5 designeri români pe care să stai cu ochii

De vorbă despre design și alți demoni cu Cristina Bulat, Dragoș Motica, Mădălina Andronic, Ioana Ciurea și Maria Burachu.

Așchii sub unghii. Vopsea pe haine. Nopți pierdute și mâini bătătorite. Toate acestea pentru un job instabil, care rareori îți permite să stârnești invidie pe rețelele sociale cu poze făcute în destinații exotice. Toate acestea, pendulând la nesfârșit între agonie și extaz, într-un atelier, neștiut de nimeni, unde tu întrebi și tot tu îți răspunzi. Și apoi te întorci la treabă. Toate acestea, pentru a răspunde cu un „da!“ hotărât pasiunii tale.

Nu sună chiar atât de tentant, nu? Dacă am merge la un târg de joburi cu o astfel de descriere, șansele ca lumea să dea buluc ar fi destul de scăzute. Și totuși, în ultimii ani, în România a prins treptat contur o mișcare împotriva curentului, în care o mână de oameni dedicați s-a apucat serios de treabă și nu s-a lăsat până nu a dat naștere unei reale comunități. O mână de oameni a arătat că în țara lui „lasă că merge și așa“, perfecționismul își are locul până la cel mai mic detaliu, că talentul dublat de muncă asiduă dă până la urmă rezultate și că nu trebuie să călătorești tocmai până la Târgul de Design de la Milano ca să îți înfrumusețezi casa cu un obiect de design valoros (chiar dacă și acolo vei da peste niște obiecte cât se poate de românești).

Designerii români, căci despre ei este vorba, și-au suflecat mânecile și au început să facă lucrurile să se întâmple într-un domeniu nereglementat și care era, până nu demult, asociat la scară largă doar cu designul vestimentar. De la o nișă vizibilă doar celor din interior la evenimente de anvergură organizate anual în Capitală, drumul a fost unul greu și anevoios. Și este departe de a se fi terminat.

FotorCreated1

Ochelarii OO de la Prototip Studio sunt cele mai cool accesorii de design românesc pentru o vară ca-n copilărie: combinația de lemn cu lentile colorate și elastic este numai bună pentru o leapșa pe ștrand!

Fără grabă și fără plan de afaceri

Partea bună în a fi la început de drum și în a te aventura într-un domeniu destul de puțin glorificat este că ajungi să pui bazele sau să faci parte din comunități pasionate de același subiect. Așa au început să apară, inițial timid, acum niște stâlpi de bază în susținerea designului, locuri precum ROD, Dizainăr sau NOD Makerspace, site-uri precum Designist și târguri ca Made în RO și târgul de bijuterie contemporană Autor sau evenimente ca Romanian Design Week. Mai mult decât atât, anul acesta a avut loc și prima dezbatere pe tema industriilor creative, la care a participat chiar și premierul Dacian Cioloș.

O industrie creativă care tinde să se conducă după propriile reguli, așa cum am aflat de la cinci designeri cât se poate de pe val.

Cristinei Bulat, spre exemplu, îi place să spună că s-a apucat de design pentru că ideile nu mai aveau loc în capul ei, așa că a trebuit să le materializeze ca să facă loc pentru altele noi. Studentă la Facultatea de Arhitectură de Interior din cadrul Universității Ion Mincu, Cristina a observat ca o atrăgea mai mult perspectiva unei gândiri în detaliu, la scară mică, necesară designului de obiect. Impactul pe care l-a avut prima sa colecție de mobilier, The Unbutton Collection, numai mic nu a fost, iar Cristina s-a transformat aproape peste noapte dintr-un student sârguincios într-un nume care expunea la Salonul de Mobilă de la Milano și care câștiga premii peste premii. Noptierelor perfecte din colecția sa inspirată de pin-up girls, le-au urmat proiecte precum lampa Book Stork Lamp creată special pentru ROD Cărturești sau colecția Țol, semn că ideile se zbat în continuare să iasă din capul ei.

Mădălina Andronic, un nume important în lumea ilustrației și a ceramicii pictate, a simțit că acesta urma să fie drumul ei de la bun început: „am fost un copil orientat către zona artistică, din care a ales la un moment dat un liceu de Arte Plastice, o facultate de Graphic Design și un master în ilustrație de carte; apoi freelance, întâi de acasă, și mai recent din atelierul propriu deschis în 2015“. În 2012 a început și The Awesome Project, „un mini brand care face obiecte one-of-a-kind din porțelan, realizate și decorate în totalitate de mână. Totul este făcut de mine, pe îndelete, fără grabă și fără plan de afaceri, așa cum simt și cum vreau să priceapă lumea că simt: cu bucurie, cu delicatețe, cu romantism, cu pasiune, cu optimism. Nu încerc să mă încadrez în vreun curent, nu caut trenduri pe care să mă mulez, îmi fac treaba fix așa cum îmi place mie și, culmea, merge de minune“. Sună a rețetă perfectă, nu?

Citește și:
25 de experienţe pe care trebuie să le bifezi într-o viaţă
De la pasiune la job full time: Mihaela Năstase, despre Handcut_collage

Dragoș Motica, mastermind la Ubikubi, un brand care produce obiecte și piese de mobilier cel puțin la fel de simpatice precum numele (eu una îl pronunț într-o veselie de fiecare dată când am ocazia), mărturisește că s-a aruncat în vâltoarea designului „din pasiune, din imaturitate, din prostie, din neștiință, din credința că pot să îmi câștig existența din profesia de designer de produs.“ Drumul său ghidat de pasiune se arată pe de o parte „greu, anevoios, nesigur“, însă pe de alta „pasionant și pasional, plin de întrebări fără raspuns“.

Ioana Ciurea este co-fondatoare Prototip Studio, proiect care reunește cunoștințele și pasiunile pentru design, arhitectură, imagine, electronică, design grafic, muzică și new media; sigur ați văzut pe undeva căștile superbe din lemn cu o acustică specială sau ochelarii din lemn – ei bine, ambele obiecte poartă semnătura Prototip Studio. Cu un background în Arhitectură, atât ea, cât și Gopo (partenerul său de drum) și-au dorit să treacă de la lumea ideilor proiectate la cea în care simți materialul și vezi un proiect finalizat. „Sunt pași care îți cer diferite aptitudini, dar se formează un schimb continuu: tu îți modelezi munca efectiv și apoi ea te modelează pe tine“. Drumul lor arată „ca orice drum de țară care nu poate fi plictisitor, deci cu suișuri și coborâșuri, curbe, îngustări și evazări. Am învățat tot felul de lucruri noi din mers, de la cum funcționează piața designului, până la cum să ne adaptăm la schimbările ei“.

Maria Burachu a ajuns să experimenteze cu lemnul după terminarea facultății, când a început să se întrebe ce știe și ce îi place să facă; cu un pic de ajutor de la tatăl său (meșter) și sora sa (director de creație) a apărut Woodish, mai întâi ca „necesitate de exprimare personală, apoi ca business“. Așa a ajuns să se joace cu semne de carte din lemn sau cu cele mai frumoase caiete de schițe, făcute tot din lemn. Totul s-a derulat „foarte organic, nimic superficial. Am început de la zero și la nivel de experiență și la nivel de finanțe. Obiectele inițiale de la Woodish au fost concepute fără a avea costuri mari de producție, astfel am putut testa și experimenta tehnica ce apoi a fost perfecționată. Încă folosesc sculele cu care am început și sunt atașată de ele. Primul meu «atelier» a fost în bucătăria apartamentului cu trei camere al părinților unde lucram două ore și apoi strângeam după mine patru ore. Mai reușeam să lucrez și în podul părăsit al bunicilor cărând un prelungitor de 50 de metri, mă mai gaseai și în curtea Facultății de Arhitectură, când mergeam la munte abia așteptam să mai șlefuiesc puțin în aer liber. După un timp am închiriat cu tata o cameră mică la parterul unui bloc și lucram amândoi acolo. Anul trecut a apărut NOD Makerspace iar acum sunt înrădăcinată în acest loc care mi se pare Rai.“

FotorCreated12

Cristinei Bulat nu îi este teamă să experimenteze: de la proiecte de amenajare interioară la piese de mobilier sau lămpi create pentru cititori, proiectele ei poartă o amprentă personală foarte puternică.

Marea migrație: de la corporație la freelance

Câți dintre noi putem să descriem biroul ca fiind o bucată de Rai? Poate că ne place, dar până să batem la porți divine mai e. Poate tocmai din această cauză, ultimii ani au fost martorii unui fenomen de migrație – din corporație, direct în freelannce creativ. Cu un know-how într-ale networkingului și abilități deprinse în anii petrecuți în multinaționale, din ce în ce mai mulți corporatiști aleg să renunțe la slujbe bine plătite, pentru mirajul unui stil de viață boem, îmbrăcat în promisiunea lucrului făcut de mâna lor. „Ai o satisfacție uriașă atunci când vezi ceva început și terminat de mâinile tale, când știi că întâi ai schițat pe un colț de hârtie, apoi te-ai apucat să tai, să modelezi, să decupezi, să construiești, să «șurubărești», să pictezi, apoi ai înrămat sau ai ars sau ai lustruit – îți dă sentimentul că nu ești degeaba pe lume, că nu ești doar un pion care poate fi înlocuit oricând, în funcție de preferințele șefilor“, este de părere Madi Andronic. „Îți dă un sentiment de apartenență, te validează într-un fel pe care un job de birou poate nu ar face-o. Depinde foarte mult de persoană: am în jurul meu prieteni și oameni care lucrează într-o corporație, în diferite domenii, și li se pare firesc și normal, ba chiar ar spune că le place.

Însă dacă îi întrebi ce le-ar fi plăcut să facă cu adevărat, dacă n-ar fi existat presiunea socială sau așteptările părinților, o să vezi că mulți nici nu știu să îți răspundă, nici nu au luat în calcul varianta în care ar fi putut face ce le place sau ceva la care erau buni cu mâinile, chiar dacă nu le oferea un anumit statut social. Și e păcat că ne lăsăm așa ușor. Am observat și eu că sunt din ce în ce mai mulți oameni care își schimbă domeniul și aleg calea designului sau a meșteșugului și, deși mă bucur că redescoperă plăcerea de a face ceva cu mâinile lor, nu orice persoană care alege să facă dintr-un hobby o meserie devine automat designer. Sunt mulți pași până acolo, dar cei care reușesc să îi parcurgă cu bucurie și succes pe toți nu cred că se vor mai întoarce la munca de birou.“

Și Dragoș Motica crede că oamenii aleg să își schimbe carierele „pentru dinamica muncii, pentru apropierea de ceva material, palpabil. Majoritatea domeniilor de activitate presupun prestarea unei activități destul de abstracte“. Pe de altă parte, mulți oameni aleg să facă aceste schimbări într-un moment mult mai comod decât cel în care este, să spunem, un tânăr student la Arhitectură. „Cred că o fac doar atunci când încep să-și permită acest lucru. Adică după o anumită vârstă când nu mai trebuie să-și asume eșecul și lipsa veniturilor. Când poate sunt mai maturi și știu și pot să facă ce vor. Cred că iau această decizie pentru că apare ca o promisiune a ieșirii din monoton, din plafonare, din rutina muncii zilnice în care nu se întâmplă lucruri neașteptate.“ Maria asociază aceste mișcări de trupe și cu noile povești de succes promovate acum în multe medii, povești care arată antreprenori tineri, designeri cool și freelanceri liberi ca pasărea cerului. Tot ea avertizează însă că „totul arată foarte bine când este povestit și scris, dar procesul este unul greu și continuu.”

Deși suntem încă departe de ziua în care părinții își vor încuraja copiii să devină artiști sau designeri, schimbarea la față a acestei nișe este mai mult decât evidentă. În plus, deziluzionarea venită de pe urma unui model de viață care urmează niște pași prestabiliți și care tinde să te transforme într-o simplă rotiță din sistem, nu poate decât ajuta cauzei designului – acest nou tărâm al făgăduinței în care creativitatea, originalitatea și pasiunea sunt singurii șefi cărora trebuie să le dai socoteală.

Cu bune și cu rele

Dacă pentru cei tentați să pătrundă pe pământul aproape virgin al designului punctele de atracție apar de multe ori ca niște oaze salvatoare, pentru designerii deja activi, perspectiva este una mult mai aplicată și realistă. „Îmi place ideea de libertate de exprimare în proiecte indiferent de rigurozitatea punctelor din cadrul brief-ului pe care trebuie să-l respect. Iar satisfacția vine din faptul că ai puterea să decizi felul în care va arăta un obiect sau un spațiu care urmează să fie utilizat de oameni pe care nu-i cunoști. Este o senzație faină atunci când privești rezultatul final și știi că verdele ar fi putut să fie albastru, că unghiul de 37 de grade ar fi putut să fie de 90 sau că textura de catifea era cât pe ce să ia locul bumbacului. Există și lucruri mai puțin plăcute, cum ar fi lupta dintre designer și client care uneori, face ca rezultatul final să fie mai mult un compromis între cei doi decât un produs de creație pură“, ne spune Cristina Bulat.

