prăjitură populară Pinterest

Cea mai populară prăjitură de pe Pinterest

Pinterest este o bună sursă de inspirație pentru orice domeniu. Ne place să fim la curent cu tendințele care vor face furori în modă și frumusețe, să aflăm cele mai interesante sfaturi de decorare a casei sau idei interesante pentru o nuntă perfectă. Pe această platformă găsim și o mulțime de idei de preparate pe care le putem pregăti pentru cei dragi. Dacă vrei să-și surprinzi familia cu ceva dulce, de ce nu încerci această rețetă? Nu degeaba este cea mai populară prăjitură de pe Pinterest. 

În ultima perioadă, Pinterest a devenit sursa noastră preferată de inspirație de beauty. Am aflat care sunt rujurile favorite ale utilizatorilor de pe Pinterest, care este cea mai populară tunsoare și care este cel mai bun produs pentru sprâncene, distribuit de peste 20.000 de ori pe platformă. Am aflat și care sunt trendurile de beauty care vor face furori anul acesta, dar și care a fost cea mai populară mascara în 2017.

Pinterest este o sursă bună chiar și în cazul în care te pregătești de nuntă. Iată care sunt cele mai căutate rochii de mireasă de pe Pinterest, dar și cum arată cea mai populară rochie de domnișoară de onoare (care are și un preț accesibil). Pe Pinterest am găsit și o mulțime de idei de rețete. De la preparate simple și delicioase, care sunt gata în câteva minute până la mâncăruri sofisticate, demne de un MasterChef, pe această platformă găsești tot ce vrei. Iar noi, mari amatoare ale deserturilor, am vrut să găsim cea mai populară prăjitură.

Rețeta celei mai populare prăjituri de pe Pinterest

Este ușor să-ți dai seama de ce această prăjitură cu caramel este atât de populară pe Pinterest: rețeta postată de Tastes Better from Scratch a fost salvată de 249 de mii de persoane. Nu este greu de preparat, o poți adapta ușor și, cel mai important, arată delicios.

Pentru început, trebuie să faci un blat cu cacao. Lauren, autoarea blogului, recomandă folosirea rețetei sale de tort cu ciocolată pentru a face blatul. Lasă blatul să se răcească înainte de face o grămadă de găuri în el, apoi toarnă peste un topping de caramel (făcut în casă sau cumpărat de-a gata) și lapte condensat îndulcit. Lăsă prăjitura să se răcească complet înainte de a adăuga peste ea frișcă bătută bine și a presăra bucățele mici de batoane de ciocolată. Lauren are pe blog și câteva sfaturi de ținut cont dacă vrei ca prăjitura să iasă perfect.

Mai multe persoane au întrebat dacă această prijitură se poate adapta, inclusiv dacă se poate face un blat cu morcovi în loc de cacao (da, o să iasă un carrot cake de te lingi pe degete!) sau dacă poate fi omis laptele condensat (desigur).

 

Foto: Tastes Better from Scratch

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro