara zonei mele de confort, parcă fac mișto de mine. Simt că e ceva mai mult decât pot ochii mei să vadă și mintea mea să cuprindă, nu știu ce, dar e ca un fir subțire care mă trage. Am ales să plec singură, iar acest drum îl fac pt mine.”

Alecsandra este trainer și va călători anul acesta pentru a doua oară singură. „Acum vreo șapte-opt ani am făcut Camino de Santiago, plecând de capul meu, dar pe Camino nu ești niciodată singur de fapt. Mongolia va fi prima dată când plec din București singură.” Inițial, a vrut să plece cu soțul ei și să facă drumul îpreună până în Mongolia prin sud, cu motorul, și să se întoarcă prin nord, ca să poată să vadă și o parte din Rusia. Dar până la urmă lucrurile s-au așezat în așa fel încât a decis să plece singură, cu rucsacul în spate. „S-a nimerit de fapt să fie așa. Acum vreo doi ani am început să visez că sunt copil în Mongolia și bucuria pe care am simțit-o în vis, uitându-mă la câmpiile alea care nu se mai terminau, la munții fără vegetație, la oameni și la cai, mi-a dat cumva imboldul să mă duc.

Toata lumea îmi spune că sunt inconștientă că nu mi-e frică să plec o lună atât de departe. Dar cumva, deși nu sunt cea mai curajoasă ființă din lume, nu am nici o îngrijorare serioasă. Mă întreb doar cum o să gestionez frigul și lipsa toaletelor sau a dușurilor, dar e mai mult curiozitate decât teamă. Și e o curiozitate în principal legată de mine și de cum o să reacționez. Aproape ca la un blind date, doar că va fi o întâlnire cu mine.

O să mă duc întâi în Ulannbataar, de unde pornesc cu jeep-ul spre nord, merg două zile cu caii și apoi o să ajung la un trib nomad care are o turmă de reni, unde voi sta câteva zile. După, mă duc în vest la un festival cu vulturi și plănuiesc să fac și un pic de trekking în Altai. Surprinzător, asta e o lună, pentru că distanțele sunt foarte mari și drumuri nu prea există.”

Multe femei călătoresc singure, în timp ce altele doar își doresc. M-am întrebat care or fi temerile majore care determină o femeie să nu călătorească niciodată neînsoțită și am făcut puțin research prin blogurile biciclistelor care traversează mii de km prin lume și pe forumurile agențiilor de turism.

Frica de necunoscut, educația conservatoare, judecata celorlalți, teama pentru siguranța personală, teama de stări depresive sau de plictiseală sunt doar câteva dintre ele. Mi-a plăcut răspunsul dat de Kristin Newman, redactor TV și scriitoarea cărții What I Was Doing While You Were Breeding, într-un interviu pentru onlinetravelconsultant.com: „Cred că oamenii se tem să nu arate ca niște loseri. Este la fel ca atunci când oamenii nu vor să mănânce singuri. Se tem să fie singuri, să fie speriați, să arate de parcă nu ar avea pe nimeni.”

 Cum te pregătești pentru o călătorie de una singură

În ultimii ani, numărul femeilor care călătoresc singure prin lume a crescut extrem de mult. Forbes spune că, în general, femeile iau 80% din deciziile asociate călătoriilor, indiferent dacă se întâmplă să călătorească singure sau nu, iar site-urile de turism ne spun că genul și media de vârstă a „celui mai aventuros călător” din ziua de azi nu este masculin, 28 de ani, cum probabil ne-am aștepta, ci feminin, 47 de ani.

În 2015, Trip Advisor a demarat un studiu cu 9.000 de femei care au acceptat să răspundă la întrebări despre felul în care călătoresc. 74% dintre ele călătoriseră singure cel puțin o dată sau aveau de gând să călătorească singure în timpul anului respectiv. Cele care apucaseră deja să încerce această experiență au spus că excursiile pe care le-au făcut singure le-au determinat să fie mai independente și mai încrezătoare în forțele proprii.

Din punct de vedere statistic, nu se întâmplă mai multe lucruri neplăcute femeilor singure decât cuplurilor sau celor care călătoresc în grup, dar dacă plănuiești o astfel de excursie este bine să îți iei niște măsuri minime de precauție: să oferi partenerului de viață sau familiei informații despre traseul călătoriei tale, incluzând datele zborului și detaliile legate de cazare, să downloadezi înainte să pleci orice consideri că ți-ar fi de folos pentru călătorie (hărți, aplicații) sau să-ți procuri o asigurare medicală.

E bine să iei cu tine doar lucrurile strict necesare, ușoare, împreună cu niște fuste lungi sau rochii lungi, dacă pornești spre o țară care impune niște ținute vestimentare stricte pentru femei. Este foarte important să înțelegi și să respecți normele culturii locale: în unele locuri este nevoie să-ți acoperi părul (Iran), în altele e nevoie să-ți acoperi umerii și picioarele (India), iar în unele colțuri ale lumii interacțiunile dintre femei și bărbați – privirea directă în ochi, atingerile sau chiar și felul în care te adresezi – sunt apreciate diferit față de cultura din care provii.

Am citit poveștile de pe bloguri și cred că cea mai mare frică a femeilor care călătoresc singure este frica de viol. Este, de fapt, o frică pe care o resimțim toate, și atunci când călătorim și atunci când nu călătorim. Turistele singure sunt mult mai expuse hărțuirii și abuzului, dar ele experimentează aceste situații și în comunitățile din care fac parte.

femei calatoresc singure

Să sugerezi că o femeie nu ar trebui să călătorească singură ca să aibă grijă de propria siguranță nu prea are sens, atât timp cât inegalitatea de gen și violența sexuală continuă să atingă cote alarmante peste tot în lumea asta. Orice încercare de a constrânge mobilitatea femeilor pe criteriu de gen nu numai că hrănește ideea că violența împotriva lor este inevitabilă, dar în același timp ignoră riscurile reale la care femeile se expun în viețile lor de zi de zi.

O doză de teamă cred ca este sănătoasă, pentru că reprezintă, până la urmă, un mecanism de autoprotecție, fără de care n-am putea fi prevăzătoare. Ce mi se pare trist este atunci când teama de necunoscut ne copleșește până la a ne paraliza și până la a adânci niște blocaje care se răsfrâng asupra mai multor sectoare ale vieții noastre. Până la urmă, curajul nu înseamnă să nu-ți fie teamă, ci să trăiești cu ea fără să-ți refuzi lucrurile pe care ți le dorești.

Cred că este important să ne analizăm temerile, să aflăm ce se ascunde în spatele lor, să diferențiem frica de necunoscut de obișnuința de a amâna și să o transformăm, în măsura în care putem, în curiozitate. Călătoriile, ca parte din viață, oferă ocazii să evaluezi, să observi, să-ți folosești intuiția, să acționezi în concordanță cu sufletul tău și să-ți recapeți încrederea în sine, dar implică și riscuri. Pentru mine tot un risc este și să ajung la pensie și să mă întreb cum ar fi fost dacă aș fi încercat măcar o dată să călătoresc singură.

Ai o mare dorință de a călători singură? Vrei să vezi locuri exotice care nu sunt deloc interesante pentru prietenii tăi? Iată cinci lucruri pe care trebuie să știi înainte de a pleca la drum.

Foto: Marion Boe, Arthur Elgort

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro