Cum va fi vremea de 1 mai și unde ne petrecem minivacanța

Fie că alegi să îți petreci ziua de 1 mai la mare, la munte sau într-un alt oraș din țară, noi am cules toate informațiile de care ai nevoie.

Cum va fi vremea de 1 mai la mare

Fără doar și poate, prima alegere a românilor pentru weekendul prelungit de 1 mai rămâne litoralul. Grupuri mari de tineri, dar nu numai, iau cu asalt plajele și petrec până în zori, iar anul acesta au o zi în plus în care se pot distra deoarece 1 mai cade într-o zi de luni. Între 28 aprilie și 1 mai vor fi între 17 și 19 grade și parțial înnorat, iar cei care vor să își prelungească vacanța până pe 2 mai, ar trebui să țină cont de faptul că marți se anunță câțiva stropi de ploaie.

Cum va fi vremea de 1 mai la munte

Din păcate, nici la munte temperaturile nu vor fi mai prietenoase în weekendul prelungit de 1 mai. Sâmbătă și duminică se anunță ploi deloc prietenoase și temperaturi scăzute. În perioada 27 aprilie-1 mai, temperaturile vor fi între 15 și 16 grade.

Cum va fi vremea de 1 mai în București

Nici pentru aceia care doresc să rămână în București de 1 mai lucrurile nu sunt mai roz. Sâmbătă deși se anunță 20 de grade, va ploua toată ziua, iar duminică ne părăsesc stropii de ploaie, dar scad temperaturile drastic și nu vom avea mai mult de 15 grade. Luni, de 1 mai, se încălzește și vom avea între 17 și 20 de grade.

 

Cum va fi vremea de 1 mai în restul țării

 

În Crișana temperaturile vor fi între 15 și 20 de grade, iar probabilitatea ca stropii de ploaie să îți strice planurile sâmbătă sunt destul de mari. În Transilvania, temperaturile vor fi între 14 și 20 de grade, iar duminică se pot semnala averse izolat moderate cantitativ și descărcări electrice. În Maramureș, temperaturile maxime vor fi de 18-19 grade, iar duminică vor fi câteva averse scurte. În Moldova, temperaturile vor fi ceva mai scăzute, între 12 și 19 grade, iar ploaia îți va strica planurile atât duminică, cât și luni. În Banat temperaturile vor fi între 15 și 20 de grade, iar șansele să apară stropi neprietenoși de ploaie sunt foarte slabe. În Oltenia temperaturile vor fi ridicate, între 17 și 20 de grade, dar zilele de sâmbătă și duminică se anunță a fi ploioase.

Încă nu ți-ai făcut planuri pentru minivacanța de 1 mai? Intră în galeria foto pentru a descoperi  recomandările noastre.

Foto: Hepta

 

erika
erika.chivu@ringier.ro