Emilian Oprea, pariu pentru un nou val de actori de film

Dacă l-aţi văzut în oricare dintre piesele lui Radu Afrim (Năpasta, Plaja, Omul pernă) am pune pariu că sunteţi deja fane. Dacă nu, pregătiţi-vă să fiţi uimite! Chiar înainte de premiera de la Berlinală ne-am dat întâlnire cu Emilian Oprea, protagonistul celui mai recent film al lui Tudor Giurgiu, De ce eu?

Care a fost cea mai frumoasă lecţie pe care ai învăţat-o de la Radu Afrim, regizor cu care ai lucrat mult chiar de la debutul tău în teatru?
E o relaţie destul de explozivă cu Afrim la lucru. În particular totul e aşa drăguţ dar la lucru e ceva… Dar îmi place, după ce termin o piesă cu el nu mai vreau să-l mai văd aşa jumătate de an cel puţin dar după aia mi se face iar dor de el. E haios, dar la lucru, şi nu exagerez deloc, actorii care au lucrat cu el ştiu asta, şterge cu tine pe jos. Dar o face la modul foarte curat cumva, foarte cinstit. Pentru că oricât ai vrea tu ca actor să te păstrezi proaspăt, uneori mai recurgi la anumite trucuri. Iar el când te prinde cu faze din astea mai ales în anumite piese sau în anumite roluri de la care el cere o sensibilitate aparte, sentimente extreme, atunci te taxează.
Să schiţăm un pic un traseu al tău de la proaspătul absolvent de actorie de la Iaşi la acest rol cu care pleci la Berlin.
Am fost la facultate în aceeaşi grupă cu Marius Manole, cu Florentina Ţilea, cu George Gâdei, vocalul de la Travka, eram o gaşcă mare. Când am absolvit nu ne gândeam noi să ne clădim o carieră, ci să facem teatru. Am vrut să mergem la Teatrul din Focşani şi chiar ne-am dus cu toată grupa acolo dar ni s-au tăiat repede aripile. Apoi, la Gala Tânărului Actor, ne văzuse Bujor Macrin, pe atunci director al Teatrului din Brăila şi a zis că vrea să ne angajeze pe o parte dintre noi dar că deocamdată nu are posturi. După un an de zile, omul s-a ţinut de cuvânt şi ne-a chemat la Brăila. Mai întâi s-a dus Manole, apoi eu, apoi alţi colegi şi tot aşa, am făcut echipă mare acolo. A venit Radu Apostol şi a făcut două spectacole acolo. A venit Afrim şi am început să lucrăm. A fost o perioadă faină tare.

Andreea Vasile si Emilian Oprea2 web
Cum ai ajuns la acest rol al lui Cristian Panait? Ai fost la casting?
Nu am dat casting. Mă văzuse Tudor în nişte piese, mă văzuse în Omul pernă în FNT şi el căuta actori pentru Despre oameni şi melci. Am dat probă pentru un rol secundar în acel film şi mi-a zis că am dat cea mai bună probă pentru acel rol şi că mă cheamă pentru rolul principal. Am dat probă şi pentru rolul ăsta dar mi s-a zis că eram prea tânăr, că nu mă potrivesc. Şi atunci eu am zis „Bine atunci dă-mi rolul secundar“. Tudor nu vroia să mă pună lângă Vasluianu, că eram amândoi prea tineri, că nu ne pupam cu scenariul. Aşa că m-a chemat să bem o bere. Şi am ieşit. Bine, i-am zis din prima „Dacă nu îmi dai niciun rol de ce mă mai chemi la bere?!“. Eram foarte furios. Şi atunci el mi-a zis aşa ca un frate mai mare„Stai liniştit, vreau să îţi propun rolul principal în următorul meu film“. Părea serios, avea nişte dosare sub braţ, un CD. Ei, eu am zis… următorul film, până o veni vremea… merg şi eu, beau o bere, cunosc un om şi plec acasă. După aia am aflat că lucrurile erau chiar serioase, am aflat despre ce era vorba, că era vorba despre Cristian Panait. După ce am terminat facultatea cu gaşca asta, lumea noastră era teatrul, eram ca într-un glob de sticlă, nu ştiam despre cazul Panait. Abia după aceea am vorbit cu nişte prieteni care sunt poliţişti şi avocaţi, ei ştiau foarte bine cazul şi am început să mai citesc, îmi mai dădea Tudor materiale noi care mai apăreau şi ce mai avea el.
Scenariul e scris de Tudor Giurgiu, împreună cu Loredana Novak. Cât de mult se confundă cu realitatea?
Aş spune că e inspirat din fapte reale.

_MG_5279 web
Ce research ai făcut pentru a-ţi construi personajul în afară de articolele pe care le-ai citit în presă?
Am vorbit cu o fostă iubită de-ale lui Cristian Panait, cu o fostă studentă de-ale lui şi cu un fost coleg de birou, un procuror. Au fost foarte dispuşi să vorbească cu mine, nişte oameni foarte faini. Şi aşa am aflat mai multe despre el, cum era în viaţa civilă. Pentru că din perspectiva profesională ştiam deja că era un om exemplar, copilul minune al justiţiei româneşti. Şi cunoscând lucruri despre el a început să îmi pară foarte, foarte rău, am empatizat mult. Poate unii spun că prea mult. Poate aşa e normal. Nu ştiu ce e normal. Dar mi-a părut foarte rău. Sper doar ca lucrurile în continuare să se schimbe, să intre într-o normalitate. La o proiecţie pe care am avut-o la MŢR, un judecător a zis că, în anul 2014, ceea ce i s-a întâmplat lui Cristian Panait nu i s-ar mai putea întâmpla unui tânăr procuror pentru că acum cât de cât justiţia s-a pus pe un anumit făgaş normal. Ceea ce e bine. Dar atunci a fost cumplit. Şi nu e singurul care a trecut prin asta. A mai fost, spre exemplu, procuroarea care a anchetat cazul FNI, care a murit tot aşa în condiţii suspecte şi zilele trecute am văzut pe Facebook că i se redeschide dosarul. Ceea ce sper că se va întâmpla şi cu acest caz, să se redeschidă dosarul şi să se facă lumină. Pentru că toată lumea aşteaptă o anchetă serioasă.
Care au fost cele mai dificile scene de filmat?
Multe. Momentul în care Cristian se hotărăşte în ceea ce-l priveşte pe procurorul Alexandru Lele (în film Leca) iar de la filmări, ultima săptămână în care am filmat chiar la Panait acasă. Eu tot timpul mă adunam şi îmi ziceam „Stai puţin că eu trec prin 0,000001 la sută din ce a trecut el. Eu sunt aici înconjurat de atâta lume“. El a fost efectiv singur. Nu ştiu ce s-a întâmplat în acele 20 de zile din bărbatul ăla puternic să ajungă aşa o epavă şi să se arunce în gol de la etajul patru şi în faţa bisericii, el fiind un creştin ortodox practicant. Nu se ştie ce s-a întâmplat. Când vorbesc aşa despre el, vezi, îmi pare foarte rău că nu l-am cunoscut.

Emilian Oprea5 web
Cum ai lucrat cu Tudor Giurgiu?
Foarte, foarte bine. Tudor m-a protejat foarte mult în timpul filmărilor, a avut mare grijă de mine. Se comporta ca un frate mai mare, foarte protector. Chiar atunci când filmam scena sinuciderii îmi spunea „Uite eu nu vreau să te chinui dar trebuie să mai tragem o dată, trebuie să mai schimbăm, sunt chestii tehnice la mijloc“. Am lucrat foarte bine cu el şi sper să mai lucrăm împreună.
Ce aşteptări ai de la Berlin?
Nu ştiu, n-am mai mers la un festival de film de o asemenea anvergură dar nu ştiu dacă am aşteptări. Cred că am curiozităţi. Sunt curios să văd cum va fi perceput cazul în primul rând. 

_MG_8103 web
Autoportretul unei fete cuminţi, în regia Anei Lungu, a mers în Festivalul de Film de la Rotterdam, De ce eu? la Berlin. Ce urmează?
Am făcut un scurtmetraj cu Radu Potcoavă de care sunt foarte mândru şi abia aştept să îl vadă lumea, acum e în post-producţie, Mesagerul se numeşte. Eu l-am văzut în varianta de lucru şi e foarte fain, îmi place foarte mult. Şi la teatru, o să am un spectacol-lectură la Teatrul Act cu Eugen Jebeleanu, convertit la regie. În rest, nu prea forţez lucrurile. Dacă vin rolurile, vin şi eu în întâmpinarea lor. Dacă nu, nu. Ce să fac? Nu pot să trag. Şi chiar dacă aş putea să trag cred că mi-ar fi frică. Dacă dezamăgesc sau… Aşa dacă ştiu că un regizor mă vrea înseamnă că şi el îşi asumă un risc cu mine. Nu mă lasă aşa pe mine singur. Cred că Tudor a riscat foarte tare cu mine. Probabil că ştie el mai multe, dar să dai rolul principal fără niciun casting, nimic…
Probabil că l-au convins rolurile tale consistente din teatru… 
E drept că el a venit la Brăila să mai vadă un spectacol, tot de-al lui Afrim, acum doi-trei ani. Ţin minte că era o iarnă cumplită şi am crezut că nu mai ajunge. Ştiu că vorbisem atunci la teatru să mai stăm 10 minute, să nu dăm încă drumu la spectacol, că Tudor acum intră în Brăila cu maşina plină de zăpadă. A venit până la urmă la timp. Eu l-am mai întrebat de ce m-a ales pe mine pentru că fizic nu semăn cu Cristian Panait, sunt plin de desene pe tot corpul. Iar el mi-a spus că datorită ochilor. Că am ochii lui.  

CHESTIONAR CINEMA
Filmele pe care le-ai putea vedea de zeci de ori fără să te plictiseşti:
Oldboy (varianta lui Chan-wook Park) şi cam orice film al lui Terrence Malick.
Un film care te-a surprins plăcut în ultimul an: Birdman.
Un actor pe care îl admiri: Ştefan Iordache, mi-a părut aşa de rău că n-am apucat să lucrez cu el.
O actriţă pe care o adori: Winona Ryder. Aş face orice film doar ca să stau în preajma ei.
Coloana sonoră care ţi-a însoţit zilele şi nopţile:
Holy Motors, Tree of Life, Mulholland Drive.  
Ultimul film care te-a emoţionat: Into The Wild.
Comedia care te-a făcut să râzi cu lacrimi: Cam orice de la Wes Anderson.
Piesa de teatru care te-a marcat:
De vânzare, a Gianinei Cărbunăriu, de la Odeon.

_MG_5756 web

De ce eu?
Filmul inspirat de cazul procurorului Cristian Panait a avut premiera la Berlinală, în secţiunea Panorama. Regizată de Tudor Giurgiu, pelicula readuce în discuţie celebrul caz care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait (interpretat de Emilian Oprea). „E, practic, un film despre dezintegrarea rapidă a unui om care alege să lupte, din interior, împotriva sistemului”, îl descrie Giurgiu. Premiera: 27 februarie

Foto: Libra Film Production

mirela.ujica
mirela.ujica@glamour.ro