Pentru Mădălina Andronic părțile mai puțin plăcute ale meseriei, cum ar fi efortul birocratic și interacțiunea cu instituțiile statului, sunt compensate puternic de recompensa care vine la sfârșitul fiecărei zile: „pun capul pe pernă mulțumită și mulțumind că fac ce îmi place, în ritmul pe care îl vreau eu, că îmi permit să zic «nu» și că pot să aduc bucurie oamenilor cu ce iese din mâinile mele. Că știu să fac ceva cu mâinile mele.“

Ioana Ciurea adoră „senzația de început a oricărui proiect. Sentimentul ăla când știi că începi să mergi într-o direcție bună și simți motivația că îți pompează sangele“, în timp ce Maria iubește să schițeze obiecte noi sau îmbunătățite, să le prototipeze împreună cu colegul său, Gabriel, să le fotografieze frumos, să le lanseze pe social media și să interacționeze cu clienții, să pună la cale colaborări, să aibă o producție eficientă și, în final, să-și vadă produsul expus într-o super expoziție, lângă super designeri. „Lemnul este un material extraordinar care mă uimește: expresivitatea lui mă inspiră și bucură peste masură. Faptul că pot crea un obiect care are șanse de fi etern, de a genera căldură și de a fi util, este suficient pentru mine. Nu există ceva ce îmi place mai puțin, ci doar perioade în care există presiunea timpului.“ Dragoș nu lasă loc echivocului: „trebuie să-mi placă totul.“

Una peste alta, nimeni nu se prea distrează făcând contabilitate, însă, așa că rugăm frumos statul român să-i scutească pe tinerii creativi de astfel de năpaste.

FotorCreated11

De la piese de mobilier la lămpi sau obiecte de design, Ubikubi le are pe toate, iar lampa lor, Slash Lamp, are inclusiv prestigiosul premiul Golden A’ Design Award.

Statul român față cu reacțiunea

Dacă alte industrii sau domenii sunt cât se poate de… reglementate, cea a meseriilor creative plutește undeva între euforie și incertitudine, între un efort disproporționat de a exista în legalitate și lipsa aproape totală de interes a oficialităților față de acest fenomen în continuă creștere.

Dacă pentru Dragoș „un suport guvernamental care să stimuleze industriile creative, programe guvernamentale de sprijinire, granturi, burse, linii de credit, înlesniri de taxe pentru producătorii care lucrează cu designeri“ sunt doar câteva dintre lucrurile care ar putea fi făcute în această direcție, pentru Ioana Ciurea lipsa unei industrii se poate transforma într-un avantaj, prin „chiar faptul că noi suntem generația care o putem forma. Și nu cred că e prea naiv să zic că impactul nostru va modela viitorul acestei industrii. Bineînțeles că lucrurile ar fi mult mai simple în contextul unei structuri mai clare, însă pentru construirea unui mediu prietenos cred că în primă fază este foarte importantă comunicarea și coagularea unui sens comun și a unei comunități.“

Și Mariei i se pare „avantajos faptul că ai o libertate de exprimare pe care o poți impune, atragi clienți sau investitori fix după termenii tăi. Poți crea aproape orice obiect care să genereze interes în fața unei categorii de oameni, îți poți valida propriul stil. De cealaltă parte, industria producătoare este de modă veche și dacă ai un proiect de design mai îndrăzneț din punct de vedere tehnic, vei găsi mai greu un loc în care să produci în masă după propriile standarde de calitate.

Necesitatea imediată pentru a construi un mediu creativ prietenos stă în puterea legăturii dintre noi și cumpărători sau investitori. Trebuie ca oamenii să fie în primul rând informați: trebuie să știi de ce obiectul acela are prețul respectiv, ce înseamnă să lucrezi de mână și de ce preferăm asta în locul producției de masă.“

În loc de încheiere

Deviza de mai sus aparține Mădălinei Andronic care adaugă: „de cinci ani de când lucrez în domeniu s-au mai deschis ochi și s-au mai luminat minți, am învățat că avem și noi oameni și principii valoroase și am sesizat o înamorare bruscă de tot ceea ce e autohton, românesc, ba chiar tradițional. Uneori s-a exagerat, alteori nu a fost de ajuns. Dar lucrurile se mișcă, publicul e dornic de nou și de frumos, însă e nevoie de constanță ca să menții vie loialitatea acestuia. Și e nevoie de fii mereu curios și bucuros să dăruiești, să faci oamenii fericiți. Cred că asta stârnește emoție și te face memorabil.”

Foto: arhiva designerilor invitați, Dragos Motica, Ema Cojocaru, Barna Nemethi, Alexandru Gorceag, Medeea Bunea, Catalin Georgescu, Maria Burachu

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro