Debbie Millman, despre frici și design care contează

Luna august a găsit-o pe Debbie Millman vorbind în cadrul unei conferințe organizate de The Power of Storytelling și Visual Playground în București, despre vieți creative și drumurile lor întortocheate. Am prins-o un pic și la o cafea.

Debbie Millman e blondă, micuță, îmbrăcată toată în negru. Zâmbește mult și povestește bine. Povestește despre cum a fost singură la un concert Barbra Streisand (pe care o adoră) și cum a văzut undeva sus, sus de tot în tavan un prompter pe care rulau versurile melodiilor, pentru că iată, chiar și după atâția ani de ani de carieră, cântăreața suferă de un trac imens și de groaza de a-și uita propriile-i versuri.

Povestește despre cum într-o conversație cu Dani Shapiro, se punea problema încrederii în sine, iar scriitoarea susținea că e o chestiune destul de supraevaluată: „ce este mai important este curajul, curajul este locul din care se naște încrederea.” Trebuie să ai curaj să încerci, să repeți, să faci de mai multe ori bine un lucru și abia apoi capeți încredere, ca atunci când conduci o mașină.

Debbie Millman nu cântă și nici nu e cunoscută pentru vreo cursă de automobile. Este, în schimb autoare, profesoară, artistă și designer, precum și gazda și creatoarea podcastului Design Matters, emisiune apărută într-o vreme în care cuvântul abia se inventa iar iTunes nici măcar nu îi dedicase o rubrică (adică în 2005; de atunci, Millman a intervievat peste 250 de personalități din lumea designului și a luat numeroase premii). Este co-fondatoarea primului program de master în branding din lume, în New York, la Școala de Arte Vizuale, unde și predă.

Curajul este locul din care se naște încrederea

Debbie Millman e ca o somitate sprințară și este prima care să recunoască că deși are o ditamai cariera de branding în spate, atunci când vine vorba despre ea și despre personal branding, încă întâmpină dificultăți în a se defini. De altfel, se ferește de definiții și, după ce încheie o enumerare de profesii în care activează cu succes, conchide că preferă să rămână deschisă către necunoscut și eventualele surprize ale sorții.

Debbie Millman a crescut în Brooklyn și a interacționat întâi și-ntâi cu brandurile în farmacia tatălui său; a visat să locuiască în Manhattan și face chestii de când se știe – începând cu propriul ei parfum sau cu prima ei revistă prin clasa a VI-a. Niște zeci de ani, multe obstacole și și mai multe refuzuri mai târziu, ajunge să facă „chestii“ (a se citi branding și merchandising) pentru cele mai mari branduri din lume, de la Star Wars la Pepsi sau Burger King, la campania lui Hillary Clinton, iar Graphic Design USA o numește unul dintre cei mai marcanți designeri ai timpurilor noastre.

Recent a aflat că străbunica ei a fost româncă și atunci când a fost contactată de echipa The Power of Storytelling ca să țină o conferință în București a acceptat fără ezitări, pentru că avea tot sensul din lume să ajungă, în sfârșit, aici. Oricum, afirmă că în ultima vreme întrebarea ei cea mai recurentă este „dacă nu acum, atunci când?”, și că în loc să-și impună de una singură limite încearcă să nu mai trăiască într-un viitor crispat de posibilități editate.

Cred că mai degrabă o să murim din cauza regretelor decât de inimă frântă. Ce am prefera, de fapt?”

Debbie Millman este omul care vorbește cel mai articulat și detaliat și fascinant despre eșec. Despre propriile eșecuri, despre cum este să ratezi un interviu de angajare la Vanity Fair îmbrăcată într-un bolero și o cămașă cu fundă, proaspăt absolventă în anii ’80. Despre faptul că îi este foarte frică și că lucrează la asta, dar mai ales că îi este foarte frică pentru ce se întâmplă acum în SUA (și nu numai).

Este însă o frică generatoare, nu paralizantă și te îndeamnă să te uiți la cum brandingul s-a democratizat și și-a depășit atribuțiile comerciale, la cum oamenii au luat puterea brand-urilor și au folosit-o în scopul mișcărilor sociale: „de la Black Lives Matter, la Pink Pussy Hat, la semnul păcii suprapus Turnului Eiffel după atacurile teroriste din Nisa, cred că designul se află în miezul lucrurilor și că, în cea mai pură formă a sa, creează o modalitate de a livra un mesaj.

Și ce este mai important în momentul actual dacă nu tocmai capacitatea de a arăta adevărul?” Crede cu tărie că arta și artiștii trebuie să fie politice și nu se sfiește deloc să afirme că „oricine susține altceva nu înțelege rolul artei sau rolul artistului în lume. Artistul caută adevărul, îl produce, îl exprimă, și dacă un artist nu-și poate exprima crezurile politice, atunci care mai este sensul? Ce mai exprimă el de fapt?”

Debbie Millman încă mai vrea să exprime și să facă atâtea și atâtea lucruri. Este blondă, îmbrăcată în negru, se topește după creațiile Maison Margiela, Jil Sander sau Comme des Garçons și zâmbește mult. Atunci când e întrebată ce a ținut-o pe linia de plutire în tot acest timp, zâmbește încă o dată: „cred că pur și simplu această dorință nebună de a da un sens vieții mele, de a avea o viață care să însemne ceva, de a simți că sunt demnă de această viață, că o merit.” Și adaugă: „dar încă, încă mai vreau să fac mult mai mult.”

Foto: Cătălina Kulczar-Marin

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro