FKA Twigs, cea mai cool artistă a momentului

A venit vremea să ne îndreptăm toată atenția către una dintre cele mai exotice și interesante apariții din peisajul muzical actual. Doamnelor și domnilor, FKA Twigs!

Prima oară când am remarcat-o pe Tahliah Barnett – cunoscută sub numele de FKA Twigs – a fost în 2013, odată cu apariția videoclipului Water Me: timp de trei minute puteai privi în voie chipul angelic al tinerei de 25 de ani din Gloucestershire, prelucrat digital astfel încât ochii ei să pară de două ori mai mari decât în mod normal, un efect ce amintea de personajele benzilor desenate manga. Zece luni mai târziu, în ajunul apariției albumului ei de debut, atât de lăudat, Twigs a lansat videoclipul Two Weeks, o viziune suprarealistă în care artista apare stând pe un tron într-un templu antic (o imagine a unei Cleopatre în pantaloni crem), înconjurată de zeci de miniaturi ale ei care dansează febril. Iar seria de reușite a continuat cu un videoclip în colaborare cu Google Glass, în care apar tot felul de personaje virtuale: FKA twigs #throughglass.

Aflată încă la începutul carierei sale muzicale – chiar și titlul albumului ei, LP1, anticipând viitoarele proiecte – Twigs, care are acum 27 de ani, este pregătită pentru un nou capitol. „Munca noastră reflectă modul în care creierul nostru se transformă“, spune ea de pe scaunul de machiaj și coafură din studioul din Manhattan al lui Patrick Demarchelier. „Iar în acest moment creierul meu este într-o continuă schimbare.“ Lookul ei a suferit o schimbare radicală (cozile arhitecturale și buclele date cu gel au fost înlocuite de dreaduri răvășite, absolut superbe), concertele de amploare se înlănțuie iar Twigs încearcă încă să facă față provocărilor venite ca urmare a relației ei cu faimosul Robert Pattinson, cel care va veni să o ia de la studioul foto peste câteva ore. „Uneori chiar fac eforturi să nu mă deranjeze faptul că sunt fotografiată mai mereu“, spune ea și nu poți să nu te gândești la hoarda de paparazzi care pur și simplu nu se mai satură de acest nou cuplu celebru.

MIX AND MINGLEYoung Turks, the Hackney label and studio where Twigs recorded much of her debut LP, boasts a gilded roster of talent, including the xx and Chairlift. Non-rising stars needn't worry, though: Visit nearby London Fields, where the park&ap

 

Parte esențială din amprenta lui Twigs, a cărei stil R&B este deopotrivă eteric și minimalist, este felul în care se îmbracă și se poartă, două elemente la fel de idiosincratice ca și muzica ei. Înconjurată de mama ei, care a lucrat deopotrivă ca instructor de salsa și croitoreasă, și de prietena ei cea mai bună, stilista Karen Clarkson, de la London boutique Found And Vision, Twigs a învățat cum să își pună semnătura pe orice piesă, fie ea găsită într-un magazin vintage sau împrumutată din colecțiile couture. Un exemplu grăitor: atunci când un make-up artist aproape că i-a „șters“ sprâncenele lui Twigs într-un experiment cu deznodământ nefericit, Clarkson a născocit o coafură cu breton lung, împletit (și ornat cu perle aurite, nici mai mult nici mai puțin) care a acoperit dezastrul produs de peroxid, astfel încât Twigs să își poată face apariția la anunțarea nominalizărilor la Premiile Mercury. „A trebuit să inventăm ceva“, a spus Clarkson „sau atlfel Cinderella nu putea mearge la ball“. Câteva săptămâni mai târziu, cântăreața a apărut la ceremonia de decernare a Premiilor Mercury într-o ținută Balenciaga care pe catwalk era formată dintr-o jachetă și pantaloni iar pe silueta firavă a lui Twigs a devenit o rochie. Este drept că inovația este o prioritate pentru ea, atât la nivel de stil cât și la nivel muzical, însă nici eleganța nu este lăsată la voia întâmplării. „Chiar dacă este o apariție punk“, spune Clarkson, „Twigs are un aer chic de la natură.“

ON POINTETwigs once earned her stripes at Sadler's Wells Theatre—which in the middle of this month will premiere Young Men, a hybrid performance-and-video production from the award-winning company BalletBoyz. Experimental drama calls for bold visua

Individualitatea ei pare să își aibă originea în felul în care se înconjoară de un grup de prieteni foarte creativi. „Vreau să învăț să dansez tango“, spune ea, „dar nu vreau să mă duc la cursuri – o să aștept să cunosc pe cineva pe stradă care să mă învețe“. Nu ar fi prima oară când face asta: pe Derek Auguste, antrenorul ei de dans, l-a întâlnit într-un club de noapte din New York. Acum, spune Auguste, „vrea să se antreneze în fiecare zi. Nu vrea doar să învețe câteva mișcări de dans. Nu, ea vrea să învețe să danseze ca la carte.“ În seara de dinaintea acestei ședințe foto, Twigs și Pattinson au participat la Mugler Ball în Astoria, Queens, unde Twigs a dansat pe catwalk cu cei mai buni dintre dansatori, terminând cu aplomb cu o mișcare cunoscută sub numele de „death drop“. „Cu mai mulți ani în urmă am aflat că în vene îmi curge sânge țigănesc din partea mamei mele“, spune ea. „Poate așa se exeplică faptul că sunt un pic sălbatică de felul meu – am fost crescută așa, lăsată să îmi fac treaba cât pot de bine.“

De Mark Guiducci, traducere și adaptare de Mirela Ujică, fotografii de Patrick Demarchelier, fashion editor: Sara Moonves

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro