Secretul unui cocktail perfect

Anul acesta am decis să aflăm secretul celui mai bun cocktail festiv aşa că am cerut ajutorul specialiştilor de la Laboratorul de cocktailuri. Iată ce trucuri ne-au dezvăluit.

Cocktail festiv, varianta glam
Pentru un pahar
Ingrediente: 100 de mililitri de suc de ananas, 100 de mililitri de suc de merişoare, 20 de mililitri de sirop de zahăr, 40 de mililitri de rom, un strop de scorţişoară.
Preparare: Sucul de ananas, sucul de merişoare, siropul de zahăr şi romul se pun împreună în shaker, se agită bine iar amestecul se toarnă într-un pahar de vin roşu. Compoziţia se încălzeşte la steamer-ul unui aparat de cafea cu capsule. Pasul final? După ce s-a încălzit şi aburit paharul se presară puţină scortişoară peste băutură.

4 trucuri esenţiale

  1. Cel mai important este balansul unui cocktail: în termeni plastici, dansul dintre dulce şi acru, dintre cantitatea de fresh de lămâie pe care o pui şi cea de sirop de zahăr, spre exemplu. O proporţie corectă pentru un cocktail este de 25 de mililitri fresh de portocale la 20 de mililitri de sirop.
  2. E foarte important să foloseşti măsura atunci când adaugi ingredientele şi nu să le pui „după ochi“. Doar aşa poţi păstra constanţa şi te asiguri că niciun ingredient nu „invadează“ întreaga băutură.
  3. Gheaţa este bună! Cu cât punem mai multă gheaţă în shaker şi în pahar, cu atât băutura se va răci, fără însă să se dilueze. Gheaţa puţină se diluează mai repede şi strică băutura.
  4. 30% din orice cocktail este garnish-ul (ornarea). Câteva frunze de mentă şi o jumătate de căpşună pusă pe marginea paharului schimbă aspectul cocktailului şi indirect, gustul acestuia. Cele mai importante reguli atunci când vine vorba despre garnish sunt: să fie comestibil, să aibă legătură cu preparatul şi să facă contrast cu culoarea băuturii.

Kit-ul unui barman amator
Dacă vrei să devii o adevărată profesionistă în prepararea unor cocktailuri delicioase utilează-ţi bucătăria cu: un shaker, un jigger (măsură de bar), un strainer (strecurătoare specială) şi o linguriţă de bar.

Foto: Condé Nast Digital Arhive

Adriana Matei
contact@misshypewit.com