Cum să dansezi şi să faci karaoke la o petrecere

Ah, a venit momentul să păşeşti pe ringul de dans. Luminile se sting, volumul muzicii creşte şi cei mai lipsiţi de coordonare dintre noi ies la lumină. Nu te îngrijora. Crezi că Beyoncé s-a născut Beyoncé? OK, Beyoncé e un exemplu greşit. Ideea este că toată lumea poate dansa pe orice muzică – hip-hop, disco, absolut orice stil – cu o singură condiţie: să fie îndrumaţi corect. Am cerut ajutorul lui DJ Cray, o coregrafă din New York, cea care a lucrat cu Stephen Colbert pentru videoclipul celor de la Daft Punk, Get Lucky Dance Party.

1. Ai încredere în tine. Apari pe ringul de dans cu o atitudine de superstar. Sau fă orice ca să o obţii. Nu te simţi sexy? Descheie-ţi bluza un pic sau lasă-ţi părul desfăcut. Trebuie să capeţi multă încredere în tine înainte să îţi dezvălui primele mişcări. E o idee bună şi să-ţi creezi un alter-ego – îi poţi da şi un nume trăznit (vă amintiţi de Sasha Fierce?!). De îndată ce intri în pielea personajului, te vei simţi mai încrezătoare în tine.
2. Ţine-ţi mâinile libere – fără băuturi sau clutch-uri pe ringul de dans. Mâinile tale trebuie să stea fie pe şolduri, fie în păr. Cel mai important detaliu este să laşi aerul să circule pe sub braţe (aşa cum spunem noi în dans). Cu alte cuvinte, ţine-ţi braţele şi coatele departe de cutia toracică. 
3. Dacă te simţi de-a dreptul pierdută pe ringul de dans, mişcă-ţi şoldurile în forme cifrei opt pe ritmul muzicii – asta eliberează partea de jos a corpului şi e o mişcare senzuală.
4. Dacă pur şi simplu nu îţi ies mişcările, poţi oricând să găseşti un dansator bun pe care să îl imiţi. Cele mai bune mişcări de dans sunt de obicei împrumutate de la altcineva.
5. Există şi câteva mişcări pe care ar trebuie să le eviţi cu desăvârşire: nu bate din palme, nu mărşălui – şi pentru numele lui Dumnezeu – nu ţipa pe ringul de dans.

Killing Karaoke
Ţii microfonul în mână. Eşti într-o cameră plină de oameni care se holbează la tine. Respiră adânc. Poţi să faci asta. După spusele lui Kevin Race, gazda localului de karaoke Boardwalk 11 din Los Angeles, cei mai aclamaţi cântăreţi de karaoke aleg una dintre aceste melodii cu priză la public Don’t Stop Believen’ (Journey), Ring of Fire (Johnny Cash), Proud Mary (Tina Turner). Dacă poţi să te bazezi şi pe câteva persoane care să facă backing vocals, atunci va fi cu atât mai bine.

De Danielle Pergament; traducere şi adaptare de Mirela Ujică; foto Condé Nast Digital Archive