fenomentul selfie

Fenomenul #selfie: de ce simțim nevoia de validare și de a ne menține o imagine de sine pozitivă

Dacă nu suntem văzuți, e ca și cum am fi invizibili.
Despre fenomenul #selfie, nevoia de a ne menține o imagine de sine pozitivă și validarea celorlalți.

Îmi amintesc destul de clar când mi-am făcut primul selfie. Pe atunci aveam un telefon mobil oldschool, cu o singură cameră foto. Am întors aparatul, mi-am așezat părul pe o pernă în forma unor raze de soare și am apăsat butonul care declanșa camera. Deși am făcut fotografia fără să mă văd, am obținut o încadrare corectă și, pentru că lumina nu era cea mai potrivită, autoportretul a ieșit apoape alb-negru.

Și tata își făcea selfie-uri când eram mic. Printre teancurile de poze pe care le luam de la developat, găseam de fiecare dată autoportrete pe care și le făcea el în vacanțele noastre, în același mod, cu aparatul foto clasic pe film, întors pe dos. Mă distram ca arăta ciudat în pozele acelea, mi se părea un pic mai gras decât în realitate, cel mai probabil pentru că fața îi era mult prea aproape de obiectivul aparatului, iar pe vremea aceea încă nu exista selfie stick.

Cu timpul am început să am telefoane mobile cu camere foto din ce în ce mai performante și m-am perfecționat în tehnica selfie-ului. Cele mai multe autoportrete mi le-am făcut într-o perioadă în care administram o galerie de artă. Mi se părea că dacă asociez selfie-urile cu evenimentele pe care le găzduia galeria, informația ajunge la mai mulți utilizatori online, și că în acest mod, voi primi mai mulți vizitatori.

O bună perioadă de timp mi-a plăcut să-mi editez fotografiile cu un filtru albăstrui de pe Instagram. Snapchatul l-am descoperit destul de târziu și după ce am probat tot felul de filtre cu steluțe și pisicuțe, m-am oprit și am rămas o vreme fidelă unui filtru care îmi edita pielea feței ca și cum aș fi fost dată cu fond de ten.

De mai mult de un an nu-mi prea mai fac selfie-uri și am redus mult cantitatea de timp pe care mi-o petrec pe rețelele de socializare. Mi-am dat seama că nu mai vreau să împărtășesc fotografii atât de personale cu oamenii cu care sunt conectată doar în mediul virtual.

Nu știu exact ce anume a provocat această schimbare de comportament, dar m-am tot gândit la cum eram doar cu câțiva ani în urmă și am rămas cu o întrebare în minte. Dacă selfie-urile sunt niște amintiri despre momente speciale din viețile noastre private, oare de ce simțim uneori o nevoie atât de puternică să le distribuim către sute sau mii de prieteni și străini din lumea virutală?

fenomentul selfie

De unde vine fenomenul #selfie

Am crezut mult timp că selfie-urile au apărut odată cu smartphone-urile, dar istoria lor este mult mai lungă de atât, la fel și nevoia noastră, a oamenilor, să imortalizăm clipele pe care le trăim. Cu mult timp înainte de apariția rețelelor de socializare sau a aparatelor foto digitale, primul selfie din lume a fost realizat în ulei pe lemn, de către tânărul pictor Parigianino, în anul 1524.

Primul autoportret fotografic îi aparține fotografului american Robert Cornelius, care s-a pozat singur în fața unui magazin administrat de familia lui, în 1839, iar astronautul american Buzz Aldrin a făcut primul selfie din spaţiu, în 1966. Tot din sfera selfie-urilor vintage fac parte cel făcut de producătorul de film Stanley Kubrick, câştigător al premiului Oscar, în 1949, sau autoportretul lui Colin Powell, secretar de stat al SUA, din 1950.

Mai târziu, în anii ’70, au mai existat niște experimente cu Polaroid, printre care, cele mai notabile îi aparțin lui Andy Warhol, dar selfie-urile au explodat în popularitate odată cu apariția camerelor digitale compacte. Primele imagini cu tag-ul #selfie au început să apară pe platforma Flickr la începutul lui 2004, iar prima fotografie însoțită de hashtag-ul #selfie a apărut pe Instagram în 2011, într-o postare aparținându-i lui Jennifer Lee, care a primit 67 de like-uri.
În 2013, selfie a fost ales cuvântul anului de editorii Dicționarelor Oxford, iar în 2015, Kim Kardashian a lansat o carte care cuprinde o selecție cu peste 400 dintre cele mai îndrăgite autoportrete ale sale, intitulată Selfish.

Printre cele mai neașteptate selfie-uri postate pe rețelele de socializare până în prezent, care au devenit și virale, sunt selfie-ul făcut de Barack Obama alături de David Cameron și Helle Thorning Schmidt, la funeraliile lui Nelson Mandela și cel făcut de Papa Francis alături de fani în Vatican.

Practic, de la prima fotografie postată în 2011 pe Instagram cu hashtagul #selfie și până în prezent, peste 340 milioane de autoportrete au folosit același hashtag, iar numărul de postări de acest tip crește de la minut la minut.

Între timp, au apărut tot mai multe studii care cercetează ce spun selfie-urile despre personalitățile noastre și în ce măsură această modă de a ne face poze singuri ne-ar putea afecta din punct de vedere psihic. Niște studenți de la Brigham Young University au făcut un experiment social pentru a afla ce anume determină un om să-şi facă un selfie şi să-l distribuie apoi prietenilor de pe reţelele sociale.

Aproape 50 de voluntari au fost rugați să citească câteva afirmații şi să spună apoi dacă sunt de acord cu ele, dacă dimpotrivă, le dezaprobă sau dacă le sunt pur şi simplu indiferente. Toate afirmațiile începeau cu fraza „Îmi fac selfie-uri şi le distribui pe reţele”, iar continuările disponibile cuprindeau motivații diferite care ar putea sta în spatele acestui gest.

Conform rezultatelor studiului, publicate în Visual Communication Quarterly, persoanele care își fac selfie-uri în mod frecvent pot fi împărțite în trei categorii: comunicatorii – cei care își distribuie fotografiile pentru a provoca dezbateri ca formă de socializare („Îmi fac selfie-uri ca să le arăt oamenilor unde mă aflu sau ce fac.”), cei care se autopromovează – persoane care vor să își prezinte personalitățile și poveștile într-o lumină pozitivă, controlându-și frecvent propria imagine („Îmi fac selfie-uri ca să le arăt oamenilor că sunt diferit.”) și autorii de biografii – cei care vor să înregistreze momente cheie din viețile lor, fără să aștepte vreun feedback sau vreo implicare de la cei cu care le împărtășesc („Îmi fac selfie-uri ca să mă autodescopăr și ca să arăt oamenilor cine sunt.”)

fenomentul selfie

Cum își fac selfie-uri oamenii din diferite colțuri ale lumii

Cu toate că termenul selfie este folosit intens peste tot în lume, există țări care folosesc propriile cuvinte, cum ar fi Franța unde se folosește termenul egoportrait, Italia, cu autoscatto sau Finlanda, unde oamenii numesc selfie-ul omakuva. E adevărat că fenomenul selfie este unul global, însă există orașe care produc mult mai multe autoportrete decât altele.

Time a demarat o investigație și a construit o hartă georafică a selfie-urilor, folosind peste 400.000 de fotografii digitale postate pe Instagram cu tag-ul #selfie. Studiul a concluzionat că, din 459 de orașe luate în calcul, orașul Makati din Filipine este Capitala Mondială a Selfie-ului, urmat de Manhattan și Miami.

Un alt studiu de social media, selfiecity.net, realizat de City University of New York, California Institute of Telecommunication and Information, a colectat peste 600.000 de imagini postate pe Instagram din cinci orașe ale lumii: New York, Moscova, Berlin, Bangkok și Sao Paulo. Dintre acestea, cercetătorii au selectat câte 640 de fotografii reprezentative pentru fiecare oraș și apoi le-au analizat cantitativ și calitativ.

Rezultatele au arătat că doar 3-5% din totalul fotografiilor postate pe Instagram sunt de tip autoportret, iar restul înfățișează monumente, mâncare, animale de companie, prieteni sau familie. Cele mai multe selfie-uri aparțin utilizatoarelor de Instagram, cu excepția bărbaților a căror vârstă depășește 40 de ani, care postează mult mai multe selfie-uri decât femeile. Cele mai zâmbitoare selfie-uri sunt cele făcute în Bangkok și Sao Paolo, iar cele mai serioase în Moscova.

În ceea ce privește popularitatea, selfie-urile sunt cel mai apreciate în Australia, apoi în Statele Unite și Canada, iar media de vârstă a celor care își fac cele mai multe selfie-uri este de 23,6 ani.

Am mai găsit un studiu, publicat în Computers in Human Behaviour, care asociază posturile și stilurile adoptate în fotografiile de tip selfie cu tipuri diferite de personalitate. De exemplu, oamenii conștiincioși și-ar ascunde locația selfie-ului, dintr-o dorință de a-și proteja intimitatea, cei care par pozitivi și privesc direct în obiectivul camerei ar fi mai maleabili, iar despre cei care adoptă imaginea „duck face” se consideră că ar putea fi instabili din punct de vedere emoțional.

Techinfographics.com spune că în prezent sunt făcute peste un milion de selfie-uri în fiecare zi, care sunt distribuite apoi pe Facebook (48%), Whatsapp (27%), Twitter (9%), Instagram (8%), Snapchat (5%) și Pinterest (2%).

fenomentul selfie

De ce ne facem selfie-uri?

Cu toate că există oameni care iubesc fotografiile de tip autoportret, iar alții, dimpotrivă, le urăsc, selfie-urile râman printre cele mai populare imagini din social media. Se pare că oamenii își fac selfie-uri din mai multe motive: pentru a-și aminti un moment fericit (35%), pentru a captura un moment amuzant (34%), pentru a captura o imagine elegantă (15%), pentru a păstra o coafură interesantă (14%) sau pentru că se simt încrezători în propriile forțe (13%), conform rfi.ro.

În timp ce scopul, cel puțin declarativ, al fotografiilor de tip selfie ar fi să reflecte sinele unei persoane într-un moment care merită imortalizat, de cele mai multe ori, auto-portretele nu înfățișează întocmai realitatea. Un studiu menționat în efotozine.com spune că 68% dintre cei care își fac selfie-uri au recunoscut că editează fotografiile înainte de a le posta pe rețelele virtuale, iar 13% dintre aceștia au precizat că își editează fiecare selfie în parte.

Există și situații în care selfie-urile reflectă realitatea așa cum este ea, deci sunt postate pe rețelele virtuale fără filtre și fără editări suplimentare. Un exemplu elocovent este campania online  No Make Up Selfie For Cancer Awareness, derulată de organizația Cancer Research UK, în 2014.

Organizația a cerut utilizatoarelor de Instagram să posteze selfie-uri fără să folosească make-up, cu hashtag-ul #nomakeupselfie, pentru a strânge donații din care să finanțeze inițiativa. În prima zi de campanie, organizatorii au reușit să strângă peste un milion de lire sterline din cele 800.000 de mesaje de donație primite, iar în 24 de ore suma s-a dublat.

Mai mult de atât, există locații și evenimente la care selfie-ul a fost interzis complet, împreună cu utilizarea selfie stick-ului. Măsura a fost luată în câteva dintre parcurile americane, în Hong Kong, în parcul de distracții Disneyland din Paris și chiar la festivaluri internaționale celebre, cum ar fi Lollapalooza din Chicago sau Coachella din California.

Mi-am întrebat și eu câteva prietene când și cu ce ocazie se întâmplă să-și facă selfie-uri și dacă și le editează sau nu. Gabriela, jurnalistă, 34 de ani, spune că obișnuiește să facă selfie-uri când este singură: „Când sunt acasă sau în cabina de probă a unui magazin și oscilez între mai multe alegeri vestimentare. Le trimit prietenelor pe WhatsApp, iar feedback-ul lor mă ajută să iau mai ușor o decizie.

Mai obișnuiesc să fac selfie-uri alături de partenerul meu de viață, când suntem în vacanțe și nu avem pe cine să rugăm să ne facă o fotografie. De editat nu le editez. Nici nu știu, selfie-urile se mai numesc selfie-uri și dacă nu sunt publicate pe rețelele de socializare?”

Și Elena, cercetătoare, 30 de ani își face selfie-uri când este singură, în special când se simte tristă sau când călătorește neînsoțită, iar Emilia, inginer, 41 de ani, spune că a practicat mult timp gestul în ultima vreme, „ca o formă de atenție și dragoste pentru mine însămi, și ca să mă felicit singură că am ajuns în locuri mișto.”

Carmen, juristă, 34 de ani, nu prea își face selfie-uri, dar atunci când se întâmplă, „e fie cu pisica, fie în natură, rațiunea din spatele lor fiind că îmi doresc să păstrez momentul ăla cu mine, chiar și dacă am o zi proastă sau în care nu arăt bine. E ca o mini doză de dragoste pe care mi-o administrez.”

Iar pentru Carla, manager, 44 de ani, fotografiile selfie sunt utile și autentice: „Tot timpul apar niște momente speciale pe care vreau să le prind într-o fotografie, ca să le păstrez în amintire sau ca să le împărtășesc cu alții. Acum, dacă m-aș opri din ce fac și aș ruga un străin să-mi facă o poză, aș ieși din starea emoțională pe care o experimentez. Ar trebui să stau nemișcată și să zâmbesc la comandă, și apoi să încerc să mă întorc la ce făceam sau simțeam înainte. Cred că selfie-urile rezolvă această problemă.”

fenomentul selfie

Apropo de ce ne spune Carla, mulți cercetători au ajuns la concluzia că popularitatea selfie-urilor se poate explica şi prin faptul că utilizatorii deţin controlul total al propriei imagini, spre deosebire de momentele în care alte persoane le fac poze, când controlul se mută în mâinile acestora.

„Un aspect care face selfie-urile atât de atractive este senzația de control, adică posibilitatea de a controla fiecare aspect al respectivei poze, a felului, până la urmă, în care ne înfățișăm în fața celorlalți, în ce moment alegem să facem asta, cum vrem să ne stea părul, faptul că putem să ne uităm imediat și să ștergem poza, control care în cazul așa numitelor instantanee ne lipsește total. Cred că acesta este un avantaj perceput în cazul selfie-ului, pentru că, nu-i așa, multora ne place să avem măcar impresia că ne controlăm viețile, ceea ce transmitem sau felul în care alții ne văd. Dacă nu suntem văzuți, e ca și cum am fi invizibili”, mi-a spus Bogdan Rusu, psihoterapeut.

Selfie dintr-o perspectivă terapeutică

Selfie-urile ne-au inundat conturile de Facebook sau Instagram, sunt preferate de vedete, de prietenii noștri sau chiar de noi. Psihologii asociază autoportretele cu nevoia oamenilor de a exista, de a fi văzuți, validați, apreciați și cunoscuți. Impactul lor și implicațiile emoționale ale gestului excesiv de a ne face poze singuri sunt tot mai intens disputate.

Nevoia de socializare reprezintă dintotdeauna un comportament firesc în rândul oamenilor, atât în lumea reală, cât și în cea virtuală, însă atunci când punem accent pe promovarea sinelui, fiind preocupați continuu de propria imagine, și mai puțin pe experința socializării, fenomenul poate avea consecințe grave asupra sănătății noastre psihice. Fotografiile selfie reprezintă un instrument de autopromovare, care poate deveni periculos atunci când este folosit în exces, pentru că încurajează apariția tulburărilor de personalitate.

Fiecare like, share sau comment reprezintă un stimulent pentru încrederea și prețuirea de sine, iar asta hrănește dorința de a face din ce în ce mai multe selfie-uri. Psihologii consideră că realizarea de fotografii de tip selfie poate deveni foarte ușor o adicție, iar cei care resimt deja acest tip de dependență ar putea suferi de temperament obsesiv-compulsiv sau chiar de depresie, condiții emoționale care pot avea efecte puternice asupra vieții de zi cu zi.

Psihologii Mark D. Griffiths și Janarthanan Balakrishan au publicat o lucrare în Jurnalul Internațional de Sănătate Mintală și Adicție, în cadrul căreia definesc selfitis ca fiind o boală, ale cărei simptome sunt realizarea de fotografii tip autoportret în mod excesiv și postarea acestora în mediul virtual.

Conform studiului, boala poate ajunge la cote alarmante, în funcție de severitatea tipurilor de comportamente: pot fi recunoscute situații boderline – cei care își fac selfie-uri de cel puțin trei ori pe zi, fără să le posteze în mediul online, cazurile acute – cei care își și postează fotografiile, și cazurile cronice – cei care nu se pot abține să-și facă fotografii singuri în permanență, depășind cel puțin șase selfie-uri pe zi.

O carte care abordează efectele negative ale selfie-ului, motivele din spatele utilizării excesive ale acestuia și felul în care acest tip de comportament ne poate influența imaginea de sine a fost scrisă de Alicia Eler și se numește The Selfie Generation. Autoarea consideră că selfie-urile sunt doar instrumente prin care folosim social media ca să ne construim un brand personal, în conformitate cu cerințele societății în care trăim.

Reprezentând mai mult decât niște fotografii, selfie-urile sunt, de fapt, o parte din felul în care alegem să trăim azi. Scriitoarea explorează toate aspectele fenomenului selfie, pornind de la granițele pe care oamenii le pun în viețile lor offline sau online și până la chestiuni legate de intimitate, proprietate și autenticitate. Ce mi se pare extrem de important, iar autoarea are grijă să puncteze, este sexismul asociat fenomenului, cu care femeile sunt, pe de o parte, încurajate să-și facă selfie-uri, și judecate, pe de altă parte, cu fiecare ocazie când aleg să-și facă unul.

Fenomenul #selfie poate avea efecte negative atât asupra celor care își fac poze singuri excesiv, cât și asupra celor care vizualizează aceste fotografii: „Vizionarea fotografiilor selfie sau a statusurilor unor persoane care par a fi perfecte și fericite poate duce către o stimă de sine scăzută, anxietate și depresie”, spune psihologul Iuliana Fulas, într-un interviu acordat pentru cariereonline.ro.

Iuliana Fulas mai spune că nu e nimic anormal ca oamenii, în general, să caute atenția, aprobarea și validarea în relația cu celălalt, însă acestea pot fi benefice doar în relații interumane directe, bazate pe comunicare, iubire, intimitate, emoții și sentimente profunde:„A crea o prietenie cere timp, contact vizual real, trebuie să simți, să vezi, să auzi persoana respectivă, cunoaşterea reală este vitală și aduce un echilibru ce nu-l vom mai căuta în lumea virtuală.”

De Ioana Ilie, foto: Yannis Vlamos, Hepta, Northfoto  

Tags:
roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro